În luna ianuarie în sănătate s-au angajat 4.000 de cadre sanitare

În luna ianuarie în sănătate s-au angajat 4.000 de cadre sanitare, iar pentru februarie se estimează o angajare de acelaşi nivel. Aceasta înseamnă o creştere lunară de circa 1% a personalului, în special cu salarii de debutant, adică mai mici. Precizăm că și în anii anteriori, 2016, respectiv 2017, s-a înregistrat o fluctuație similară între lunile ianuarie și februarie, în ceea ce privește salarizarea.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale salută creșterea salariului mediu net anunțată de Institutul Național de Statistică în comunicatul remis: „Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2487 lei, în uşoară creştere faţă de luna precedentă cu 3 lei (+0,1%)”.

Totodată, INS a constatat și o creștere a salariului mediu net în luna februarie a anului 2018, față de aceeași lună a anului trecut: “Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,2%”.

INS a mai constatat creșteri ale salariului mediu net și în sectorul bugetar: “În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+1,1%), respectiv în administraţie publică (+0,6%)”.

- Articolul continua mai jos-

Singura excepție, și anume aceea din domeniul sanitar („Câştigul salarial mediu net a scăzut în sănătate şi asistenţă socială, -2,1%, comparativ cu luna precedentă”) se explică prin faptul că, în luna februarie, numărul zilelor nelucrătoare (opt) a fost mai mic decât în luna ianuarie (11).

Menționăm că, în sănătate și asistență socială, zilele nelucrătoare, care se acoperă prin gărzi și asigurarea continuității, se plătesc cu un spor de până la 100% din salariul de bază. Astfel, în luna ianuarie au fost libere prin lege zilele de 1,2 și 24 ianuarie, cărora li se adaugă opt zile de week-end, față de februarie, când au fost libere doar cele opt zile de week-end.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari