Corupţia din domeniul sănătăţii este un subiect controversat. Scandalul Hexy Pharma nu a fost dezvoltat decât într-o singură direcţie, fără să se spună că există un nivel minim acceptat şi verificat de către Direcţiile de Sănătate Publică a concentraţiei dezinfectanţilor, iar cei de la Hexy Pharma au avut mereu grijă să nu îl depăşească.
Pe de o parte, cineva a lăsat o marjă în interiorul căreia s-a putut jongla, pe de altă parte, sesizările au venit doar pentru că era o diferenţă mare între ceea ce era pe etichetă şi ce era conţinut în realitate. Pe de altă parte, în spitalele noastre intră cine vrea, iar dacă nu se poate intra, ies pacienţii, aşadar infecţiile nozocomiale au numeroase căi de penetrare în interiorul unităţilor medicale.
Noi numai întrebăm
Cine verifică, spre exemplu, concentraţiile de substanţă activă din medicamente şi cât este doar efect Placebo în ele?
Cine măsoară concentraţia de cofeină din cafeaua vrac sau procesată şi ambalată?
Câţi producători de mezeluri pun pe etichetă concentraţia de carne din produs şi câţi o şi respectă?
Este celebră butada cum că vinul se face şi din struguri. Într-o eră a produselor contrafăcute a fost doar o chestiune de timp sau de inconştienţă să nu ne închipuim că se umblă şi la dezinfectanţii sanitari. De parcă produsele similare destinate utilizării casnice ar fi mai breze!
Cu toate acestea, luările de poziţie din partea oficialilor nu au inclus şi Ambasada SUA, deşi documente WikiLeaks făceau la timpul lor dezvăluiri uluitoare.
Un exemplu este cel din 2004, când Ambasada SUA la București a expediat Departamentului de Stat următoarea cablogramă: A CONFIDENTIAL SECTION 01 OF 03 BUCHAREST 000835
„Subiect: Corupţia înregistrată în sistemul public de sănătate, problemă ce rămâne o provocare pentru noul guvern Una din principalele provocări cu care se confruntă noul ministru al Sănătăţii, Mircea Cinteză, este corupţia din sistemul public de sănătate, care se manifestă pe două paliere: prin manipularea sistemului în vederea obţinerii unor beneficii personale – aspect care influenţează cel mai mult percepţia negativă asupra acestuia – şi prin solicitarea, în mod neoficial, de către personalul medical, a unor sume de bani din partea pacienţilor, în schimbul serviciilor oferite. Una din soluţii poate fi reprezentată de dezvoltarea unui sistem privat de asigurări de sănătate.
Sunt prezentate în continuare principalele probleme ale sistemului public de sănătate din România, parţial moştenite de la regimul comunist (calitatea slabă a serviciilor, accesul inegal la serviciile de sănătate, veniturile neoficiale şi finanţarea redusă). La acestea se adaugă acum redirecţionarea fondurilor încasate din asigurările de sănătate către alte zone bugetare, dar şi o slabă colectare a acestor fonduri”.
Alice Valeria Micu