„Poți să fii student la medicină și să ai și viață personală” – Interviu Bianca Bădăluță
Viața de student la medicină poate fi extrem de provocatoare, mai ales atunci când nivelul efortului care trebuie depus devine copleșitor. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă să ai un bun echilibru între viața academică și viața personală, am stat de vorbă cu Bianca Bădăluță, studentă la medicină generală în anul 5, la centrul universitar “Gr. T. Popa” din Iași.
Pe lângă timpul alocat studiilor și pasiunea sa evidentă pentru medicină, Bianca este interesată și de ramuri precum psihologia, nutriția, psihonutriția sau dezvoltarea personală.
În timpul liber citește, lectura reprezentând „cel mai frumos instrument în drumul maturizării” sale, după cum ne spune chiar ea.
„Iubesc oamenii, iubesc sentimentul de conexiune, iubesc viața și îmi pare sincer rău pentru cei care nu o fac. Sunt un om care în permanentă învață, un om curios care e preocupat de tot ce e frumos și vibrant, care simte că menirea lui e să facă bine”
Bianca, spune-ne în primul rând, care a fost motivul pentru care ai ales să studiezi medicina și cum ai ajuns să alegi Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași?
Am ales să studiez medicina pentru că dintotdeauna am considerat că e una dintre cele mai onorabile meserii, pentru că mereu am privit medicii un un respect deosebit, dar și din dorința de a face bine.
Mi se pare minunat faptul că oamenii își vor pune baza în mine, vor avea încredere în mine, iar eu voi avea puterea să îi ajut și să le fiu sprijin.
Am ales să studiez la centrul universitar din Iași, în primul rând, pentru că e unul dintre cele mai bune centre din țară, un centru care de-a lungul anilor s-a făcut remarcat prin performanță.
Personal, cunosc mulți medici, adevărați profesioniști care au urmat studiile aici, asta fiind pentru mine o motivație suplimentară, care m-a făcut să le urmez exemplul.
În al doilea rând, faptul că e aproape de casă, de Suceava, orașul meu natal, a fost un motiv și mai întăritor. Am o relație deosebită cu familia mea și am vrut să mă asigur că distanța dintre noi nu va fi una prea mare, ci una care să îmi permită să ajung rapid acasă, unde am toată dragostea.
Cum apreciezi că te-ai adaptat la cerințele academice și la nivelul de dificultate al cursurilor?
Consider că m-am adaptat foarte bine la cerințele academice, deși eu am prins foarte multe schimbări. Am început facultatea cu o anumită metodă de evaluare, apoi a venit pandemia, am trecut în mediul online, s-a păstrat metoda de evaluare strict orală când am revenit fizic la facultate, iar acum, în prezent, dăm examenele pe tabletă, tip grilă.
Cu toate schimbările acestea, consider că a fost totul mai dinamic și provocator. Am văzut că mă adaptez cu ușurință oricărui sistem, atât timp cât mă organizez și prioritizez disciplina. Nivelul de dificultate al cursurilor aș spune că a fost mai ridicat în primii 2 ani, când totul era nou, informațiile erau mai rigide, de anatomie, biologie celulară, biofizică.
Însă odată cu anii clinici, totul a devenit mai ușor, căci au început să se lege noțiunile, să fac din ce în ce mai multe conexiuni, să privesc în ansamblu omul, nu pe bucățele.
Care sunt dificultățile cu care te-ai confruntat, în mod special, de-a lungul anilor de studiu și care au fost cele mai provocatoare situații de până în prezent?
N aș putea spune că am întâmpinat dificultăți de-a lungul anilor de studiu, din fericire. Poate doar dificultățile din primul an de medicină, când totul era nou, toți profesorii mi se păreau duri, eram intrată într-o lume complet nouă, a studenției, lume în care a trebuit să mă adaptez. După șocul primelor săptămâni, în afară de schimbările care s-au tot produs, în urmă pandemiei, totul a decurs lin și cum mă așteptam.
Ești în permanență preocupată de menținerea unui stil de viață sănătos, precum și de promovarea acestor obiceiuri în mediul online. Care au fost motivațiile tale în această direcție și ce îți propui să le transmiți persoanelor care te urmăresc?
Da, așa e. Viața mea s-a schimbat complet în urma deciziei de a avea cât mai multă grijă de mine, în urma conștientizării faptului că stă în puterea mea să fac alegeri mai bune, mai sănătoase, alegeri care să reflecte respectul pentru corpul meu.
Motivațiile mele în această direcție sunt profund personale. Acum aproape un an am pierdut-o pe mama mea, în urma unei crunte lupte cu cancerul de pancreas, la doar 48 de ani. În urmă acestui eveniment, mi-am dat seama că totul e fragil, că tot ce facem astăzi influentează ziua de mâine și că omul e neputincios în fața bolii, așa că cel mai bine e să o previi.
Mi-am schimbat complet viața, am început să fac sport, pe care inițial l-am folosit drept evadare, dar care acum e momentul meu de respiro la final de zi, un obicei care îmi dă bucurie. Am slăbit 23 de kilograme în urma schimbării alimentației, în urma renunțării la tot ce îmi face rău și integrării a tot ce îmi face bine.
Totul pentru a avea grijă de mine, pentru a-mi menține sănătatea. Dacă eu am ajuns la această conștientizare și am reușit să fac aceste schimbări în urma unui eveniment atât de trist, intenționez să-i determin pe ceilalți să-și prioritizeze sănătatea prin prisma experienței mele personale.
Mediul online mi se pare foarte potrivit să fac asta, căci informația e recepționată imediat, prin intermediul platformelor Instagram, Facebook, iar eu intenționez să-mi fac vocea cât mai auzită astfel.
Mulți tineri se tem de faptul că nu vor mai avea o viață personală dacă aleg să studieze medicina. Cum ai reușit tu să îți gestionezi timpul între ceea ce presupune facultatea și propriile activități?
În continuare și eu am colegi care au impresia că viața lor personală nu mai există, atât timp cât studiază medicina. Nu e deloc adevărat.
Bianca Bădăluță: „Și ca student la medicină poți avea o viață personală frumoasă, dinamică, poți împărți timpul echitabil între studiu și propriile activități”.
Într-adevăr, există și perioade mai încărcate, în care studiul ocupă cea mai mare parte din zi, însă chiar și atunci, eu, personal, nu mă neglijez. De exemplu, o zi din sesiune arată în felul următor pentru mine – mă trezesc pe la ora 7, îmi iau micul dejun și mă pun la birou. Învăț până pe la ora 14, când îmi iau o pauză în care îmi gătesc.
Aleg mereu să mănânc acasă, un alt obicei pe care-l respect, și nu îmi comand mâncarea, căci așa am control deplin asupra a ceea ce pun în mâncare și mă asigur că e cât mai simplă și sănătoasă. Mesele mele sunt simple, de la un grătar din piept de pui/ pește cu orez/cartofi la cuptor, la o supă cremă făcută cu o zi înainte, tot de mine.
După, revin la învățat, iar pe la ora 20 ziua mea de studiu se încheie și începe timpul pentru mine – iau cina, merg la sală cu prietenul meu, fac o plimbare, citesc. Orice aș face, nu uit de sport, după o zi întreagă de stat la birou.
Dacă și în sesiune, când toți studenții sunt copleșiți găsesc timp și de gătit și de sport și de timp alături de prietenul meu, înseamnă că viața personală la medicină există.
Cum ai avut grijă de sănătatea ta mentală și fizică în timpul studiilor?
De sănătatea mea mentală am grijă prin a-mi gestiona stresul chibzuit, prin a-mi rezerva seara timp special pentru mine, timp în care să fac ce-mi place și ce mă relaxează după o zi plină de învățat/ ore la facultate, iar de sănătatea mea fizică am grijă prin a-mi găti: feluri de mâncare cât mai simple, căci ele sunt și cele mai sănătoase, având grijă să am o farfurie echilibrată: mă asigur mereu că am în primul rând proteine în farfurie, apoi vitamine, minerale, grăsimi sănătoase, carbohidrați.
Alt mod prin care am grijă de sănătatea mea fizică e să fiu foarte atentă la gustări. Observ mulți studenți care în pauze, în criză de timp, fac alegeri nesănătoase, consumând foietaje, covrigi, gogoși, alimente care combină zahărul rafinat și grăsimile saturate, în principiu.
Există alternative de gustări mai sănătoase, kefirul sau o lipie cu ceva carne pregătită de acasă fiind printre ele.
Bianca Bădăluță: „Bineînțeles, alt mod prin care am grijă de sănătatea mea fizică e sportul. Însă nu e musai că toată lumea să meargă la sala. Se poate începe cu schimbări mici, precum a alege scările, și nu liftul sau a merge pe jos, și nu cu mașina, dacă timpul permite”.
Cum îți găsești sursele de inspirație și motivație pentru a rămâne implicată în învățare și a reuși în carieră ta viitoare?
Motivația de a rămâne implicată în învățare vine, de multe ori, în urma privirii copilului meu interior. Simt că e acolo o fetiță mică de care trebuie să am grijă și să îi zic, în final, „am reușit”.
De asemenea, există și mama, acolo sus, care îmi trimite putere, motivație și încredere în propria persoană că pot face orice îmi propun. Sursele de inspirație le găsesc peste tot.
Consider că fiecare om e o sursă de inspirație, dacă alegi să-l privești așa.
Am de învățat de la fiecare câte ceva. Pe mine mă motivează în special colegii mei, pe care îi respect în mod deosebit. Am norocul de a fi înconjurată de colegi însetați de cunoaștere, de colegi muncitori care nu se mulțumesc cu puțin. Dacă îmi scade motivația, îmi amintesc că fac parte dintr-un colectiv competitiv, dintr-un mediu care face performanță, și așa capăt un impuls puternic de a merge mai departe.
Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat în timpul anilor de medicină, pe care crezi că nu le-ai fi învățat altfel?
În timpul anilor de medicină am învățat faptul că viața e fragilă și că peste tot există oameni bolnavi. Cu siguranță aș fi aflat asta și în afara mediului medical, însă fiind chiar în mijlocul suferinței, totul a fost mult mai profund. M-au marcat stagiile de ATI de la spitalul de Oncologie din Iași, precum și anumite stagii de Pediatrie, de la spitalul Sf Maria. Acolo am văzut oameni bolnavi în fază terminală pe secția de ATI, complet neputincioși, dar și copii bolnavi, micuți, unii chiar abandonați.
Mi s-a întâmplat să ies plângând din saloane, în urma impactului pe care l-a avut întâlnirea cu respectivii pacienți. Mi-am dat seama că dincolo de lumea noastră, în care a fi sănătos e la ordinea zilei, există o lume în care ziua de mâine stă pe muchie de cuțit.
A fost copleșitor gândul că lumea tratează viața atât de superficial, că nu pune preț pe sănătate, că nu se bucură de simplul fapt de a fi, de a merge, de a râde, de a fi în mijlocul familiei, comunității, când lumea din saloanele din spitale ar face orice să aibă ce avem noi.
Cum crezi că poți face diferența în viața pacienților tăi și în comunitatea medicală?
Cred că pot face diferența în viața pacienților mei și în comunitatea medicinală prin empatie, prin a face pacientul să se simtă ascultat. Îmi doresc să fiu genul de medic la care pacientul merge cu drag, la care să vină știind că urmează să fie văzut și auzit, dincolo de boală lui, de simptomele pe care le prezintă.
O abordare holistică a pacientului mi se pare una ideală și intenționez să o adopt, mai ales că acum și fac parte dintr-o frumoasă comunitate “Holistic Mental Health”, unde pun bazele acestei abordări și unde aprofundez noțiuni de psihologie, psihoterapie, traumă și nu numai.
Bianca Bădăluță: Asta înseamnă că îmi doresc să nu privesc pacientul doar prin prisma bolii sale, ci să-l ascult și să aflu și ce consumă, ce alegeri alimentare are, dacă face sau nu mișcare, dacă are sau nu traume reprimate din copilărie.
De multe ori acestea pot fi cauze majore, dar subtile ale îmbolnăvirii, și am impresia că se pune prea puțin accent pe acestea, din lipsă de timp. Însă îmi doresc să fac o diferența în viața pacienților mei tocmai având această abordare holistică și prin a-i face să se simtă văzuți și auziți.
Care sunt calitățile pe care un medic bun trebuie să le aibă?
Un medic bun ar trebui să fie, în primul rând, empatic. Consider că degeaba un medic este un bun profesionist, citit și școlit, dacă nu știe să empatizeze cu cine intră în contact.
Empatia se și cultivă, prin a te comporta cu ceilalți cum ai vrea și tu să fii tratat.
De asemenea, consider că un medic bun trebuie să fie curios, să nu se plafoneze, să aibă intenția de a rămâne la curent cu tot ce e nou și să depună eforturi în acest sens.
Care sunt planurile tale viitoare de carieră și cum crezi că te vei descurca în timpul rezidențiatului?
Planurile mele viitoare de carieră sunt de a-mi face rezidențiatul în Iași, apoi ca medic specialist nu exclud întoarcerea acasă, în orașul meu. Spitalul nostru e unul demn de laudă, iar sentimentul de acasă nu are echivalent.
Planurile pe termen scurt sunt să mă pregătesc temeinic pentru rezidențiat, unde cred că mă voi descurca foarte bine, ca orice nou învățăcel. Sunt conștientă de faptul că nu va fi ușor, dar, în același timp, știu că totul se învață dacă există intenție și motivație la mijloc.
Bianca Bădăluță: Pe termen lung, planurile mele legate de carieră sunt să muncesc mult, să fac ce îmi place, dar și să nu mă neglijez, să am grijă de mine și de sufletul meu prin a-mi întemeia o familie de care să mă bucur din plin.
În încheiere, ce mesaj ai pentru cei care citesc acest articol?
În încheiere, le-aș transmite celor care m-au citit să fie prezenți, să trăiască conștient și să găsească plăcere în absolut tot ce fac: de la cafeaua băută dimineața, o plimbare în natură, la timpul petrecut în sânul familiei. Totul e atât de imprevizibil, iar noi, ca oameni, atât de fragili, încât ar fi mare păcat să nu ne bucurăm la maximum de simplul fapt că suntem. Trăiți conștient, bucurăți-vă de fiecare zi și prețuiți viața.
Citește acum și „Nu e sfârșitul lumii dacă nu intri la medicină din prima” – Interviu Mădălina Ghinea.
Dacă ți-a plăcut articolul cu Bianca Bădăluță, descoperă AICI mai multe interviuri!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!