Toate ramurile medicale au ca și punct comun omul, respectiv pacientul. Comunicarea cu acesta este un element extrem de important; iar pentru orice medic interesat și implicat în specificul muncii sale acest aspect nu poate trece neobservat. În ceea ce îl privește pe medicul dentist, acesta comunică de multe ori, în timpul manoperelor, cu un pacient care nu îi poate răspunde, de aceea trebuie ca el să fie atent la semnalele legate de comunicarea verbală.
În comunicare se relevă capacitatea de asumpție a medicului, asumarea celor spuse, a diagnosticului și tratamentului. În comunicare se vând servicii, o imagine a unui cabinet, a unei clinici. În tot acest timp, pacienții vin la stomatolog convinși de durerea dentară, le este teamă și mai trebuie să și achite o sumă de bani, contravaloarea tratamentului.
’’O comunicare eficientă poate suplini o pregătire profesională mai slabă, dar un bun profesionist fără abilități de comunicare are de pierdut în relația cu pacientul. Limbajul folosit trebuie să fie corect gramatical, nu infantilizăm pacientul prin folosirea unor diminutive precum ’’guriță’’, ’’dințișor’’. Printr-o comunicare bună ameliorăm comportamentul pacientului, aici evidențiindu-se rolul de formator al medicului pentru pacient. Ne referim la comunicarea asertivă, dar fermă: formularea ’’dumneavoastră îmi puteți spune ce doriți, iar eu vă spun ce se poate face din punct de vedere medical’’, a precizat dr. Lucian Josan în cadrul prezentării ”Abordare adaptată a comunicării medic-pacient în cabinetul dentar” din cadrul Congresului Pluridisciplinar 2017, organizat la Cluj-Napoca, de Organizația Tinerilor Medici.
Comunicarea nonverbală
Ținuta medicului dentist, de la halat, mască, mănuși de consultație, așa-zisa ’’uniformă de lucru’’, dar și sănătatea oro-dentară a medicului dentist, toate acestea au o importanță aparte pentru pacient. De asemenea, acesta se poate referi la medic ca fiind ’’dentist cu mână ușoară sau grea’’. Trebuie ținut cont de faptul că pacientul, în funcție de cum percepe manualitatea medicului, își dozează răbdarea și rezistența.
Există patru tipuri de distanțe care influențează comunicarea: distanța intimă, de maxim 15 – 40 cm; distanța personală, de 40 – 75 cm până la maxim 125 cm; distanța socială: 125 – 210 cm, un maxim de 210 – 360 cm și distanța publică, de 3,60 – 7,50 cm și cu maxim de peste 7,50 cm.
Să nu uităm că medicul dentist, prin specificul muncii sale, în comunicare sau interacțiune, trece de la distanța publică prin distanța socială, la distanța personală în timpul executării manoperelor stomatologice și prin acest lucru invadează intimitatea pacientului, activând chiar și instinctul de conservare.
’’Comportamentul non verbal al pacienților și interpretarea acestuia ocupă un loc important în relația medic-pacient. Medicul poate primi indicii importante din ținuta pacientului și din diverse mișcări care modifică poziția corpului acestuia la un moment dat – balans față/spate, poziția picior peste picior – mimica, adică ceea ce putem vedea pe fața cuiva, anumite trăiri sau sentimente, gestica, prin mișcarea mâinilor sau a picioarelor, raportul de apropiere păstrat în relația cu pacientul ori intonația vocii care poate fi remarcată de către medic’’, a punctat dr. Lucian Josan.
În comportamentul non verbal al pacientului, fața, ochii, gura, mâna, râsul și plânsul au un rol foarte important în exprimarea emoțiilor și trăirilor acestuia.
Ochiul este un simbol multivalent, caracterizat după mobilitate – privire vie, fermă, blândă, obosită, rătăcită – și direcție – privire ascunsă, visătoare;
Gura ’’trădează’’ expresia dată de zâmbet – dulce, surâs, blând, disprețuitor, amar, ironic, înțelept;
Mâna este organul contactelor concrete de viață socială, iar medicul poate detecta după strângerea de mână a pacientului un punct de plecare pentru formularea unui diagnostic; este un organ al atingerii, al mângâierii și poate fi dătătoare de încredere;
Râsul are mai multe fețe – râsul sănătos, haz de necaz, râsul nervos;
Plânsul este prezent mult mai des, la unii pacienți este arma supremă, în special la cei mici; plânsul arată clipe chinuitoare, neputințe, dar poate fi și un râs de bucurie.
Comunicarea veștii rele în medicina dentară
Comunicarea veștii rele în medicina dentară este o sarcină delicată pentru medic; acesta trebuie să fie tolerant la fatalismul de care poate da dovadă pacientul la aflarea diagnostiului.
Pacientului îi poate fi afectată funcția masticatorie, poate fi vorba de un caz în care este necesară trecerea de la o lucrare dentară fixă la o lucrare dentară mobilă – proteză sau semimobilă – proteză scheletată ori poate fi vorba chiar de o afecțiune oncologică.
Practic, prin comunicare medicul creează în mintea pacientului un orizont de așteptare.
Comunicarea cu pacientul copil / adult / vârstic
Copil: Medicul trebuie să cunoască și să înțeleagă dezvoltarea copilului, să evalueze comportamentul acestuia și să-și construiască un set de tehnici de abordare a relației dintre ei.
Adult: Medicul trebuie să dea dovadă de profesionalism, încredere, responsabilitate, respect reciproc, acceptare, toleranță, credibilitate.
Vârstnic: Medicul trebuie să aprecieze starea de sănătate, modificările psihologice individuale, conservând nucleul personalității; acesta poate deveni punct de sprijin prin care pacientul, la vârsta senectuții, încă dă sens și valoare.
Comportamentul asertiv pe cale de consecință este o mediere între agresivitate și supunere, o cale de mijloc care are la bază convingerea fiecăruia că are dreptul de a cere ceea ce își dorește, respectându-și propriile drepturi și, totodată, făcând același lucru și în cazul celor din jurul său. Medicul trebuie să păstreze un echilibru între a ajuta bolnavul și a-l refuza.
Comunicare și șarlatanie
Șarlatania este înșelarea pacientului, promițându-i-se vindecare, pronostic favorabil în dezacord cu dovezile medicale existente. Șarlatanul este un bun comunicator, astfel, dobândind notorietate.
’’Șarlatania devine posibilă în condițiile ignoranței și credulității pacientului. În cazul medicului dentist, vom comunica pacientului informații corecte despre tipul de manopere și lucrări dentare executate’’, a adăugat dr. Lucian Josan.
Succesul și eșecul comunicării
Succesul comunicării depinde de experiența medicului, de personalitatea lui, de nivelul intelectual al pacientului, de durata interacțiunii dintre părți ori de menținerea contractului până la rezolvarea cazului.
Cât despre eșecul comunicării, acesta depinde de lipsa de încredere a pacientului, de nerespectarea deontologiei profesionale sau chiar de ignorarea importanței comunicării.
Gestionarea conflictelor
Conflictele sunt rezultatul lipsei de comunicare sau a comunicării ineficiente. Acestea nu sunt de dorit, dar de multe ori sunt inevitabile și pot apărea în legătură cu pacientul ori aparținătorii.
Dacă acest lucru se întâmplă, medicul trebuie să argumenteze rațional, păstrându-și o atitudine calmă. Motivul declarat al conflictului trebuie explicat, justificat, minimalizat sau compensat cu alternative.
Etica în comunicare
Etica în comunicare vizează un cumul de norme și valori în relația medic – pacient, amândoi pornind de la statutul de colaboratori și nu învinși sau învingători. Medicul trebuie să aplice principiul ’’în primul rând să nu faci rău’’, tratând pacienți, nu boli, iar harul de a îngriji omul bolnav și a-l tămădui este dat numai ’’celor aleși’’.
În concluzie, este nevoie de reciprocitate și partaj în relația cu pacientul, de interactivitate – întrebare și răspuns – fiind utilă folosirea comparației în comunicare. Apoi, decizia luată este reafirmată și reconsiderată, opțiunile sau preferințele pacientului trebuiesc discutate. Practic, se poate merge pe ideea că ’’dacă ești înțeles poți fi și acceptat’’. De asemenea, prin completarea și discutarea acordului informat scad cazurile de malpraxis.
Este importantă definirea și redefinirea relației cu interlocutorul, centrând comunicarea pe pacient; în acest mod se estompează asimetria comunicării.