Mădălina Ghinea Cristiana este absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I”, Bacău, promoția 2022, iar visul său cel mai mare este acela de a deveni, într-o bună zi, medic.
Mădălina a susținut anul trecut, în data de 24 iulie, examenul de admitere pentru Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, însă nu a fost admisă.
În ciuda rezultatului obținut, tânăra a ales să își ia un an liber, continuându-și pregătirea cu mai multă dedicare și interes, cu speranța că începând cu anul 2023 se va putea numi studentă la medicină.
Motivul pentru care am decis să îi luăm un interviu Mădălinei este pentru a prezenta felul în care se raportează la situație o tânără care nu a luat examenul de admitere din prima și cum își găsește motivația pentru a încerca și a doua oară.
În primul rând, cum a apărut pasiunea pentru medicină și când te-ai hotărât să începi pregătirea pentru admitere?
Pasiunea pentru medicină a apărut în momentul în care am descoperit-o, pentru prima dată, în internatul liceului în care am locuit 4 ani. Acolo, am avut două colege de cameră care învățau pentru admitere și cu care mă uitam împreună, seara, la operații pe internet.
Treptat, fiindu-mi pe plac biologia la școală și făcând voluntariat la Spitalul Județean din Bacău, mi-am dat seama că trebuie să mă îndrept spre această sferă.
M-am gândit, la un moment dat, inclusiv la varianta de psihologie sau asistență medicală, până când mi-am dat seama că targetul meu este medicina.
Procesul de pregătire nu a fost ușor. Majoritatea colegilor mei au început să facă pregătire foarte devreme. Am colegi care au intrat și au făcut pregătire din clasa a 10-a la ambele materii.
Eu nu mi-am permis să fac pregătire la ambele, așa că am ales să mă pregătesc suplimentar doar pentru chimie, iar la clasă aprofundam materia pentru biologie.
Acum că stau să mă gândesc retrospectiv, n-aș fi avut nici o șansă să intru la medicină, după cât de puțin m-am implicat și am prioritizat acest lucru.
Mădălina Ghinea: Am învățat pe propria piele că în momentul în care dai o admitere undeva, tu ești în competiție cu toți cei pentru care asta reprezintă prioritatea numărul 1 și care investesc energie timp de 2 – 3 ani de zile.
Deci la mine problema cred că a fost prioritizarea admiterii.
Cum te-ai simțit imediat după ce ai aflat rezultatul examenului? Te așteptai să nu intri?
Da, mă așteptam la rezultat. Când mi-am auzit nota, nu am plâns, însă atunci când mi-am sunat părinții și prietenii, m-am descărcat. Nu cred că am fost atât de dezamăgită, cât eliberată că am aflat într-un final rezultatul și știu ce am de făcut în continuare.
Dacă nu te pregătești din timp pentru o astfel de admitere, în ultimele 3-4 luni de zile îți irosești practic timpul și te stresezi peste măsură. Nu reușești nici să te odihnești, nici să te pregătești și aștepți doar să se termine.
De cât timp de pregătire crezi că este nevoie pentru a intra la medicină?
Cred că în cel mai fericit caz vorbim de un an de zile, dacă te pregătești constant la ambele materii. Dacă, în schimb, ești hotărât de la bun început că asta vrei să faci și vrei să fii 100% sigur că intri, te poți pregăti 2 ani.
Care au fost reacțiile celor din jurul tău când au aflat că nu ai intrat și cum ai făcut față perioadei care a urmat?
Cea mai des întâlnită reacție a fost mila. Am luat contact cu atâția oameni care mi-au zis: „Lasă, nu a fost vina ta” sau „Așa a fost contextul”, lucruri care pe mine nu m-au ajutat niciodată. A fost o perioadă lungă de timp în care lumea s-a comportat cu mine cu mănuși, ca să nu zică ceva greșit pentru că stau un an acasă.
Cum ai găsit motivația de a te reapuca de învățat pentru o nouă sesiune de examen?
A fost singura mea variantă. Chiar dacă știam că este posibil să nu intru, eu nu mi-am depus dosar decât la facultatea de medicină din București. Știam că dacă o să mă înscriu și altundeva, presiunea socială m-ar fi împins să merg acolo.
Singura mea variantă a fost să stau un an acasă și să mă pregătesc din nou.
După admitere, mi-am luat o lună de refresh, am căutat alți profesori cu care să fac pregătire la ambele materii și am început.
Pentru mine nici nu cred că a fost neapărat vorba de motivație, ci mai degrabă de disciplină. Abia pe parcurs, abia după 2 – 3 luni de zile, după ce am început să văd rezultate la pregătiri, mi-am dat seama că sunt pe drumul cel bun.
Părerea mea este că e necesar să rezonezi foarte mult cu profesorii cu care faci pregătire. Trebuie să ai pe cineva care crede în tine pentru că unii pot avea obiceiul de a te demotiva, din ce am mai auzit, și atunci doar te încurcă mai tare.
Crezi că se poate intra la facultatea de medicină fără meditații?
Da, teoretic se poate. Admiterea la medicină se face pe baza unor manuale și culegeri care se predau în liceu. Pregătirile nu sunt necesare pentru toată lumea. Sunt foarte mulți studenți care intră la medicină fără să fi făcut pregătire.
Însă eu cred că ai nevoie multă de îndrumare. Aceasta poate veni inclusiv de la profesorul de la clasă care se implică și dă teste grilă în timpul orelor, care fac o pregătire în plus pentru studenții care vor să intre la medicină.
De cât efort financiar e nevoie din partea părinților pentru ca un tânăr să devină medic?
E o presiune foarte mare. Dacă pentru majoritatea facultăților intri pe bază de dosar și te costă cel mult 200 de lei, pentru admiterea la medicină doar înscrierea costă atât.
Ca să nu mai vorbim de faptul că în zona mea se face pregătire o dată pe săptămână la o materie, timp de două ore, cu prețuri aflate între 60 și 100 de lei.
Eu un efort financiar foarte mare pentru părinți. Dacă stai să te gândești că ai două pregătiri pe săptămână, ajungi să plătești pe lună aproximativ 800 de lei doar pentru asta.
Ca să nu mai vorbim de culegerile și manualele de care trebuie să faci rost.
Apoi, din auzite, tot tu trebuie să îți procuri echipamentul medical: stetoscop, halat medical, culegeri, costume medicale.
Nici nu e o perioadă scurtă de timp în care știi că trebuie să faci acest sacrificiu. Sunt 6 ani de studiu. Tu o să ajungi să fii plătit doar după acești ani și doar dacă iei rezidențiatul din prima.
Dacă luăm în calcul și anii de pregătire și de facultate, durează cam 8, 9 ani numai până începi să fii plătiti de stat ca medic rezident.
Consideri un atuu faptul că ai deja experiența examenului de anul trecut?
Cu siguranță. Anul trecut am mers la 3 simulări: la Iași, București și Cluj, plus la admiterea propriu-zisă. Pentru un tânăr care vine și nu știe cum se desfășoară lucrurile, nu știe cât de devreme să vină sau ce să aibă la el, cum să se comporte în timpul examenului, cum să nu se panicheze dacă aude în boxă câte minute mai sunt, poate să fie destul de greu.
E un mare avantaj și pentru elevii care decid să se ducă la simulări în timpul anului.
De ce crezi că atât de multă lume consideră a fi sfârșitul lumii atunci când nu intri din prima la facultatea de medicină?
Pentru că este un efort foarte mare care se depune până la admitere. Se pregătesc cel puțin doi ani de zile și se pune presiune constantă pe faptul că sunt tot mai mulți candidați, tot mai bine pregătiți, locurile sunt tot mai puține, taxele sunt mai mari.
Din ce în ce mai puțini elevi sunt dispuși să intre la taxă la medicină pentru că vorbim de sume enorme la toate facultățile din țară.
Și în momentul în care nu intri, ai impresia că toată munca ta e egală cu 0. Asta pentru că nu există un rezultat intermediar. Există ai intrat sau nu ai intrat.
Cum vezi că se raportează societatea noastră la ideea de eșec?
Cu milă, cu reproșul că nu ai muncit destul. Presiunea socială se simte. Inclusiv acum, că voi da admiterea a doua oară aud: „Ah, ai mai dat o dată. Cum să ți se pară complicat?”
Toată lumea se raportează la societate, din păcate.
Majoritatea celor care vor să intre la medicină sunt dispuși să plătească oricât de mult pentru pregătire și să sacrifice doi ani din viață ca să facă doar asta.
Își pun stop cu totul la viață socială, la a avea o relație, la a avea prieteni. Și în momentul în care e o concurență așa mare și toți din jurul tău procedează în acest fel, există presiunea asta: Adică tu nu ești în stare să renunți la o relație ca să intri la medicină? Sau „Mai există ceva important pe lângă asta?”
Pentru mine acum, admiterea reprezintă prioritatea principală, însă nu am renunțat la activitățile extra. Cred într-un echilibru care se poate menține. Nu ai voie să te pierzi pe tine în procesul admiterii la facultate.
Până la urmă, ai nevoie să rămâi conectat la oameni, la tot ce se întâmplă în jurul tău.
Inclusiv ca medic, mi se pare că pe lângă a pune diagnostic și a trata, e necesar să fii atent la pacient pentru a observa și celelalte valențe care însoțesc boala.
Cum o să poți tu, ca medic, care atâția ani de zile ai stat numai cu capul în carte să empatizezi și să comunici cu pacientul, oferindu-i cele mai bune soluții?
Care sunt principalele lecții cu care pleci din această experiență?
Nici un eșec nu e prea mare. Obstacolele care apar nu trebuie să se pună în calea visurilor noastre. Dacă nu ai intrat din prima, asta nu înseamnă neapărat că nu ești făcut să fii medic. Trebuie să ai răbdare cu tine, mai ales într-un domeniu în care există o concurență foarte mare și vin oameni extrem de pregătiți. Cel mai important lucru este că nimic nu bate sănătatea psihică.
Oricât de mult te-ai pregăti, oricât de multe informații ai știi, dacă atunci când ajungi în fața foii de examen și nu te crezi capabil să rezolvi grila cum trebuie, e degeaba.
Ce sfaturi le poți da tinerilor care se pregătesc pentru medicină și care se tem de eșec?
Să ia în considerare varianta de a pica și să nu meargă cu gândul că dacă, totuși, au picat, s-a terminat cu totul și au doar o singură șansă.
Eu cred că dacă te eliberezi de varianta asta că nu trebuie să pici, ai mai puțină presiune în spate de dus. Pleci cu mai multă încredere în tine.
Sfatul pe care mi l-aș fi dat mie în momentul în care m-am pregătit pentru prima admitere ar fi să te înconjori de oameni, pe parcursul pregătirii tale, în care să ai încredere. Profesori care să creadă în tine, care să te ghideze, prieteni care să te susțină și să te încurajeze. Practic, ai nevoie de oameni care să te împingă să faci pași mici, în fiecare zi, pentru a-ți îndeplini visul.
Descoperă AICI mai multe interviuri!
Vizitează-ne și pagina oficială de Facebook!