Prof. Ioan Coman, celebrul chirurg oncolog din Cluj-Napoca a acordat un interviul publicației Cotidianul.ro, în care a abordat teme precum schimbările necesare în actuala Lege a sănătății, ideea liberalizării parteneriatului public-privat sau remunerarea corectă a medicilor, în funcție de specializare și performanțe.
Întrebat de jurnalistul Cornel Nistorescu care ar fi primele trei lucruri pe care le-ar schimba dacă ar fi pentru o zi Ministrul Sănătății, prof. Ioan Coman a menționat cei trei mari piloni pe care trebuie să se sprijine activitatea unui ministru al Sănătății și anume:
- decontarea reală a serviciilor medicale acordate pacienților, indiferent dacă pacientul se adresează pentru afecțiunea sa unei unități medicale din sistemul de stat sau din cel privat;
- remunerarea medicilor pentru domeniul de activitate în funcție de criterii obiective de performanță;
- posibilitatea spitalelor de a câștiga resurse suplimentare de finanțare prin dezvoltarea parteneriatului public-privat, după modelul țărilor occidentale;
Prof. Ioan Coman subliniază cu această ocazie faptul că pacientul are tot dreptul de a-și alege medicul și spitalul unde să fie tratat și, prin urmare, asigurarea sa medicală ar trebui să deconteze fără restricție serviciul medical în locul și la medicul în care pacientul are încredere.
Referitor la contribuția liberalizării parteneriatului public-privat în sistemul medical asupra creșterii calității actului medical din sistemul de stat, prof. Ioan Coman afirmă următoarele:
„Da, categoric, ar fi o infuzie valorică incontestabilă, iar beneficiarul principal ar fi pacientul. Dotarea spitalelor cu aparatură performantă și personalul medical remunerat corect ar face ca pacientul să beneficieze de standarde înalte de calitate în soluționarea problemei sale medicale”.
Întrebat dacă este de părere că medicii din sistemul de stat sunt remunerați corespunzător nivelului lor de pregătire profesională prof. Ioan Coman a declarat faptul că:
„Deși, în ultimii ani, remunerația medicilor și a personalului medical a fost substanțial îmbunătățită comparativ cu a altor categorii profesionale, există însă o nemulțumire în lumea medicala legată de faptul că salarizarea este uniformă, fapt care nu stimulează asumarea răspunderii pentru cazurile grave și de mare complexitate, nu stimulează competitivitatea, ci mai degrabă neimplicarea și autosuficiența”.
O altă chestiune adusă în discuție de către jurnalistul Cornel Nistorescu a fost legea malpraxisului medical și eventualele modificări necesare.
Conform, prof. Ioan Coman, ar fi importantă creșterea atribuțiilor și puterea de decizie a comisiilor de specialitate ale Colegiului Medicilor în soluționarea cazurilor de malpraxis, fiind convins că doar membrii acestora pot evalua corect o anumită situație medicală în care este pusă în discuție competența și implicarea medicului curant.
De asemenea, în cadrul interviului acordat publicației Cotidianul.ro, prof. Ioan Coman a abordat și ideea responsabilizării rezidenților în medicină, astfel încât aceștia să poată rezolva cazuri tot mai complexe pe răspundere proprie, precum și aspecte ce țin de măsurile necesare diminuării migrației personalului medical.
Citește interviul publicat de Cotidianul.ro, chiar aici!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!