Aplicaţie pentru monitorizarea alergiilor – Asociaţia Spitalelor Teritoriale de Alergologie şi Imunologie din Italia lansează o aplicţie. Vor fi vizibile pe telefon alergenii cei mai răspândiţi în fiecare zonă din această ţară.
Pentru cei ce vor să ţină polenul sub control şi interacţiunea cu zonele bogate în polen, în Italia a fost lansată o aplicaţie care face posibil acest lucru de pe propriul smartphone. „Meteo Alergie” este o aplicaţie dezvoltată pentru An droid, dar va fi în curând lansată şi pentru iPhone, explică Renato Ariano de la Asociaţia Spitalelor Teritoriale de Alergologie şi Imunologie.
Pacientul va putea vedea pe telefon, prin GoogleMaps, care sunt alergenii cei m ai frecvenţi în zona în care se află, dar şi în alte oraşe italiene. Acelaşi serviciu poate fi accesat gratuit pe site-ul www.pollinieallergia.net.
Prin intermediul aplicației Meteo Alergiile se pot afla estimări ale concentrațiilor de polen dintr-un oraș în raport cu ziua curentă, se poate vedea ce tipuri de de polen vor exista în săptămâna respectivă și prognoza pentru următoarele două zile. Consultarea este facilitată prin grafică și culori. În acest fel, cei ce suferă din cauza alergiilor la polen vor ști gravitatea concentrațiilor într-un mod simplu si rapid.
Aplicaţie pentru monitorizarea alergiilor – Alergiile şi schimbările climatice
Se estimează că o schimbare de o jumătate de grad a temperaturii face să crească de la 10 la 100 de ori cantitatea de polenuri din aer şi ân consecinţă, creşte de până la 100 de ori şi numărul persoanelor care suferă din cauza alergiilor în timpul primăverii.
Tocmai de aceea prezenţa polenului ajunge la maximum la începutul verii: creşterea constantăa temperaturii planetei va genera mereu ierni mai scurte, primăveri precoce, veri tot mai călduroase şi cantităţi tot mai mari de polen în atmosferă, dar şi acarieni în casele noastre, mai ales în zonele cu umiditate ridicată.
Aplicaţie pentru monitorizarea alergiilor – Simptome şi sfaturi
Simptomele cele mai frecvente sunt conjunctivita, strănutul şi obstrucţia nazală. Pot interveni chiar şi manifestări la nivelul gâtului şi senzaţia de sufocare atunci când situaţia se accentuează şi chiar agravează.
Astfel, cei ce suferă din cauza manifestărilor alergice cauzate de polen sunt sfătuiţi să rămână în casă, pe cât se poate, în orele cu temperaturile cele mai ridicate, când florile produc cel mai mult polen, mai ales în zone cu vânt şi cu mulţi arbori şi arbuşti cu inflorescenţe sau în zonele agricole. În măsura în care este posibil sunt recomandate ieşirile dimineaţa şi seara.
Uneori poate fi uşor să înfrunţi alergiile: antihistaminicele ajută să te confrunţi cu această problemă dacă sunt luate cu 24 de ore înainte, dar există şi picături care pot ajuta pe moment în astfel de cazuri. Este nevoie de multă atenţie, deoarece de la rinită alergică la astm se poate trece foarte uşor.
Remedile homeopate sunt o alternativă bună, dar specialiştii în apiterapie pot avea soluţii surprinzătoare. Nu trebuie pierdute din vedere nici uleiurile esenţiale, obţinute prin presiune de abur, nu cu solvenţi.
Alice Valeria Micu