Vineri, 23 iunie, s-a desfășurat Forumul Abordarea și Managementul Pacientului Oncologic, la Grand Hotel Napoca, Sala Viena.
Evenimentul a fost organizat de brandurile Ziar Medical, Elite Medicale și centrul de radioterapie și oncologie medicală Amethyst Cluj, cu sprijinul asociațiilor AMECRO și AMF Cluj.
Manifestarea a fost dedicată profesioniștilor aflați la baza circuitului pacientului în sistem: medicilor de familie. Astfel, atât prin prezentările lectorilor cât și prin sesiunile de întrebări și discuții libere între specialiști, a fost subliniată și de această dată importanța medicinei de familie în prevenția și îngrijirea pacientului oncologic.
Evenimentul a fost coordonat de Prof. Dr. Kacso Gabriel, medic primar radioterapie și oncologie medicala și Director Medical National al lanțului european de centre Amethyst.
Forumul a reunit într-o audiență inedită cadre medicale și universitare recunoscute și apreciate pe plan internațional, medici de familie și medici oncologi, specialiști în chirurgie generală, rezidenți și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.
Alături de noi au fost și Asociația Oameni Buni și Asociația Redescoperă Fericirea Stop Cancer. Acestea nu doar că au reprezentat o pată de culoare în cadrul manifestării, dar poartă același rol zilnic, pentru fiecare pacient oncologic alături de care luptă, oferindu-le sprijin și suport constant.
Câteva dintre temele de interes abordate în cadrul manifestării au fost următoarele:
- Profilaxia cancerului (primară, secundară, terțiară)
- Programe de Screening Abordarea pacientului oncologic de la suspiciune/diagnostic la monitorizare/tratament
- Consilierea pacientului cu boala oncologică confirmată
- Îngrijirea pacientului oncologic
- Circuitul pacientului în sistem
- Colaborarea interdisciplinară și parteneriatele între sistemul public și cel privat pentru accesibilitatea pacienților la terapii moderne
- Algoritmi de tratamente particulare specifice celor mai frecvente tipuri de cancer
- Toxicitatea tardivă a tratamentelor oncologice
- Progrese în diagnosticul și tratamentul oncologic
Fiecare temă de discuție a fost supusă dezbaterii în sală, pentru a facilita schimbul de informații specializate între profesioniștii din domeniul sănătății, cu scopul identificării celor mai bune soluții de profilaxie și tratament pentru pacienții oncologici.
Manifestarea a fost dedicată medicilor de familie deoarece prin intermediul competențelor lor multidisciplinare, aceștia reprezintă pilonul central în abordarea și managementul pacienților cu afecțiuni oncologice, având un rol crucial în procesele de screening, tratament și îngrijire a acestora.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Sanofi, Bristol Myers Squibb, Janssen Oncology.