„Cancerul gastric este al doilea ca frecvență în România după cancerul de colon și simptomele sunt cam necarecteristice.
În stadiile incipiente, pacientul nu are niciun fel de simptom.
În stadiul avansat, însă, simptomele sunt cele oarecum comune cu afecțiunile benigne ale stomacului, cum ar fi gastrita sau ulcerul gastric.
Se manifestă, de obicei, prin senzație de greutate în regiunea stomacului, senzație de sațietate precoce: când mâncăm puțin și ne săturăm mai repede.
Durerile pot face parte, de asemenea, din simptomele cancerului gastrice. Acestea sunt localizate la nivelul stomacului.
Atunci când cancerul gastric este mai avansat, apar semnele sale generale, cum ar fi slăbiciunea generală, oboseala, slăbirea în greutate fără să ținem o dietă, anemia etc.
Atunci când cancerul este avansat local și îngustează foarte mult cadrul gastric, alimentele nu mai pot trece și apare disfagia, senzația de nod de la nivelul esofagului inferior.
Mai pot să apară vărsăturile cu alimente ingerate de 2-3 zile, atunci când tumora gastrică este stenozată.
O alimentație bogată în alimente vegetale care conțin antioxidanți este benefică în prevenția cancerului gastric.
S-a evidențiat faptul că fumătorii au un grad de risc mult mai ridicat de a dezolta cancer gastric, în comparație cu nefumătorii.
Din nou, consumul de alcool duce la apariția cancerului gastric și esofagian prin distrugerea mucoasei gastrice.
O altă afecțiune care poate produce dezvoltarea cancerului gastric este prezența bacteriei gastrice pe care noi o putem foarte ușor trata prin medicamente, antibiotice și anti-secretorii gastrice.
În concluzie, o viață sănătoasă cu o dietă bogată în fructe și legume proaspete, renunțarea la fumat și consumul de alcool moderat, precum și menținerea unei greutăți normale, pot preveni apariția unui cancer gastric.
Cancerul gastric, atunci când este diagnosticat și cea mai bună metodă de diagnosticare este cea endoscopică în stadiile incipiente, se poate trata prin mai multe metode.
Într-o fază incipientă, se tratează prin endoscopii, adică se scoate endoscopic zona în care se dezvoltă cancerul gastric.
Atunci când, însă, este mai avansat, se realizează operația, în funcție de localizarea tumorii gastrice. Se rezecă, astfel, o porțiune din stomac sau tot stomacul.
În stadiile foarte avansate, atunci când tumora este crescută în alte organe din vecinătate, noi putem face doar chirurgie de paliație, adică să îmbunătățim starea vieții pacientului rpin derivații gastrointerstinale, pentru ca pacientul să poată mânca.
Și, în unele cazuri, se completează cu tratamentul chimioterapic și radioterapie. Atunci când pacientul se află după o intervenție chirurgicală pentru un cancer gastric și are o gastrectomie totală sau subtotată, el este urmărit de către medicul chirurg și oncolog în anumite perioade post-operatorii.
Primul este la o lună, apoi de la 3-6 luni și un an după operație. Iar apoi anual, încă 5 ani de la operație.
Endoscopia digestivă superiorară se face anual. Pacientul este urmărit endoscopic pentru a preveni o oarecare recidivă locală sau apariția altor complicații postoperatorii.
Cancerul gastric în România este al doilea ca frecvență după cancerul de colon. Mai frecvent sunt afectați bărbații de această perioadă, iar România nefiind în zonă endemică de dezvoltare a cancerului gastric, nu se face screening, așa cum se întâmplă în Japonia.
Acest lucru se datorează și costurilor ridicate.
În Japonia, de exemplu, se face endoscopie la toată populația sănătoasă odată la 2 ani. Având în vedere situația aceasta, pacienții din România se prezintă în stadii mult mai avansate decât ne-am dori noi.
De aceea, rata de supraviețuire scade considerabil.
Ca metode de prevenție, trebuie să luăm în considerare toate elementele stilului de viață expuse anterior, analize medicale anuale și, dacă noi facem parte dintr-un grup de risc care a suferit de o boală digestivă, trebuie să fim conștienți și ar fi bine dacă ne-am face endoscopii digestive superioare, odată la 2 ani de zile, dacă nu întâmpinăm alte probleme.
Citește acum și Interviu prof. univ. dr. Silviu Albu – Sinuzita Odontogenă
Dacă ți-a plăcut materialul, descoperă AICI mai multe articole!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!