Dr. Sorin Bivolaru a fost de acord cu realizarea unui interviu în care să ne vorbească despre astmul bronșic. Astfel, a abordat pe rând manifestările acestei afecțiuni, cauzele apariției, descrierea persoanelor cele mai predispuse, simptomele și modalitățile de diagnosticare.
Nu în ultimul rând, a abordat și metodele de tratament, făcând o serie de recomandări pentru toți cei afectați.
În primul rând, ce reprezintă astmul bronșic și cum se manifestă crizele respective?
R: Astmul bronșic este o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii la care participă mai multe tipuri de celule, în special mastocite, eozinofile, limfocite T, macrofage, neutrofile și celule epiteliale.
Prezența inflamației cronice, determină la o anumită categorie de oameni episoade repetitive de dispnee, tuse, respirație șuierătoare și dureri toracice anterioare cu caracter de constricție.
Simptomatologia este mai supărătoare noaptea și dimineața după trezire. Datorită inflamației, simptomele menționate sunt însoțite de un grad de obstrucție difuză și variabilă a căilor respiratorii. Această obstrucție este variabilă și este total sau parțial reversibilă spontan sau sub tratament. Crizele de astm variază de la pacient la pacient și în funcție de factorul declanșator, cantitatea de factor la care a fost expus pacientul și durata expuneri.
Unele crize sunt ușoare și remit rapid după administrarea tratamentului de urgență, iar alte crize pot evolua cu dispnee severă cu răspuns parțial la tratamentul inhalator de urgență. Aceste crize impunând prezentarea la o cameră de urgență.
Care sunt cauzele astmului bronșic și cine sunt persoanele cele mai predispuse la această afecțiune?
R: Sunt descriși factori de risc pentru apariţia bolii şi factori pentru agravarea acesteia. Printre factorii de risc cei mai frecvenți implicați în apariția astmului se numără atopia sau predispoziția genetică de a dezvolta un răspuns imun mediat de Ig E la diverși alergeni care ajungă pe calea aerului la nivelul căilor respiratorii.
Majoritatea pacienților astmatici, fie ei copii sau adulţi sunt atopici și pot asocia și alte boli atopice, cum ar fi: rinită alergică, conjunctivită, dermatită atopică, urticarie.
La capitolul factori exacerbatori sau agravatori ai boli, putem întocmi o listă lungă, iar printre cei mai frecvenți se numără: alergeni din aerul atmosferic(polenurile, fungii, poluanții), alergeni prezenți în casă(acarieni domestici, animale de casă, gândaci, fungi, mucegaiuri, păr de animale, etc).
Alergeni animali; provin din saliva, urina, materiile fecale și părul animalelor de companie (câine, pisică, rozătoare).
Alergenii polenici care determină apariţia astmului sau agravează boala, provin în cea mai mare măsură din arbori, ierburi şi buruieni. În general, polenurile din arbori predomină la începutul primăverii, cele din ierburi la sfârşitul primăverii, iar cele din buruieni vara şi toamna.
O altă categorie de factori de risc pentru apariția și agravarea bolilor alergice, o reprezintă alergenii profesionali: făină, praf de cafea, ceai, soia, praf de cereale, praf de bumbac, latex, rumeguș, săruri de platină, nichel, crom, cobalt, medicamente – antibiotice, dezinfectanți, parfumuri, produse chimice, dioxidul de sulf, sulfiții, oxizii de azot, monoxidul de carbon, etc.
Un alt factor foarte frecvent întâlnit în apariția sau exacerbarea astmului este reprezentat de: variațiile de temperatură, umiditatea foarte mare, perioadele cețoase, etc.
Expresiile emoţionale extreme sunt cunoscute ca fiind declanşatoare de manifestări astmatice, probabil prin hiperventilaţia asociată care apare în: râsul, plâns, furie, frică. Medicamentele: aspirina, antiinflamatoriile nesteroidiene, beta-blocante, anumite antibiotice. Fumatul sau expunerea pasivă la fumul de țigară, valabil mai ales în cazul copiilor. Infecțiile virale, efortul fizic și hiperventilația, fiind cele mai frecvente elemente declanşatorii de episoade simptomatice scurte, în special la copii, adolescenți și persoane tinere).
Care sunt simptomele astmului bronșic și când este momentul ca un pacient să se prezinte la medicul specialist?
R: Având în vedere că tabloul clinic la pacientul astmatic este extrem de polimorf, suspiciunea clinică este elementul de bază al diagnosticului de astm bronșic.
De obicei, dispneea expiratorie și tusea sunt simptomele dominante.
Un alt simptom de prezentare unic sau de asociere este: respirația șuierătoare predominant expiratorie, însă nu este foarte fidelă pentru astm, întrucât pacienţii o descriu extrem de diferit(hârâit, şuierat, fluierat).
Tusea este frecvent întâlnită în asociere cu alte simptome, rareori apare izolată(astm tusigen). De regulă este fără expectorație şi chinuitoare. Când este însoțită de expectoraţie, aceasta este în cantitate mică și poate avea uneori aspect purulent din cauza numărului mare de celule inflamatorii.
Senzaţia de constricţie toracică este mai rar întâlnită și este descrisă ca o senzaţie de apăsare sau strângere la nivelul cutiei toracice. De regulă simptomele apar sau se agravează în prezenţa unui factor declanşator sau aparent spontan; se ameliorează sau dispar spontan sau sub tratament.
Dacă simptomatologia nu remite spontan sau sub tratamentul de fond și tratamentul de urgență în cazul pacienților cunoscuți cu astm bronșic, pacientul ar trebui să se prezinte la medic.
Cum se poate diagnostica această afecțiune și care sunt testele relevante?
Așa cum am menționat anterior, suspiciunea clinică de astm bronșic este elementul central. La aceasta se adaugă elementele colectate cu ocazia anamnezei și examenului clinic.
În majoritatea cazurilor, anamneza și examenul clinic sunt suficiente pentru diagnostic, însă pentru a crește acuratețea diagnosticului, testele funcționale respiratorii întregesc cercul diagnostic.
Dintre testele funcționale, spirometria cu test bronhodilatator și dozarea oxidului nitric în aerul expirat (FeNo), sunt cele mai utilizate și cele mai specifice. Foarte rar se mai utilizează și rezistenţa la flux a căilor aeriene(Raw) care se determinată prin bodypletismografie corporală.
Raw este crescută în astm şi scade după administrarea de bronhodilatator. La capitolul teste, în situații care țin doar de diagnosticul diferențial dintre Astm și Bpoc, se mai folosește transferul gazos prin membrana alveolocapilară, care este normal în astm și scăzut în BPOC.
La capitolul teste, se are în vedere și testarea alergologică pentru identificarea factorilor cu potențial declanșator sau agravator al simptomelor astmatice, însă, aceste teste nu participă în mod direct la diagnosticul de Astm bronșic.
Radiografia toracică standard, nu are rol direct în diagnostic, se face doar pentru a exclude alte patologii care ar putea mima o simptomatologie similară cu ce a Astmului.
Ce ne puteți spune despre metodele de tratament ale acestei afecțiuni?
În boala astmatică, principiile terapeutice au două direcții majore:
- Tratamentul nefarmacologic, care presupune ca pacientul să observe factorii inductori ai simptomatologiei și să-i evite.
Și
- Tratamentul farmacologic, care le rândul lui cuprinde două principii majore:
- Tratamentul de salvare sau de urgență: Este administrat suplimentar tratamentului cronic sau de fond și se administrează numai în cazul apariţiei simptomelor respiratorii pentru reversia lor.
- Tratamentul de control sau de fond: Este un tratament de lungă durată și se administrează zilnic în scopul obţinerii controlului bolii.
Tratamentul în astmul bronșic se administrează conform treptelor de severitate din ghidul GINA.
Controlul corect al Astmului prin medicaţia de control duce la diminuarea până la dispariţia nevoii de medicaţie de salvare.
Invers, nevoia excesivă de medicaţie de salvare semnalează un control insuficient al bolii şi, deci, necesitatea revizuirii tratamentului de control sau necesitatea revizuirii obiceiurilor pacientului cu privire la evitarea factorilor inductori și exacerbatori ai bolii, dar și la verificarea corectitudinii tehnicii de administrare inhalatorie a tratamentului.
Pentru evitarea efectelor adverse sistemice și pentru o eficiență sporită calea inhalatorie este ideală pentru administrarea tratamentelor antiastmatice.
Din păcate, administrarea tratamentului inhalator prezintă dezavantajul utilizării defectuoase a dispozitivelor inhalatorii, scăzând astfel eficiența moleculelor administrare.
Avantajul major al administrării tratamentului inhalator în reprezintă: necesarul scăzut de substanță activă, beneficiu mare și rapid și efecte sistemice nesemnificative sau neglijabile.
Care sunt medicamentele de lungă durată utilizate în tratamentul astmului bronșic?
Tratamentele inhalatorii, atât pentru controlul cât și pentru situațiile de urgență în astmul bronșic, sunt administrate cu ajutorul unei game foarte largi de dispozitive inhalatorii. Fiind o boală inflamatorie cronic, cele mai eficiente și utilizate molecule inhalatorii sunt din clasa corticosteroizi.
Administrarea acestora, reduce inflamaţia cronică, contribuie la restaurarea epiteliului bronşic și previne răspunsul inflamator la contactul cu alergenii ajunși în căile respiratorii. Printre cei mai folosiți corticosteroizi inhalatori în România se numără: fluticazona, budesonida, beclometazona și ciclosonida.
Dozele variază în funcţie de treapta de severitate precum şi de substanţă şi dispozitivul de inhalare. Unele se administrează o singură dată la 24 de ore, iar alte administrează la fiecare 12 ore.
Beta2-agoniştii sau bronhodilatatoarele cu durată lungă de acțiune însoțesc de cele mai multe ori corticosteroizii.
Mecanismul de acţiune constă în stimularea receptorilor Beta2-adrenergici situaţi la suprafaţa celulelor musculare netede de pe întreg arborele bronşic, cu activarea adenilciclazei şi creşterea producţiei de AMPc, având ca efect final relaxarea musculaturii netede de la nivelul arborelui bronșic = efect bronhodilatator. Cei mai folosiți bronhodilatatori cu durată lungă de acțiune sunt: salmeteroul, formoterolul și indacaterolul.
O altă categorie de bronhodilatorii o reprezintă antimuscarinicele: bromura de tiotropium și glicopironium sunt bronhodilatatorii cu administrare inhalatorie, cu durată de acţiune de peste 24 de ore şi cu admimstrare în doză zilnică unică.
Antileucotrienele sunt introduse relativ recent în tratamentul astmului bronșic. Mecanismul de acţiune constă în inhibiţia producerii sau antagonismul receptorilor cisteinil-leucotrienelor (LTC4, LTD4, LTE4).
Dintre reprezentanții lor amintim: zileuton, montelukast şi zafirlukast. Antileucotrienele diminuă răspunsul tardiv la alergen, bronhospasmul indus de efort şi respectiv răspunsul la aspirină la cei cu sensibilitate la acest medicament.
Se administrează pe cale orală în doză unică sau de mai multe ori pe zi. Medicamentele antialergicele: desloratadină, bilastina, loratadina, levocitirizina, rupatadină, ketotifenul, sunt parte integrantă a tratamentului antiastmatic.
Așa cum am menționat anterior, tratamentul se administrează conform treptelor de severitate și conform recomandărilor ghidului GINA, individualizat pentru fiecare pacient în parte.
Cum pot fi gestionate corect crizele de astm bronșic?
Crizele de astm vor fi gestionate prin administrarea zilnică a tratamentului corticosteroid+bronhodilatator cu durată lungă de acțiune, la care se adaugă suplimentar în funcție de intensitatea simptomatologiei, medicamentele inhalatorii de salvare: salbutamol și sau bromura de ipratropium.
Dacă simptomatologia nu dă semne de ameliorare după primele administrări inhalatorii, este recomandat ca pacientul să ceară sfatul medicului curant sau să se prezinte la o cameră de primiri urgențe.
Ce sfaturi sau recomandări le oferiți pacienților pentru a duce o viață cât mai normală cu putință?
- Aș începe prin a recomanda pacienților să-și accepte boala și să învețe să trăiască cu ea. Poate sună puțin cinic, însă, studiile au demonstrat că pacienții care-și acceptă boală sunt și cei care au o calitate a vieții mai bună, iar acest lucru se datorează atenției deosebite pe care această categorie de pacienți o acordă igienei casei, evitarea factorilor inductori și potențial agravatori, utilizarea măsurilor de protecție colectivă și individuală, renunțarea la fumat, evitarea zonelor intens poluate, etc.
- Un alt sfat, la fel de important ca și primul, îl reprezintă administrarea zilnică și corectă a tratamentului inhalator, chiar și în absența simptomatologiei respiratorii.
- Cunoașterea diferenței dintre medicamentele de salvare și medicamentele pentru controlul boli. Diferențele constând în timpul de intrare în acțiune de la momentul administrării și durata pe care aceste medicamente o au după administrarea inhalatorie.
- Menținerea unei legături strânse cu medicul curant și efectuarea evaluărilor respiratorii periodice conform stadiului de boală în care se află.
Citește acum și Interviu prof. univ. dr. Silviu Albu – Sinuzita Odontogenă
Dacă ți-a plăcut materialul, descoperă AICI mai multe articole!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!