fbpx

Craniotomia cu pacientul conștient – de ce se efectuează, care sunt riscurile, la ce să te aștepți

Craniotomia cu pacientul conștient, numită și operație pe creier cu pacientul treaz, este o intervenție chirurgicală la nivelul creierului care se efectuează în timp ce pacientul este complet conștient și apt cognitiv. Acest tip de intervenție se aplică pentru a trata unele afecțiuni (neurologice) ale creierului, inclusiv unele tumori cerebrale sau convulsii epileptice.

Dacă tumora sau zona creierului în care apar convulsii (focalizarea activității epileptice) se află în apropierea părților creierului care controlează vederea, mișcarea sau vorbirea, poate fi necesar ca pacientul să fie treaz în timpul intervenției chirurgicale. În acest caz, medicii și asistenții este posibil să adreseze întrebări pacientului în timpul operației și să monitorizeze activitatea cerebrală în timp ce acesta răspunde.

Răspunsurile oferite de pacient oferă posibilitatea echipei medicale să se asigure că tratează corespunzător zona afectată și reduce riscul de deteriorare a zonelor funcționale ale creierului, care ar putea afecta vederea, mișcarea sau vorbirea.

Craniotomia cu pacientul treaz – de ce se efectuează

Dacă este necesar să fie îndepărtată chirurgical o tumoare sau o secțiune a creierului care provoacă convulsii, echipa medicală trebuie să se asigure că nu afectează în timpul intervenției o zonă a creierului care controlează limbajul, vorbirea sau abilitățile motorii.

- Articolul continua mai jos-

Identificarea exactă a acelor zone specifice este foarte dificilă în afara intervenției. Faptul că pacientul este treaz în timpul operației îi permite chirurgului să știe exact care zone ale creierului controlează acele funcții și să le evite.

Craniotomia cu pacientul conștient – riscuri

Printre riscurile unei operații pe creier cu pacientul treaz se numără:

  • Afectarea vederii
  • Convulsii
  • Dificultăți de vorbire sau de învățare
  • Pierderea memoriei
  • Afectarea coordonării și echilibrului
  • Accident vascular cerebral
  • Hematoame cerebrale sau acumularea de lichid în creier
  • Meningită
  • Scurgeri de lichid cefalorahidian
  • Afectarea tonusului muscular

Craniotomia cu pacientul treaz – la ce să te aștepți

  • Înainte de operație

Medicii vor stabili mai întâi dacă operația pe creier cu pacientul treaz este alegerea cea mai potrivită pentru diagnosticul specific pe care îl ai, ținând cont de toate particularitățile individuale personale și de caz.

Acest tip de intervenție oferă multe avantaje. Persoanele care au tumori cerebrale sau centre de convulsii (focare epileptice) în apropierea țesutului cerebral funcțional, ale căror afecțiuni au fost cândva considerate inoperabile, pot lua în considerare o intervenție chirurgicală pe creier în timp ce sunt conștiente pentru a reduce complicațiile și riscul de deteriorare a țesutului cerebral funcțional.

Operația pe creier în timp ce pacientul este conștient poate ajuta la reducerea în siguranță a dimensiunii tumorilor cerebrale în creștere, ceea ce poate prelungi viața și îmbunătăți calitatea vieții.

Ca și în cazul oricărei intervenții chirurgicale pe creier, operația pe creier cu pacientul treaz prezintă și potențiale riscuri și complicații. Acestea includ hemoragii, hematoame, infecții, leziuni ale creierului sau chiar moartea.

- Articolul continua mai jos-

Alte complicații chirurgicale pot include convulsii, slăbiciune musculară și probleme de memorie și gândire.

Înainte de operație, neurochirurgul sau un alt membru al echipei medicale ți-ar putea cere să identifici imagini și cuvinte pe carduri sau pe un computer, astfel încât răspunsurile pe care le dai să poată fi comparate cu cele din timpul intervenției chirurgicale.

  • În timpul operației

Un specialist în anestezie (medic anestezist) îți va administra medicamente pentru a te relaxa pe parcursul anumitor părți ale intervenției chirurgicale pe creier. Neurochirurgul va aplica pe scalp preparate speciale care elimină durerea pentru a-ți asigura confortul în timpul intervenției.

În timpul procedurii, medicii îți vor așeza capul într-o poziție fixă ​​pentru a-l menține nemișcat și pentru a asigura acuratețea chirurgicală. O parte din părul de pe cap va fi tuns sau ras. Chirurgul va îndepărta apoi o porțiune a cutiei craniene pentru a avea acces la creier.

Vei fi sedat și adormit în timp ce acea parte a craniului este îndepărtată la începutul intervenției chirurgicale și, de asemenea, atunci când medicii o reatașează la finalul intervenției chirurgicale. În timpul operației, medicul anestezist va opri administrarea medicamentelor sedative și îți va permite să te trezești.

Dacă tumora cerebrală sau focarul epileptic este aproape de zonele creierului care controlează vederea, vorbirea sau mișcarea, medicul va efectua cartografierea creierului. Acest lucru îi oferă neurochirurgului o hartă a zonelor creierului care controlează fiecare dintre aceste funcții.

-Articolul continua mai jos-

Neurochirurgul folosește această hartă pentru a evita deteriorarea acestor zone și pentru a păstra toate funcțiile intacte. Cartografierea creierului, împreună cu imaginile computerizate 3D, permite medicului să îndepărteze în siguranță cât mai mult posibil din tumora cerebrală sau focarul epileptic și să reducă riscurile de deteriorare a funcțiilor importante ale corpului.

În timpul intervenției chirurgicale, neurochirurgul sau un specialist în terapia limbajului îți poate adresa întrebări sau îți poate cere să identifici imagini și cuvinte pe carduri sau pe computer, aceleași pe care le-ai văzut înainte de operație. Medicul îți poate spune de asemenea să faci anumite mișcări, să numeri, să citești sau să faci alte activități în funcție de zona creierului în care lucrează într-un anumit moment al procedurii. Răspunsurile pe care le dai îl ajută pe chirurg să identifice și să evite zonele funcționale din creier.

Echipa medicală folosește, de asemenea, imagini detaliate 3D ale creierului realizate înainte și în timpul intervenției chirurgicale, inclusiv RMN intraoperator și intervenții chirurgicale pe creier asistate de computer, pentru a se ghida în îndepărtarea a cât mai mult posibil din tumora cerebrală sau din focarul epileptic.

Medicul anestezist și echipa chirurgicală îți monitorizează și evaluează cu atenție funcțiile corpului și ale creierului și anunță imediat chirurgul dacă intervenția chirurgicală afectează funcțiile creierului.

  • După operație

După intervenția chirurgicală, neurochirurgul care te-a operat poate solicita un nou RMN pentru a se asigura că îndepărtarea tumorii sau a focarului epileptic este completă.

Probabil că vei fi internat în secția de terapie intensivă pentru o perioadă după operație și vei petrece aproximativ două-trei zile în spital.

În general, te poți întoarce la muncă și la activitățile normale în șase săptămâni până la trei luni de la intervenție. Vei avea o programare de monitorizare la medicul neurochirurg la aproximativ trei luni după operație, pentru o evaluare finală și eventuale recomandări ulterioare.

Craniotomia cu pacientul conștient – rezultate

Dacă intervenția chirurgicală pe creier a fost efectuată cu scopul de a gestiona epilepsia, în general, ar trebui să observi îmbunătățiri ale episoadelor cu convulsii după operație. La unele persoane convulsiile dispar în totalitate în urma procedurii, în timp ce în cazul altora, numărul episoadelor convulsive se reduce semnificativ. Ocazional, unii pacienți nu înregistrează nicio schimbare în frecvența convulsiilor.

Dacă operația a avut loc pentru a se îndepărta o tumoare, neurochirurgul ar fi trebuit, în general, să poată îndepărta cea mai mare parte a tumorii. Este posibil să fie nevoie în continuare de alte tratamente, cum ar fi radioterapia sau chimioterapia, pentru a ajuta la distrugerea părților rămase ale tumorii în cazul în care nu a fost posibilă îndepărtarea totală sau dacă medicul specialist face recomandări în acest sens.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână