Apel național: Se caută coordonatori regionali ai Grupului Tinerilor Medici de Familie

Societatea Națională de Medicina Familiei – Grupul Tinerilor Medici de Familie caută medici entuziaști, pasionați de medicina familiei, pentru pozițiile de Coordonatori regionali ai Grupului Tinerilor Medici de Familie.

Regiunile sunt organizate în jurul Centrelor Universitare în care se organizează concursul de rezidențiat.

Coordonatori regionali pentru medicii specialiști în primii 5 ani după promovarea examenului de specialitate MF au următoarele responsabilități:

  • – promovarea în regiune a activităților Grupului
  • – colaborarea cu Asociațiile de Medicina Familiei, membre SNMF, din județele regiunii, inclusiv prin participarea gratuită la manifestările științifice
  • – organizarea unor întâlniri informale regionale ale membrilor Grupului
  • – coordonarea și dezvoltarea unor proiecte județene și regionale dedicate membrilor Grupului
  • – facilitarea interacțiunii dintre medicii specialiști și instituțiile medicale din regiune (DSP, CJAS; Colegiul medicilor)
  • – colaborarea cu ceilalți coordonatori și cu Coordonatorul național al Grupului (facilitată prin întâlniri lunare via Skype)

Coordonatori regionali pentru medicii rezidenți MF din fiecare centru universitar au următoarele responsabilități:

  • – promovarea activităților Grupului în special în centrul universitar
  • – colaborarea cu Asociațiile de Medicina Familiei, membre SNMF, din județele regiunii, inclusiv prin participarea gratuită la manifestările științifice organizate de acestea
  • – organizarea unor întâlniri în centrul universitar pentru medicii rezidenți MF
  • – asigurarea legăturii între Grup și catedra de medicina familiei din centrul universitar
  • – colaborarea cu ceilalți coordonatori și cu Coordonatorul național al Grupului (facilitată prin întâlniri lunare via Skype)

Coordonatorii regionali vor beneficia de sprijin logistic din partea Grupului Tinerilor Medici de Familie, SNMF și al Asociațiilor județene de Medicina Familiei din regiune, după caz. Nu se oferă indemnizație/ salariu.

- Articolul continua mai jos-

Durata mandatului pentru coordonatori regionali

Coordonatorului regional este de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă două mandate în funcție de activitatea reflectată în evaluările anuale.

Pozițiile vacante în prezent pot fi consultate pe pagina Grupului – https://snmf.ro/grupuri-de-lucru/grupuri-de-lucru/grupul-tinerilor-medici-de-familie/#coordonatori. În funcție de numărul candidaților și rezultatele interviului, SNMF își rezervă dreptul de a suplimenta/modifica pozițiile de coordonatori, în acord cu candidații și coordonatorii actuali.

Condiții de eligibilitate:

  • – medic rezident MF sau medic specialist MF (examen de specialitate promovat după sesiunea octombrie 2014), în funcție de poziția pentru care se candidează.
  • – membru al Grupului Tinerilor Medici de Familie – www.facebook.com/groups/tineriMF
  • – membru cotizant al unei Asociații a Medicilor de Familie (membră SNMF) din regiune (https://snmf.ro/membri/)

Pentru a candida pentru una dintre pozițiile de Coordonator regional doritorii sunt rugați să trimită la adresa [email protected] formularul completat (descărcare) până la data de 5 martie 2019 (Termenul nu se va prelungi).

Pentru detalii sau clarificări – [email protected]

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari