Cancerele ORL: De la simptome la tratament – Interviu dr. Emanuela Onisâi

Dr. Emanuela Onisâi este medic specialist ORL, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

A absolvit cursurile facultăţii de Medicină în cadrul UMF „Carol Davila”, Bucureşti, în anul 2017, urmând ca în perioada 2018-2022 să își desfășoare activitatea de medic rezident ORL în cadrul IFACF ORL „Dr. D. Hociota”, București.

Pe parcursul anilor de rezidențiat, Dr. Emanuela Onisâi a avut oportunitatea de a lucra împreună cu o echipă excepțională de medici, pe secția de chirurgie oncologică ORL. A gestionat, astfel, de la cele mai simple cazuri la cele mai complexe și severe patologii, îmbunătățindu-și abilitățile medicale de diagnostic și tratament, datorită cunoștințelor practice avute în spate.

Dr.  Emanuela Onisâi a fost de acord să acorde un interviu pentru Ziar Medical, în care ne-a vorbit despre cat de importantă este prevenția în cancerele de tip ORL, despre factori de risc și situații imprevizibile dar și despre problema supraaglomerării camerei de gardă.

- Articolul continua mai jos-

Care sunt cele mai frecvente sau agresive tipuri de cancer din sfera ORL? 

Din experiență, dar și din literatura de specialitate, cele mai frecvente tipuri de cancer din sfera ORL sunt cancerele laringiene cu sau fără extensie la nivelul organelor din jur (tiroidă, esofag, faringe etc).

Din „fericire” (nu este o fericire, dar pentru întelegerea imaginii de ansamblu) acestea dacă sunt depistate într-un stadiu precoce-mediu nu sunt și cele mai agresive cancere pentru că există variante de tratament chirurgical și/sau oncologic. 

Cele mai agresive sunt cele care nu pot beneficia de acest tratament, sau beneficiază de un tratament minimal având în vedere condiționarea genetică a tumorii, sau sunt întâlnite în stadii foarte avansate. 

Care sunt principalii factori de risc și cine sunt cei mai predispuși să dezvolte un cancer ORL? Ne puteți relata o situație întâlnită?

Principalii factori de risc sunt de departe FUMATUL și consumul de ALCOOL. Situațiile sunt multe și din motive deontologice n-am să menționez situații concrete. Dar ca și idee generală, majoritatea pacienților diagnosticați cu cancer sunt fumători de peste 40-50 ani în medie 1-2 pachete de țigări/zi și/sau consumatori de alcool zilnic.

- Articolul continua mai jos-

Dr.  Emanuela Onisâi: Deși mereu avem aceeași întrebare „cam cât alcool consumați” și mereu primim răspuns „ca tot omul”, acest „ca tot omul” semnifică bere în cantitate mare zilnic, tărie zilnic, vin zilnic etc sau toate la un loc. 

Dr. Emanuela Onisâi

Care sunt primele simptome existente și când este necesar ca pacientul să se prezinte cu prioritate la medic?

Depinde de forma de cancer. 

Dacă vorbim de cancerul de laringe, primul simptom este răgușeala care nu trece și care modifică vocea; în cancerul faringian sau faringolaringian primele simptome sunt jena la înghițit cu durere de ureche, până la imposibilitatea de a mai consuma alimente solide, ulterior lichide (acesta fiind un stadiu avansat deja).

În cancerele din sfera nasului, sângerările repetate de pe o nară în combinație cu dificultatea de a respira pe nara aceea de mai multă vreme ne face să ne gândim la o formațiune tumorală, care poate să nu fie neapărat cancer.

De menționat faptul că, din păcate, sunt multe cazuri la care primul simptom este „puiul”, adică metastaza pe care a dat-o un cancer vizibil sau nu; asta însemnând un ganglion sau mai mulți într-un bloc care au apărut într-o parte a gâtului și au crescut în timp.

-Articolul continua mai jos-

E important ca un pacient să se prezinte la medic când nu îi trece o răgușeala în termen de o lună – două (cu aproximație) sau când, în afara perioadelor de răceli când oricum doare gâtul, are dificultați la înghițire, sau dacă i-a apărut această „gâlmă” pe gât care tot crește.

De subliniat faptul că fiecare pacient este unic, aceste simptome nu sunt standard, nu tragem linie în funcție de primele simptome; dacă există o suspiciune pacientul trebuie evaluat și din păcate fiecare cancer e diferit și pacienții reacționează diferit la simptomele prezentate mai sus. 

Nu în ultimul rând, prea mulți pacienți s-au prezentat la camera de gardă în insuficiență respiratorie cronică acutizată, practic foarte târziu. Recomandăm ca dacă pacientul începe să respire puțin mai greu să meargă la medic! Să nu aștepte până în ultimul ceas când poate fi prea târziu.

Care sunt principalele metode de tratament și ce perspective de vindecare există în prezent?

În prezent dispunem de chirurgia oncologică completată sau nu de tratament oncologic, adică iradiere și/sau chimioterapie. 

Acestea pot fi efectuate și în ordine inversă, adică tratamentul oncologic întâi, urmat de chirurgie. 

Perspective de vindecare există, asta dacă tumora este depistată într-un stadiu în care se mai poate efectua tratament curativ. 

De exemplu, în cancere laringiene, în funcție de extensie, putem efectua de la tratament oncologic (iradiere), la excizii localizate (exemplu, doar o coarda vocală) la excizii complexe – laringectomia totală cu sau fără faringectomie partială/totală cu reconstrucții – completate de tratamentul oncologic.

De asemenea, în cancerele amigdaliene, la fel, se optează pentru tratament chirurgical urmat de tratament oncologic. În cancerele din sfera nasului și a sinusurilor paranazale se poate opta pentru chirurgie și/sau iradiere. 

Din păcate există și situații în care extensia tumorală sau prezența metastazelor la distanță (acei „pui” de care ziceam, dar localizați în plămân, ficat, creier) limitează tratamentul și indică un prognostic prost. 

Știu că mă repet, dar e important ca cititorii noștri să înteleagă că opțiunile terapeutice a unui cancer se realizează în funcție de extensia tumorii, de dorința pacientului și de recomandările comisiei oncologice. Aceste metode de tratament nu trag linie de la un pacient la altul.

Marea majoritate a cancerelor ORL sunt diagnosticate în stadii tardive, din păcate. Ce ne puteți spune despre metodele de profilaxie pentru depistare timpurie a acestor afecțiuni?

În primul rând, populația României la modul general nu dispune de o educație sanitară adecvată, pacienții nu știu când e cazul să se prezinte sau dacă e necesar să ia măsuri. 

Apoi, partea poate cea mai problematică este faptul că în mediile rurale pacienții au acces foarte greu la servicii medicale de specialitate; dacă medicul de familie este în satul sau comuna lor, sau la două sate distanță, trei, sigur medicul specialist e la un oraș distanță; în aceste cazuri pacienții evită prezentarea la medic din motive financiare (drum/cazare), dar și poate din motive logistice.

La modul general există o aglomerare de medici specialiști în orașele mari, universitare și un deficit în orașele mici. 

Cu siguranță, dacă pacienții s-ar prezenta de la primele simptome la un medic, șansele ar fi mai mari. 

Dr. Emanuela Onisâi

În ceea ce privește circuitul pacientului oncologic în sistem, unde credeți că există, în prezent, deficiențe?

Cred că, din păcate, deficiențe sunt înca multe.

Unul din acestea ar fi comunicarea între specialități – medic chirurg, medic oncolog, imagist, radioterapeut, medic de familie – deși cunosc clinici unde aceștia lucrează în aceeași unitate medicală, cunosc și clinici unde pacientul este nevoit să meargă în altă locație la medicul oncolog, poate altundeva și pentru investigațiile imagistice, iar pe lângă faptul că pacientul face toate aceste drumuri din bugetul personal, medicii între ei comunică doar prin scrisori medicale (dacă există și acestea); e important pentru fiecare parte dintr-un sistem oncologic, fie el de chirurgie/tratament oncologic/urmărire imagistică să cunoască toate aspectele bolii, poate să discute între ei și să încadreze informația într-un ansamblu.

Un alt punct foarte important este acela că, la modul general, aproape toate tratamentele adjuvante chirurgiei sau prechirurgicale se fac în orașele mari; foarte puține orașe cu excepția celor universitare din țară realizează aceste tratamente; așadar pacientul este nevoit să facă nenumărate drumuri între medicul de familie – oncolog – chirurg – imagist etc. 

Ați menționat într-o discuție anterioară faptul că 85% din prezentările pacienților la camera de gardă reprezintă probleme care țin de policlinică și nu urgențe. Cum credeți că poate fi rezolvată problema supra-aglomerării camerei de gardă?

Cred că această problemă este una generală a camerelor de gardă din România; iar aceste cazuri „non-urgente” mănâncă din timpul care ar putea fi acordat cazurilor urgente. Câteva exemple concrete:

„Majoritatea pacienților care se plâng de dureri ale urechii sunt evaluați rapid și tratați în cadrul secţiei de urgenţă. Numeroase studii au arătat faptul că supraaglomerarea departamentului de urgenţă, care reprezintă o problemă în cadrul multor spitale din întreaga țară, este afectată de practica reținerii pacienților în secția de urgență, după ce aceștia au fost internați în spital”, spune dr. Chandrasekhar. 

„Cu toate acestea, în zilele aglomerate, pacienții care prezintă plângeri în privința urechii vor fi probabil triați într-o categorie de triaj inferioară, deoarece este puțin probabil ca durerea de urechi să pună viața în pericol. Acești pacienți pot avea așteptări prelungite pentru evaluare, deoarece alți pacienți cu afecțiuni care pot pune viața în pericol sunt evaluați cu prioritate.”– Vezi sursa.

„Am identificat faptul că 45% dintre pacienții care s-au prezentat la clinică nu au dovezi că ar fi accesat prima evaluare sau tratamentul de asistență medicală primară. Timpii de așteptare au fost imprevizibili, cu o medie de 75 de minute, iar numărul clinicilor peste cele recomandate de a fi sigure în ghidurile naționale. 60% din prezența la înregistrată în cazul departamentului a fost considerată a fi nepotrivită”. – Vezi sursa.

Dacă în perioada pre-COVID aveam la camera de gardă în jur de 100-120 prezentări/24h, dintre care să zicem estimativ 20-30 ar fi fost urgențe medico-chirurgicale, în perioada COVID19, pacienții, de teama acestuia, au realizat că nu reprezintă neapărat urgențe și numărul de prezentări a scăzut undeva la 20-30/24h, adică fix acei pacienți care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. 

În cazul acesta timpul efectiv pentru rezolvarea lor a fost în beneficiul celor care chiar aveau nevoie. 

Dr. Emanuela Onisâi

Nu pot spune că am răspunsul unei probleme naționale care trenează de ani buni de zile, dar cred că există niște lucruri care ar putea fi implementate; mai multe policlinici de cartier în orașele mari – acestea absorb mare parte din prezentările la camera de gardă, dacă ele sunt funcționale și dacă au toate specialitățile necesare; la policlinici pacientul se poate prezenta cu bilet de trimitere (pe care de multe ori îl au la camera de gardă, el nefiind necesar, deci nefiind o urgență așa de mare dacă ‚au avut timp” să și-l ia de la medicul de familie) sau chiar cu plată; dacă într-o policlinică, de exemplu, avem un pacient cu probleme ORL și ulterior are nevoie de evaluare cardiologică, acesta poate fi la un etaj distanță și nu la un spital de urgență supraaglomerat (evident, dacă nu este urgență) și exemplele pot continua. 

În altă ordine de idei, populația generală ar trebui educată, prin sisteme naționale, ce reprezintă urgențele în toate domeniile (stricul necesar) și ce se întamplă dacă supraaglomerăm camerele de gardă; din păcate acestea sunt idei de ordinul viitorului îndepărtat care nu știu dacă se pot implementa – avem nevoie de forțe înalte, din conduceri, pentru a face schimbări în domeniul medical, deocamdată mergem pe modelul „încă merge și așa” – pandemia COVID19 ne-a arătat că din acest punct de vedere se poate și altfel, pacienții s-au prezentat mai degrabă în alte unități medicale decât cele spitalicești.

O experiență pe care am trăit-o personal în urmă cu câtiva ani buni când eram încă studentă, care poate fi un răspuns „acut” pentru supra-aglomerarea camerelor de gardă, este plata cazurilor non-urgente; m-am prezentat la o cameră de gardă a unui spital care nu era de urgență cu o patologie pulmonară, subacută să îi zicem că trena de vreo 2 săptămâni, dar căreia nu îi dădeam de cap și mi s-a explicat frumos de la informații că dacă medicul va decide ca nu reprezint o urgență va trebui sa plătesc consultația și investigațiile, pe baza unei chitanțe, evident.

Așadar, am făcut cale întoarsă, am apelat la medicul de familie și problema s-a rezolvat. Cred ca aceste implementări pot fi făcute probabil în instituțiile medicale care nu sunt spitale de urgență, care nu sunt puține, cel puțin în București. 

Consider că este o măsură de luat în calcul și de discutat la nivelul fiecărei unități medicale dacă se poate implementa sau nu – cert este că eu m-am confruntat cu această situație și cazul meu nu a ajuns să aglomereze camera de gardă – acest caz, înmulțit cu 20-30 poate reprezenta un răspuns.

Dr. Emanuela Onisâi

Cum gestionează medicii situațiile în care sunt depășiți de numărul de cazuri, mai ales dat fiind deficitul de specialiști?

Aceasta este o întrebare capcană; cred că fiecare medic gestionează situațiile diferit, în funcție de nevoile pe care le are; din păcate cred că suntem pe un trend în care dacă suntem depășiți de numărul de cazuri, nu mai acordăm o așa mare importanță persoanei din fața noastră, cât patologiei cu care se prezintă, iar acest lucru este în defavoarea pacienților noștri. 

Dacă ai la ușă încă 30 de persoane care așteaptă să fie consultate, care sunt chiar și supărate că așteaptă prea mult, din nevoia de a încerca să îi consulți pe toți cât mai repede pentru a scădea timpul de așteptare, atenția către om scade și punem accentul mai mult pe boală. Nu este o gestiune a situației corectă, dar reprezintă una din ele. 

În altă ordine de idei, acest număr crescut de cazuri vine împreună și cu un efect birocratic impresionant; degrevarea personalului medical de chestiuni birocratice poate fi o soluție de gestionare a situațiilor mai sus enunțate.

În încheiere, cum credeți că pot fi încurajați oamenii spre a acorda o atenție mai sporită prevenției și sănătății personale?

Cred că ar trebui să existe o colaborare mai strânsă medic – pacient, indiferent despre ce specialitate vorbim. Că e medicul de familie, care insistă ca pacientul să meargă la un consult de specialitate, că avem un medic imagist căruia i s-a părut ceva suspect pe imaginile interpretate și trimite pacientul la specialist etc., oamenii trebuie încurajați din exterior. 

Noi, ca populație nu suntem educați să dam atenție prevenției și a sănătății personale, ne concentrăm pe muncă, familie, hobby-uri și mai puțin pe cele de mai sus; suntem ca niște copii care nu știm să urcăm pe scările rulante, trebuie sa fim învățați, să ni se explice, să ni se arate și de ce nu, sa ne împingă pe prima treaptă. 

Aceste lucruri trebuie sa vină de la fiecare medic în parte, dar și de la nivel mai înalt, prin implementarea unor campanii de conștientizare, programe de prevenție și găsirea unor soluții pentru a facilita accesul pacienților la acestea.

Dacă ți-a plăcut interviul cu Dr. Emanuela Onisâi, descoperă AICI mai multe interviuri cu experți din domeniul sănătății!

Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook!

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari