Liana Țirău este profesoară de biologie în cadrul Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița fiind, de asemenea, și unul dintre cele mai iubite cadre didactice în rândul elevilor.
Prof. Liana Țirău se ocupă de ani de zile de pregătirea elevilor pentru facultatea de medicină, fiind un adevărat mentor și susținător pe tot parcursul acestei perioade provocatoare pentru tineri.
A fost de acord să ofere un interviu pentru Ziar Medical, în care ne-a povestit despre cât de importantă este urmarea visului în alegerea carierei și despre toate etapele prin care trece un profesor de pregătire împreună cu elevii săi.
În primul rând, ce reprezintă pentru dumneavoastră, la nivel personal, să pregătiți viitorii studenți la medicină?
Mie, în primul rând, îmi place foarte mult meseria de profesor. E ceva ce se potriveşte foarte tare sufletului meu. Din acest punct, pregătirea pentru medicină a venit ca o provocare, pentru că cei care aleg medicina sunt copii diferiţi şi atunci trebuie să te adaptezi stilului fiecăruia, de vreme ce nu există o regulă generală sau o rețetă pe care să o aplici.
Prof. Liana Țirău: Totuși, din ce am observat pasiunea este cea mai importantă, bineînțeles, pe lângă capacitatea intelectuală care trebuie să fie foarte ridicată.
Nu pot să se pregătească pentru medicină copii care nu rezistă la efort intelectual.
În câteva cuvinte, este o plăcere pe care ajung chiar să mi-o doresc.
Cum se desfășoară procesul de pregătire și cât timp este necesar pentru ca un elev să poată susține cu succes examenul?
Așa cum am spus, nu există reguli. Totuși, media de pregătire până acum a fost de 2 ani pentru că erau copii care picau și mai stăteau un an acasă să învețe, iar pentru a concura cu aceștia, erau necesari cel puțin 2 ani de pregătire.
Acum însă, s-a schimbat manualul și este necesar unul pe care nu îl predăm în preuniversitar, cu un nivel dublu de cantitate și din care studenții dau examen în anul I.
Din acest motiv trebuie să creștem, din păcate, timpul de pregătire la 3 ani.
Veștile care ne vin din Cluj ne spun că unii elevi încep să se pregătească încă din clasa a noua.
Părerea mea este că în acea perioadă încă este prea devreme să-și dea seama ce vor să facă cu adevărat. Abia undeva între clasa a zecea și a unsprezecea se produce ceva în creierul lor, iar cei mai mulți își cam dau seama ce vor să facă.
Eu le recomand pentru a scuti chin, timp pierdut și bani aruncați aiurea, să facă un test de orientare școlară și profesională. Dacă observă că le iese medicină peste 96% să intre în bătălie sau să facă ceea ce le iese acolo predominant, pentru că doar asta o să îi facă fericiți.
Riscul este să ajungă la facultate, în cel mai bun caz, și să nu fie fericiți.
Prof Liana Țirău: Inclusiv studenții care mai vin să vorbească cu elevii le spun mereu: Alegeți ceea ce vi se potrivește și ceea ce vă face fericiți.
Asta înseamnă că ei văd mulți colegi de-ai lor care au ales prost sau care au ales doar de dragul părinților.
Îmi aduc aminte de un caz al unui tânăr care a intrat la medicină și care după ce a terminat facultatea le-a spus părinților: „Ați văzut? Am intrat la facultate, am terminat-o. Acum vreau să fac ce-mi place”.
De aceea este extrem de important să nu aleagă părinții în locul copiilor.
Ați avut la pregătire elevi care și-au dorit medicina însă i-ați îndrumat spre altceva care li se potrivește mai bine?
Da. Deci eram chiar la începutul carierei și o aveam ca elevă chiar pe Ada Milea. Mama ei voia ca ea să facă medicina, iar Ada nu era foarte fericită. Eu am observat asta și i-am zis: „Să nu-mi spui că vrei să te faci artistă”. Ea s-a uitat lung la mine și mi-a spus: „De unde știți fiindcă nu am spus asta nimănui?”
Deci ea este unul dintre oamenii care ar fi vrut și ar fi putut să facă medicina, pentru că era foarte deșteaptă, dar până la urmă a ales ceea ce o pasiona. Și uite ce carieră frumoasă are în prezent.
Asta arată că totuși, atunci când îți urmezi visul, universul parcă îți deschide ușile.
Care sunt cele mai mari dificultăți cu care se confruntă elevii pe parcursul acestei etape? Cum îi încurajați să le depășească?
O mare problemă este criza de timp. Niciodată nu au timp suficient să învețe foarte bine. Întâi încep să le spun să vadă care este cantitatea de pagini pe care trebuie să le parcurgă și în cât timp reușesc să facă asta, pentru a le rămâne și timp de repetat.
Este important să dispară telefonul, distragerile, pentru că altfel efortul se multiplică. În acest mod, își dau seama că pentru a câștiga timp, creierul scurtează perioada de execuție. Practic, dacă îi spui creierului să parcurgă o pagină într-o oră, o face în jumătate de oră. Dacă nu-i spui, o face în două ore.
Iarăși e foarte important ca dacă termină în jumătate de oră și mai are 20 de minute, să fie 20 de minute câștigate pentru el, fiindcă dacă le folosește ca să învețe iarăși nu e ok.
Un alt truc este să-și citească seara ceea ce urmează să învețe a doua zi pentru că își face un fel de schemă de învățare și reușește să învețe mai bine și mai eficient.
Apoi, e important să nu lase mult de învățat în puțin timp pentru că scade calitatea procesului de învățare.
Probleme am identificat mai ales la copiii timizi care riscă să cadă, în timpul examenului, de la două la cinci puncte față de valoarea lor reală.
Prof. Liana Țirău: Acestora le-am spus să-și aleagă totuși o facultate măcar un semestru, să nu stea acasă, pentru a-și da seama cum trebuie să învețe un creier de student.
După ce văd acest lucru și nu le place facultatea sau vor în continuare medicină, pot să-și înghețe anul și să se apuce de pregătire. Eu sunt convinsă că într-o jumătate de an fac mult mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi stat acasă, însă asta nu ține neapărat la toată lumea. Așa cum am spus, nu există o rețetă.
De asemenea, consider că sunt extrem de importante simulările. La nivelul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” eu împreună cu Adina Sărmășan, colega mea, care este iarăși un cadru didactic dăruit am reușit să le facem elevilor un fel de pre-simulări.
Le simulăm admiterea, le corectăm lucrările și asta ajută cu mult pentru că le ia din factorul de emotivitate.
Mai dau simularea propriu-zisă de la medicină, iarăși sunt câștigați cu experiența. Îi încurajez și pe cei de clasa a unsprezecea să se ducă pentru a vedea care sunt pașii și ce se întâmplă concret la un examen.
După ce vezi acest lucru, creierul se apucă de învățat fără să se mai întrebe: Oare ce o să fie? Știi ce te așteaptă și știi ce ai de făcut, așa că te concentrezi strict pe rezolvarea grilelor.
Cât de importantă credeți că este relația formată între elev și profesorul de pregătire? De asemenea, ce sfat le-ați oferi părinților sau elevilor pentru alegerea profesorului potrivit?
Eu cred că are o importanță foarte mare. Trebuie să existe acea relație dintre sportivii de performanță și antrenorii lor. Cred că deja nu mai este suficientă relația profesor-elev-părinte.Trebuie să intervină și psihologii deja, mai ales după situația cu online-ul care i-a făcut pe copii să fie extrem de fragili.
Acum ne confruntăm cu total alte provocări pentru că pe unii elevi școala online parcă i-a aruncat cu 4 ani în urmă. A fost un șoc pentru mine când ne-am reîntâlnit și fiecare elev parcă era altul. Cei mai timizi și interiorizați erau total dați peste cap și, din păcate, nu pe toți reușim să îi recuperăm.
Același lucru l-am pățit și cu copiii foarte buni care se pregăteau pentru medicină. Le-au schimbat și profesorii universitari, manualele, deci vorbim de încă un alt factor de stres.
Eu le-am tot zis copiilor să ia partea bună a lucrurilor și faptul că au trecut peste toată această situație demonstrează că au creiere puternice.
Referitor la pregătire, trebuie spus și faptul că nu toți copiii se adaptează la un profesor. Nu este nici o problemă să schimbe profesorul până îl găsesc pe cel cu care rezonează.
Totuși, dacă schimbă profesorul prea des, problema este la copil și de aceea recomand să se realizeze acel test de orientare profesională.
Poate, de fapt, nu există o problemă nicăieri, dar acel tânăr nu este pentru medicină. Mulți nu aleg această vocație din motive rezonabile, ci pentru că pun medicina pe un piedestal, alături de informatică. Se lasă prinși în această concurență cu cei din jur, încât devin prea ocupați ca să își mai asculte visul.
Pentru unii dintre ei medicina înseamnă, așadar, să își demonstreze că sunt capabili să facă față acestei provocări care, în mod clar, este o provocare uriașă.
În ceea ce mă privește, atunci când văd că ceva nu merge, încerc să le spun elevilor că probabil nu asta este ceea ce trebuie să facă. Unii aleg să mă asculte și să meargă la psiholog să își facă testele. Alții, deși au testul care le spune că nu au înclinație spre medicină, se încăpățânează.
Țin minte o situație în care unui tânăr i-a ieșit medicină la test, dar mi-a zis să ne luăm gândul pentru că degeaba vreau eu și mama lui medicină, dacă el n-are de gând să-și petreacă toată tinerețea tocind și așa mai departe.
Băiatul s-a dus la FSEGA și după un semestru, a zis: „Ok, gata cu gluma. Mi-am dat seama că nu mi se potrivește, mă duc la medicină”.
Deci trebuia să realizeze singur faptul că asta este vocația lui. Până la urmă, creierul te aduce la momentul potrivit exact acolo unde trebuie.
Cum îi motivați pe elevii care nu intră din prima încercare să continue munca pentru a-și îndeplini visul?
Eu le spun, în primul rând, să nu stea acasă. Apoi, le spun să stea și să se adune după șoc. Dacă, totuși, decid să rămână acasă, aici se formează deja cadrul ideal de învățare.
Copilul își face un program, are doar două materii la care trebuie să învețe. Are o zi întreagă la dispoziție, însă există riscul de a adormi în acest proces.
Timpul îi păcălește pe elevi. Aceștia au impresia că au mai mult timp, dar pierd, ca atare, mai mult timp. Deși nu mai au altceva de făcut înafară de a învăța, aceștia învață, în final, mult mai puțin decât atunci când mergeau și la școală.
De aceea le spun să devină măcar pentru un semestru studenți, să vadă care le este capacitatea creierului pentru că ei habar nu au ce forțe zac în creierul lor. Și atunci aceasta este capcana în cazul în care stau acasă: să creadă eronat faptul că au tot timpul din lume.
Care sunt unele dintre cele mai mari realizări ale elevilor dvs. care au intrat la facultatea de medicină? Cum i-ați văzut pe acești elevi evoluând în timpul pregătirii lor și după absolvirea facultății?
În momentul în care ei reușesc, se face liniște în suflet. Apare acea fericire interioară că munca pe care ai depus-o a fost dusă la bun sfârșit. Apoi urmează fericirea lor, fericirea părinților care te copleșește sufletește.
Noi mai păstrăm legătura chiar și după. Îi văd pe Facebook, văd că mulți dintre ei aleg să plece afară din țară.
Eu pe toți i-am pus să-mi promită că nu vor pleca din țară și îmi promiteau, ca atare, că vor rămâne aici.
Eu i-am urmărit să văd dacă își țin promisiunea făcută în timpul liceului. Acum, o parte din ei chiar și-au ținut promisiunea și au rămas în România.
Îi văd pe unii venind înapoi spre Bistrița și atâta mă bucură când îmi spun că am contribuit la parcursul lor. E o mare mulțumire să simți că nu ai trecut degeaba prin viață și că toată munca depusă a avut un rost.
Ce mesaj aveți pentru elevii care se află în fața alegerii carierei și își doresc să se îndrepte spre medicină?
Dacă vor medicină, aceștia trebuie să știe că este o alegere foarte bună care necesită, în același timp, foarte multă responsabilitate. Cei mai mulți medici aleg să se dedice oamenilor și dedică mult mai mult timp pentru pacienți, decât pentru cei din jur. Trebuie să fie în totalitate pregătiți pentru asta.
Citește acum și articolul „Nu e sfârșitul lumii dacă nu intri la medicină din prima – Interviu Mădălina Ghinea”
Dacă ți-a plăcut articolul cu prof. Liana Țirău, descoperă AICI mai multe interviuri!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook sau contul de Youtube!