Tratamentul limfomului
Tratamentul limfomului a evoluat semnificativ în ultimii ani, combinând metode tradiționale cu tehnici inovative. Principalele opțiuni includ chimioterapia, care vizează distrugerea celulelor canceroase, și terapia cu anticorpi monoclonali, care îmbunătățesc răspunsul imunitar al organismului. Aceste strategii sunt adesea personalizate în funcție de tipul specific de limfom și stadiul bolii, oferind pacienților o speranță revitalizată și o calitate a vieții îmbunătățită.
Chimioterapia
Termenul chimioterapie se referă la utilizarea de medicamente pentru a limita creșterea rapidă a celulelor canceroase și a preveni replicarea acestora. O serie de medicamente sunt administrate împreună pentru a obține cele mai bune rezultate posibile și a dilua diferitele toxicități pe care fiecare medicament le poate avea. Utilizarea acestora se face, de obicei, în mai multe etape, cu un interval de timp variabil între un ciclu și altul, în cadrul așa-numitelor „cicluri de chimioterapie combinată”.
Chimioterapia este adesea administrată prin infuzie venosoasă; totuși, există o serie de medicamente care pot fi administrate pe cale orală și, în unele forme de limfom, chiar intratecal (în fluidul cefalo-rahidian prin punctie lombară). Dacă administrarea intravenoasă trebuie repetată, medicii pot decide să instaleze și să utilizeze un acces venos central (cateter venos central, sau CVC), care va rămâne în loc, uneori, timp de luni de zile.
Totuși, medicamentele chimioterapice nu sunt suficient de selective împotriva celulelor tumorale și distrug de asemenea unele celule sănătoase, în special elementele măduvei osoase din care se dezvoltă globulele roșii, globulele albe și trombocitele. Printre cele mai importante efecte secundare se numără posibilitatea de a induce anemie sau o scădere a globulelor albe, ceea ce duce la o frecvență crescută a infecțiilor, sau chiar o scădere a trombocitelor, cu tendință potențială de sângerare. Celulele mucoase (bucal, stomac, genitale) și celulele sistemului pilos pot fi de asemenea compromise în replicarea lor (din cauza efectelor secundare ale medicamentelor citostatice).
În ultimii ani, s-au realizat îmbunătățiri în rezultatele privind limfoamele datorită asocierii anticorpilor monoclonali la ciclurile de chimioterapie citostatică și testării de noi molecule care pot acționa mai selectiv asupra etapelor metabolice tipice ale celulelor limfomului sau care pot facilita agresiunea acestora de către sistemul imunitar.
Anticorpii monoclonali
Anticorpii monoclonali sunt anticorpi produși în laborator care se leagă selectiv de moleculele de pe suprafața celulelor limfocitare subtipurilor care dau naștere limfomului, cum ar fi antigenul CD20, care este exprimat de majoritatea limfomelor cu celule B sau antigenul CD30, exprimat de limfomul Hodgkin și de un număr de limfome T. Anticorpii monoclonali utilizați în terapia împotriva limfoamelor recunosc astfel substanțele de pe suprafața celulelor limfomului într-o manieră destul de selectivă.
Legătura dintre anticorp și celula limfomului poate deteriora aceasta fie direct, fie prin creșterea probabilității de a fi distrusă de sistemul imunitar. Anumiți anticorpi sunt capabili să afecteze celula limfomului simplu prin legătura lor, în timp ce altele sunt utilizate pentru a transporta venin sau un izotop radioactiv care pătrunde selectiv în celulă pentru a o distruge. Anticorpii pot fi administrați singuri sau în combinație cu un tratament chimioterapic, în funcție de tipul de limfom. Doza este administrată intravenos. De obicei, sunt bine tolerate și pot fi administrate atât pacienților internați, cât și celor externi. Durata infuziei este variabilă și poate fi extinsă în caz de efecte secundare.
Noi medicamente țintite
O serie de noi molecule sunt utilizate sau sunt în curs de dezvoltare: aceste molecule nu mai pot fi clasificate ca medicamente citostatice, deoarece nu acționează într-un mod generic asupra tuturor celulelor corpului care se replică, ci inhibă doar anumite etape metabolice foarte specifice pe care celulele tumorale le folosesc pentru a obține un avantaj față de celulele sănătoase.
Cu alte cuvinte, aceste medicamente au o acțiune mai selectivă, deși nu încă total exclusivă împotriva celulelor limfomului, pe care le inhibă funcții vitale foarte specifice. Fiecare dintre aceste medicamente, care tind să constituie o nouă „terapie de precizie”, va fi indicată pentru subtipuri foarte specifice de limfom și va găsi indicație singure sau în combinație cu terapii mai tradiționale în situații specifice. Efectele secundare pot varia, de asemenea, de la un medicament la altul.
Radioterapia
Radioterapia este o opțiune importantă de tratament în tratamentul limfomului. În funcție de tipul de limfom și de diferitele prezentări ale bolii, aceasta poate fi utilizată ca tratament unic sau combinată cu alte tratamente sistemice (chimioterapie, chimioterapie-imunoterapie). Este un tratament localizat și nedureros care acționează asupra unor zone precise ale corpului unde, în general, se află cele mai mari adenopatii la început. Radiațiile sunt definite ca raze cu o formă particulară de energie și sunt generate de echipamente extrem de sofisticate numite acceleratoare liniare.
Radiațiile atacă celulele canceroase în zonele exacte unde este necesar tratamentul, deteriorându-le sau ucigându-le complet. Datorită progreselor tehnologice majore, radioterapia modernă poate administra cu precizie doza necesară, economisind astfel țesuturile sănătoase. De-a lungul anilor, s-a observat că zonele de corp iradiate au fost limitate, precum și dozele administrate, rezultând într-o scădere semnificativă a riscului de toxicitate întârziată asociată tehnologiilor anterioare.
Asistență farmacologică ca suport terapeutic
Tipul de efect secundar cauzat de tratamente și severitatea acestuia variază de la pacient la pacient. Efectele secundare nu sunt plăcute, dar sunt reversibile. Este esențial să comunici medicului orice neplăcere pentru a controla sau a reduce disconfortul. Iată câteva metode pharmacologice comune pentru a reduce cele mai frecvente efecte secundare ale terapiilor:
- Medicamente antiemetice: Utilizate pentru a controla greața acută și întârziată cauzată de chimioterapie, aceste medicamente sunt foarte tolerabile și eficiente.
- Eritropoietină: Stimulează producția de globule roșii, crescând valorile hemoglobinei care ar putea fi reduse de mielotoxicitatea chimioterapiei, astfel reducând nivelul anemiei.
- Factorul de stimulare a coloniilor de granulocite: Întărește producția de granulocite neutrofile, reducând severitatea și durata neutropeniei care poate apărea după chimioterapie, diminuând riscul de infecții.
- Profilaxia anti-infectioasă: Aceste medicamente antivirale, antibacteriene sau antifungice sunt utilizate în situații foarte precise în care riscul de a dezvolta o infecție este considerat deosebit de ridicat.
Medicamente non-convenționale utilizate ca suport terapeutic
În prezent, nu există terapii „alternative” eficiente în tratamentul tumorilor. Unele medicamente denumite „non-convenționale” pot reprezenta un ajutor pentru a atenua efectele secundare ale tratamentelor. Este întotdeauna esențial să informezi medicul de familie despre orice produs consumat, chiar și cele naturale, deoarece acestea ar putea obstrucționa sau cauza efecte secundare importante atunci când sunt asociate cu terapia în curs.
Potrivit RoMedic, în România, Asociaţia Bolnavilor cu Limfom a fost înfiinţată în 2008 cu sprijinul Societăţii Române de Hematologie şi al unor pacienţi care au suferit de limfom. Prin intermediul Asociaţiei, pacienţii au posibilitatea să intre în legătură unii cu alţii, să-şi împărtăşească experienţele care să îi ajute să trăiască o viaţă cât se poate de normală şi să cunoască drepturile pacientului. În fiecare an, Asociaţia organizează întâlniri ale pacienţilor cu limfom cu ocazia zilei de 15 septembrie, notează site-ul http://asociatialimfom.ro/.
Sursa originală: Filinf