Dr. Diana Budescu este medic rezident în pediatrie, după ce a ales să își urmeze visul din copilărie.
Absolventă a Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași, dr. Diana Budescu și-a urmat chemarea pentru medicină, înscriindu-se la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.
Dar povestea ei nu s-a oprit doar aici. De la implicarea în Societatea Studenților Mediciniști până la activitățile de voluntariat la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon din Iași, dr. Diana Budescu a învățat că medicina nu se limitează la aspectele teoretice. A descoperit importanța empatiei și a comunicării în relația cu pacienții și a învățat cum să transforme stabilirea unui diagnostic într-un sprijin moral pentru cei aflați în nevoie.
- Povestiți-ne, pentru început, ce a reprezentat parcursul dvs. de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași până la alegerea facultății de medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași.
Încă de când eram la grădiniță știam ca vreau să fiu „medic pentru copii”, ceea ce m-a determinat să urmez profilul Științe ale Naturii din cadrul Colegiului Național „Emil Racoviță”. Recunosc că a fost prima opțiune pe lista liceelelor de la sfârșitul clasei a 8a, luasem în calcul și alte profile de la acest Colegiu, însă doar cu scopul de a mă transfera ulterior tot la Științe ale Naturii.
Din fericire, am reușit să fiu admisă la prima opțiune, cea pe care mi-o doream cu adevărat. Pe perioada liceului am fost o iubitoare a chimiei și matematicii, biologia și anatomia fiind situate pe locul 2. Nu am simțit că dacă nu am o atracție deosebită pentru biologie nu pot fi medic, mă gândeam doar că vreau să ajung acolo și să profesez în acest domeniu. Începând cu clasa a 10-a însă am descoperit tainele matematicii într-o și mai mare profunzime, renunțând până în clasa a 12-a la ideea de a mai merge la Facultatea de Medicină.
În al II-lea semestru al clasei a 12-a, mi-am dat seama însă că tot medicină vreau să fac, însă pregătirea pentru admiterea la facultate am început-o târziu, abia după susținerea examenului de bacalaureat.
Dr. Diana Budescu: Faptul că am reușit să fiu admisă la această facultate după o pregătire individuală de aproximativ o lună mă face să cred că nu doar eu sau părinții, ci și Dumnezeu m-a vrut aici.
Am avut plăcerea să am alături în timpul liceului profesori devotați și colegi de același fel care m-au susținut mereu pentru ca eu să aleg medicina, în ciuda reluării târzii a deciziei de a urma această facultate.
- Ați fost implicată activ în Societatea Studenților Mediciniști din Iași, ocupând poziții de coordonare pentru workshop-uri, conferințe și evenimente educaționale. Cum v-a influențat această experiență în evoluția profesională?
Consider că fără aceste activități nu aș fi reușit să îmi dezvolt abilitățile de comunicare, dar și de organizare a evenimentelor medicale. La acestea se adaugă și cunoștințele medicale dobândite în urma participării la activitățile organizate. Evoluția profesională, și cred că nu doar la medicină, se construiește nu doar prin cunoștințe teoretice dobândite prin studiu individual, ci și prin activități practice, cât mai multe la număr.
Faptul că am coordonat timp de 2 ani organizarea de workshop-uri și conferințe m-a ajutat să cunosc multe persoane noi, atât studenți, cât și medici rezidenți și cadre universitare, să știu să organizez activități ce presupun participarea activă a studenților și să învăț să reacționez în situații neprevăzute (nerespectarea numărului de participanți, deficit de aparatură, ore târzii de stat la facultate, reorganizarea participării la cursuri sau stagii pentru a putea fi prezentă și la activitățile extra).
Orice activitate făcută suplimentar mi-a adus doar beneficii și simțeam cum fiecare activitate reprezenta o cărămidă pe care o adăugam la o temelie a propriei construcții.
- Ce anume v-a inspirat să deveniți voluntar la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon din Iași? Ce experiențe sau lecții importante ați învățat din această activitate de voluntariat în contextul medical?
Am fost voluntar în cadrul Spitalului Clinic Dr. C I Parhon în perioada pandemiei, când era un deficit semnificativ de personal medical.
Recunosc că am început această activitate cu teamă, teama adusă de necunoscutul pandemiei, dar și de responsabilitățile pe care mi le asumam.
Consider că un medic trebuie să fie mereu acolo pentru aproapele său, iar în situații precum pandemii, războaie sau alte dezastre naturale trebuie să fie continuu în gardă, nevoile aproapelui aflat în suferință primând în astfel de situații.
Am învățat în cadrul acestei experiențe cât de mult valorează un cuvânt spus pacienților la nevoie. Îmi amintesc cum un pacient în vârstă de 50-60 ani se afla internat de aproximativ 10 zile și nu își putea vedea familia. Am petrecut aproximativ 30 minute cu el, doar să îl ascult cum povestea despre copii, soție, experiențe de viață. Acest lucru îl ajuta să-și îndepărteze anxietatea cauzată de infecția cu noul virus. Astfel mi-am dat seama că medicii nu doar prescriu medicamente și consulta pacienți, ei au un rol foarte important și în ceea ce privește psihicul uman.
Am conștientizat că până și 10 minute de ascultare sau schimbare de opinii pot uneori valora mai mult decât medicamentele în sine.
Teama de boală, în special de o boală nouă apare deopotrivă și la pacient, și la medic, însă spre deosebire de pacient, medicul trebuie să îi fie acestuia sprijin și să își permită uneori chiar să îți explice sau să își arate fricile căci oameni suntem toți, indiferent de profesie.
Eu asta am simțit pe perioada voluntariatului efectuat in Spitalul Clinic Dr C I Parhon.
- Ce v-a determinat să alegeți pediatria ca specialitate? Ce aspecte ale pediatriei vă fascinează cel mai mult și cum vedeți rolul pediatrului în promovarea sănătății copiilor și adolescenților?
Am ales pediatria pentru că am o afecțiune specială pentru copii. Îmi place tare mult, chiar aș putea spune că mă fascinează să fiu mentor pentru persoanele aflate în curs de dezvoltare (copiii) și cel mai mult mă mulțumește să le pot oferi sfaturi din experiențele personale pentru ca aceștia să aibă o dezvoltare armonioasă. Am observat cât de diferite sunt generațiile zilei de astăzi comparativ cu generația mea. Pediatru zilelor noastre nu trebuie să fie doar medic, ci și prieten al pacientului. De multe ori îmi încep discuțiile cu pacienții ca și cum am fi prieteni, ceea ce mă ajută să formăm o echipă în tratarea afecțiunilor. În plus, pe lângă medic și prieten, am fost nevoită să fiu și psiholog, deoarece un procent important din adolescenții și copiii zilelor noastre necesită sfaturi și îndrumări suplimentare celor primite de la părinți.
- Având în vedere că sunteți medic rezident în pediatrie, care a fost cea mai memorabilă experiență de până acum? Cum vă gestionați provocările și satisfacțiile în acest domeniu?
Cea mai memorabilă experiență de până acum este cazul unui pacient care s-a prezentat cu niște manifestări clinice întâlnite în numeroase patologii, de gravitate diferită. Din păcate însă s-a depistat la acesta un diagnostic foarte rar, nu foarte fericit, care a întristat atât familia, cât și echipa medicală. Însă cu toate acestea, copilașul era mereu vesel, optimist și plin de energie.
Acest fapt mă făcea să merg cu zâmbetul pe buze la el, ba chiar preluam din energia lui și depășeam tristețea diagnosticului.
Copiii sunt plini de energie pozitivă, sunt fantastici chiar și când sunt bolnavi, iar noi pediatrii pot spune că suntem extrem de norocoși că avem drept sursă de dinamism însuși pacienții noștri.
Gestionarea provocărilor și a satisfacțiilor este uneori dificilă, căci provocările depășesc de multe ori satisfacțiile.
Însă această profesie de medic pediatru ne impune să nu ne lăsăm copleșiți, să privim cu același optimism atât provocările cât și satisfacțiile, deoarece suntem acolo într-un mediu cald, blând și sensibil în care trebuie să avem tăria de a ne păstra pozitivismul și energia bună.
În primele luni de activitate mă lăsam copleșită de diagnostice, de evenimente mai puțin plăcute descrise de pacienți, însă în timp ce am început să mă acomodez am învățat și să fac o selecție a ceea ce vreau să las să mă afecteze și ceea ce consider că pot trece cu vederea. De multe ori poveștile copiilor sunt sfâșietoare, situațiile de acasă, relațiile cu părinții, însă aceste fapte relatate nu pot decât să mă întărească să caut cel mai potrivit cuvânt sau sfat pe care să îl pot oferi, astfel încât aceștia să plece ușor alinați spre case.
- Care sunt planurile dvs. pentru viitor în ceea ce privește cariera medicală? Cum vă doriți să contribuiți la îmbunătățirea sistemului medical din România?
Pentru viitor îmi doresc tare mult să investesc în sănătatea copiilor, căci copiii de azi sunt adulții de mâine care vor forma societatea.
Recunosc că nu simt nicio atragere spre a mă stabili într-o altă țară. Îmi place tare mult România și îmi place faptul că avem ce schimba, avem ce îmbunătăți, doar ne trebuie o echipă bine formată.
Am început să contribui la îmbunătățirea sistemului medical din România prin înscrierea în Caravana cu Medici, un ONG care oferă consultații gratuite persoanelor adulte și de vârstă pediatrică aflate în zonele defavorizate ale României, unde accesul la servicii medicale este limitat sau chiar inexistent. Îmi doresc să atrag cât mai multe fonduri și sponsorizări pentru acest ONG astfel încât să putem organiza cât mai multe caravane pentru cei mici, dar și pentru cei mari.
- Cât de importantă credeți că este relația părinte-copil-pediatru?
Relația părinte-copil-pediatru este important să fie bine formată deoarece aceștia formează o echipă atunci când vine vorba de tratarea unei afecțiuni. Medicul vine cu conduită terapeutică, părintele o pune în aplicare, iar copilul o acceptă. Părintele este veriga fundamentală a unui act medical bine pus în aplicare. Acesta își cunoaște cel mai bine copilul, știe cel mai bine când îi este rău și când nu.
De aceea îmi place să cred că părintele-copilul-pediatrul formează o echipă în care fiecare membru îi ajută pe ceilalți doi. Nu de puține ori însă pediatrul se transformă într-un părinte, fiind necesar să asigure și sprijin moral pacientului. În plus, pediatrul devine uneori și psiholog atât al copilului, cât și al părintelui. Mie îmi place mereu să spun că pediatrul face pediatrie cu copii și psihiatrie cu părinții, căci acesta are și menirea de a liniști, de a sfătui și de a îndruma părinții.
- Ce sfaturi și încurajări ați dori să împărtășiți tinerilor care aspiră să urmeze o carieră în medicină?
Susținut absolut toate persoanele care simt că au o chemare spre acest domeniu să și-o urmeze. Admiterea la facultățile de medicină nu este ușoară, dar încurajez toate persoanele care nu reușesc din prima să nu se dea bătute, să încerce și a 2-a sau a 3-a a 4-a oară dacă simt că asta este menirea lor.
Profesia de medic nu înseamnă doar îmbrăcarea halatului alb, înseamnă comunicare, răbdare, pasiune și mai ales, empatie pentru aproapele aflat în suferință.
Îi sfătuiesc să nu se piardă în note sau doar în studiu, îi sfătuiesc să aibă grijă de viața lor personală, să nu o uite, dar să fie pregătiți să fie ușor diminuată comparativ cu a altor meserii. Îi sfătuiesc să nu se dea bătuți pe perioada examenelor, căci satisfacția de la încheierea facultății și susținerea examenului de licență sunt de nedescris. Și îi mai încurajez să nu își piardă omenia, să nu își piardă dorința de a ajuta și de a face sacrificii, deoarece medicul are mereu un neprevăzut fie în grupul de prieteni de la o petrecere, fie în oamenii care așteaptă autobuzul în stație ori stau la rând la supermarket. Meseria de medic este unică, dar asta nu ne face să ne credem Dumnezei pe pământ, căci oameni suntem și noi și cei din alte profesii. Suntem doar oameni care învață să facă bine.
Citește acum și Dr. Jurchița Daiana: „Prin medicina de familie mă simt cel mai aproape de pacienții mei”.
Dacă ți-a plăcut interviul, descoperă AICI mai multe articole!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!i