Niciun om sănătos nu poate, nu ar trebui să stea liniştit, chair dacă nu are simptomele unei boli, convins că lui nu i se poate întâmpla nimic şi acest lucru este valabil şi pentru medici, care ar trebui nu doar să recomande prevenţia pacienţilor, dar să o şi practice pentru propria siguranţă, în cazul comiterii de erori medicale, pentru a diminua efectele unui caz de malpraxis medical.
Efectele nedorite ale unui caz de malpraxis medical pot fi diminuate
Continuăm discuţia cu avocat Camelia Iusco de la „Codrean, Iusco, Jucan” cu alte aspecte legate de malpraxisul medical.
Ziar Medical – Ce are de făcut un medic pentru a se proteja de eventuale acuzaţii de malpraxis?
Av. Camelia Iusco – Medicul trebuie să fie foarte diligent şi înainte să ajungă într-o asemenea situaţie, trebuie să-şi încheie o poliţă de malpraxis, de asigurare profesională foarte bună, să fie extrem de atent să nu meargă pe minimumul impus de lege, chiar dacă primele de asigurare sunt ceva mai mari, căci un asemenea caz, cum e cel de malpraxis poate constitui un adevărat dezastru financiar, unul care să nu mai poată fi remediat niciodată.
Poliţa trebuie să acopere atât daunele materiale, cât şi cele morale
Dacă medicul este atent la ce fel de poliţă încheie din punctul de vedere al cuantumului despăgubirilor materiale, el trebuie să aibă în vedere ca respectiva poliţă să cuprindă şi daune morale, pentru că majoritatea asiguratorilor nu le cuprind şi în general, cuantumul daunelor morale este cel mai mare. Daunele materiale sunt de obicei puţine, prin faptul că la noi există sistemul de asigurări de sănătate în sistem public, cele de stat, care suportă o gamă largă de intervenţii, tratatmente şi asta face ca, relativ, cheltuielile unui pacient să nu fie foarte mari, în afara celor cuprinse în asigurare.
Consultanţa este cheia unei poliţe bune
Obligaţia principală de diligenţă a medicului este să aibă grijă ca poliţa sa să fie valabilă şi foarte bine întocmită. Acum există brokeri de asigurări care oferă consultanţă şi poate că ar fi bine ca înainte de a încheia o poliţă să afle de mai multe produse similare de pe piaţă sau să se adreseze unui avocat pentru consultanţă de specialitate.
Este exact ceea ce spun medicii pacienţilor. Aşadar, e bine să mergi la avocat preventiv, ca să nu ajungi într-o situaţie mai gravă, care nu mai poate fi tratată. Ne uităm peste poliţă, vedem condiţiile, vedem care sunt excluderile, căci nu trebuie să fii surprins. Dacă a săvârşit un act de malpraxis, medicul trebui să ştie că pacientul său va fi despăgubit din poliţa respectivă şi că nu se va întâmpla ca în cazul Ciomu, când despăgubirea a fost fixată la 300 000, poliţa acoperea doar 20 000, iar diferenţa a căzut în sarcina medicului.
Asigurările spitalelor, un capitol crucial
Av. Camelia Iusco – Dacă medicul nu are suma necesară pentru a acoperi restul sumei acordate de instanţă, avocatul pacientului reclamant se va adresa spitalului, care la rândul său se va întoarce înspre medic. Aşa se face că trebuie să existe obligaţia unităţilor spitaliceşti de a se asigura, încheind la rândul lor poliţe. Acesta este un capitol căruia nu i se acordă prea mare importanţă nici din partea medicilor, nici a managerilor de spitale, dar este un capitol crucial, asupra căruia insist ori de câte ori am ocazia. O poliţă bună poate salva atât un medic, cât şi un spital de o situaţie dificilă.
Bonus malus şi penalităţi
Ziar Medical – Ce face un medic dacă, după o culpă medicală dovedită şi acoperită de poliţa de asigurare, comite încă una? Mai este el acoperit de acea poliţă? Trebuie să o extindă, să o modifice?
Av. Camelia Iusco – Depinde dacă mai poate să o comită. Dacă nu i s-a ridicat dreptul de practică, va avea un Bonus Malus, o penalitate la fiecare poliţă, aplicată în funcţie de asigurator şi în funcţie de ce s-a întâmplat în trecut, dar, în principiu, prima de asigurare este mai mare.
Rep.: Efectele se simt, aşadar pentru totdeauna, e ca un cazier?
Av. Camelia Iusco – Da, până la urmă este la fel ca în cazul accidentelor de circulaţie, când ai o penalitate la poliţele sucesive unui accident despăgubit din cea iniţială.
Ziar Medical – Aşadar sfatul dumneavoastră este: Fie cabinetul cât de mic, trebuie să existe o poliţă de asigurare de malpraxis? Chiar şi pentru asistenta medicală?
Av. Camelia Iusco – Exact. Poliţa trebuie să cuprindă tot personalul medical.