Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine din Vâlcea va avea un sediu nou care urmează să fie amenajat într-un spaţiu ce va fi renovat de către Consiliul Judeţean. În acest moment, Centrul de Transfuzii Sanguine funcționează într-un spațiu impropriu, astfel că va fi amenajat un sediu nou în fost Policlinică din Râmnicu Vâlcea.
„Este un prim pas pentru realizarea unui spaţiu care să îndeplinească toate condiţiile necesare desfăşurării, în deplină siguranţă, a activităţii Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea. Actualmente, funcţionează într-un imobil necorespunzător. Pe lângă recompartimentarea spaţiilor din cadrul fostei Policlinici cu Plată rămase în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin proiect se mai propun lucrări pentru asigurarea circuitelor prevăzute de normele sanitare, realizarea unor căi de circulaţie separate faţă de circulaţia pacienţilor medicilor de familie sau ai cabinetului medical de la parter, precum şi alte categorii de lucrări. Durata de realizare a investiţiei, în valoare totală de 1.686.469,49 lei, este de 12 luni, iar finanţarea se va asigura din fonduri proprii şi alte fonduri legal constituite”, a precizat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
În prezent, Centrul de Transfuzii Sanguine din Vâlcea are sediul în două clădiri vechi din cadrul Spitalului nr 2 din Râmnicu Vâlcea, iar în imobilul fostei Policlinici cu Plată din municipiul reşedinţă mai sunt doar trei cabinete ale unor medici de familie.