Dr. Marius Cristian Zaharia este medic rezident în neurochirurgie și a fost de acord să ne ofere un interviu despre activitatea sa profesională. Acesta ne-a vorbit despre complexitatea cazurilor cu care se confruntă un medic neurochirurg zi de zi, punând accent pe cât de important este să îți iei munca în serios și să fii conștient de urmările pe care orice mică greșeală le poate avea.
De asemenea, ne-a împărtășit câteva informații despre provocările cu care vine la pachet această meserie, echilibrul fin dintre viața personală și cea profesională, oferind și sfaturi pentru cei care își doresc să urmeze în viitor această specialitate.
Care a fost principalul factor ce v-a atras spre domeniul neurochirurgiei și care a fost momentul în care ați decis să vă specializați în acest domeniu?
Misterul sistemului nervos mă fascinează. Deși avem descrieri anatomice detaliate, studii de neurofiziologie amănunțite, încă mai avem multe de aflat despre creier. Această perspectivă mă asigură că mereu vom avea ceva de cercetat și descoperit. Nu aveam nicio înclinație către domeniul medical până în clasa a XI-a, când am vizionat un film despre un neurochirurg. Din acel moment am rămas fascinat și am zis că trebuie să încerc să ajung să fac și eu.
Ce anume vă pasionează în neurochirurgie și care a fost cel mai memorabil caz pe care l-ați gestionat până acum?
Complexitatea cazurilor, modul în care este nevoie de împletirea metodelor clasice de diagnostic cu cele moderne, tehnologizate.
Dr. Marius Cristian Zaharia: Tehnologia medicală avansează incredibil de repede în această perioadă și astfel, ne oferă oportunitatea de a realiza intervenții la care nu am fi îndrăznit să ne gândim în urmă cu 20-30 de ani.
Aș face o nedreptate să numesc un caz în mod particular, majoritatea sunt extrem de interesente și, de multe ori, cazuri aparent simple se dovedesc de-a dreptul provocatoare. În general, cazurile în neurochirurgie sunt complexe și necesită îngrijiri de lungă durată. Dacă în urma unei intervenții pentru o hernie de disc, pacientul poate pleca acasă a II-a zi, sunt pacienți cu patologii complexe care pleacă acasă după luni întregi. Este spectaculos și foarte motivant să vezi pacienți cărora statisticile nu le mai acordă nicio șansă dar care pleacă acasă pe propriile picioare.
Ce ne puteți spune despre experiența acumulată în Brazilia, Mexic și Franța? Cum v-au influențat aceste contexte cariera și abordarea în neurochirurgie?
Au fost experiențe mult mai utile decât preconizasem înaintea plecărilor. Să vezi medici din aceeași specialitate dar cu moduri de gândire diferite, culturi diferite, abordări diferite, adaptarea nevoilor specificice regiunii, te ajută să devii mai flexibil în gândire, îți lărgește orizonturile.
Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntați în activitatea dumneavoastră și cum le-ați abordat?
În neurochirurgie este foarte ușor să greșești. O incizie un pic mai mare sau în locul greșit poate duce la rezultate catastrofale. De asemenea, pacienții neurochirurgicali sunt cazuri complexe, care se pot agrava oricând. Mai mult, curba de învățare pentru intervențiile chirurgicale este foarte dificilă, este nevoie de mult timp, de răbdare și de curiozitate. Pentru toate acestea, însă, singura rezolvare este exercițiul. Cu cât stai mai mult cu pacienții, participi la cât mai multe operații, cu atât problemele enumerate mai sus se vor diminua.
Cum ați descrie colaborarea și interacțiunea cu pacienții dvs. în cazurile de neurochirurgie, care pot fi adesea complicate și stresante?
Uneori poate fi foarte dificilă. Tocmai din cauza complexității patologiilor, de multe ori, pacienții au nevoie de mult timp pentru discuții și înțelegerea patologiilor, a consecințelor și a prognosticului.
Așteptările nerealiste ale pacienților pot conduce la situații tensionate și nemulțumiri. Consider că relația-medic pacient necesită o dinamică de echipă: rolul nostru este să ajutăm pacienții dar și ei trebuie să permită să facem asta. Operațiile pot deveni inutile dacă nu sunt realizate în fereastra terapeutică sau nu sunt respectate indicațiile postoperatorii.
Care sunt cele mai frecvente afecțiuni sau patologii pe care le abordați ca neurochirurg și cum ați descrie procesul de diagnostic și tratament pentru aceste cazuri?
Cele mai frecvente afecțiuni spinale sunt herniile de disc, pe când neoplasmele cerebrale reprezintă cea mai frecventă patologie cerebrală. Metodele de diagnostic sunt mult mai simple, mai puțin invazive și mai accesibile în zilele noastre.
Folosim preponderent tehnici imagistice care să ne confirme sau infirme suspiciunile ridicate de semnele și simptomele pacienților.
Dr. Marius Cristian Zaharia: Timingul reprezintă, din păcate principala problemă.
Oamenii ignoră semnele și simptomele pe care le au, fie de frica de a merge la doctor, fie le minimizează importanța. Mai există și situațiile când nu sunt îndrumați corespunzător către neurochirurg și se pierde timp prețios. Țesutul nervos este foarte sensibil, foarte fragil, se deteriorează rapid. Dacă nu intervii la timp, deficitele și durerile pot persista chiar și după îndepărtarea cauzei.
Mai există și percepția greșită că „mă operez și-mi trece”, unii oameni venind la spital cu ideea că operația reprezintă tratamentul absolut, se operează, și a două zi își reiau viața. Dar îngrijirile postoperatorii sunt cel puțin la fel de importante ca intervenția în sine.
Deși în linii mari, există tratamente standard, încercăm să le personalizăm cât mai mult după acuzele pacienților.
Cum gestionați cazurile de traumatisme cranio-cerebrale și intervențiile de urgență în neurochirurgie? Care sunt cele mai mari provocări în astfel de situații?
Adrenalina în cazul TCC urilor este foarte mare. De foarte multe ori, acești pacienți sunt într-o stare alterată de conștientă, anamneza nu este posibilă iar identificarea rudelor poate dura destul de mult.
Dr. Marius Cristian Zaharia: În cazul politraumatismelor, algoritmul de diagnostic devine și mai dificil deoarece necesită evaluare multidisciplinară, identificarea leziunilor amenințătoare de viață și stabilirea priorității rezolvării acestor leziuni.
De asemenea, leziunile multiple la nivelul diferitelor segmente și sisteme pot agrava starea pacientului, determinând un management postoperator mult mai complicat. Prognosticul este cu atât mai rezervat cu cât starea pacientului la intrarea în sala de operație este mai gravă.
Mai mult, intraoperator, în urma traumatismelor cerebrale, anatomia dispare complet. Trebuie să te orientezi rapid dar în același timp delicat, să încerci să salvezi cât mai mult țesut nervos pentru a-i acorda o șansă reală.
Cât de importantă este colaborarea cu alți specialiști medicali, cum ar fi neurologii sau radioterapeuții, pentru a oferi pacienților cea mai bună îngrijire multidisciplinară?
Este extrem de important să se formeze huburi de comunicare între aceste specialități ce tratează același pacient, în stadii diferite ale bolii.
O comunicare deschisă și eficientă cresc speranța de viață a pacientului și calitatea acesteia. Șansele de a crește speranța de viață și calitatea acesteia în urma rezecției unei tumori maligne scade dacă pacientul nu este preluat de către un oncolog care să evalueze oportunitățile terapeutice postchirurgie.
Și exemplele pot continua: recuperarea completă după o hernie de disc, în cazul pacienților cu deficite motorii, este atinsă doar efectuând recuperare neuromotorie, kinetoterapie. Neurochirurgii colaborează, pe lângă specialitățile mai sus enumerate și cu alte specialități precum chirurgia generală, chirurgia plastică, ORL și psihiatria.
Dr. Marius Cristian Zaharia: Foarte des regăsim tumori la pacienții internați la psihiatrie, cu un debut brusc al simptomelor.
Buna colaborare între specialități poate conduce, deci, la cură definită a unor patologii și creșterea speranței de viață și a calității ei în cazurile depășite chirurgical.
În ce mod vă mențineți echilibrul între cerințele solicitante ale neurochirurgiei și timpul personal? Cum reușiți să evitați epuizarea profesională?
Este destul de dificil să menții un echilibru. Operațiile pot dura de la 1-2 ore la 7-9 ore. Partea administrativă este, de asemenea, destul de cronofagă. Partea bună este că există perioade mai aglomerate și perioade mai libere și în felul acesta reușești să elimini încărcătura emoțională negativă, stresul, reușești să te odihnești. Dacă îți place cu adevărat ce faci, mai găsești o rezervă de energie atunci când simți că ai ajuns la limită.
Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o până acum în carieră dvs. de neurochirurg și pe care ați dori să o împărtășiți cu alți medici aspiranți în acest domeniu?
Deși sunt încă la început de drum, consider că ar fi util pentru cei care doresc să înceapă neurochirurgia să cântărească dacă asta își doresc cu adevărat sau doar sună bine să fii neurochirurg. Este o specialitate grea, cu o curbă de învățare foarte complicată, cu patologii cu evoluție fulminantă iar aceste lucruri îți vor testa capacitatea de efort. Dacă ai răbdare și muncești constant, lucrurile încep să aibă din ce în ce mai mult sens și vei progresa.
Citește acum și Interviu dr. Șcarăbnîi Tatiana: „A fi un medic bun este greu, dar foarte frumos”
Dacă ți-a plăcut interviul, descoperă AICI mai multe articole!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!