Saturnismul sau intoxicația cu plumb – simptome, cauze, factori de risc, complicații, prevenție

Saturnismul apare atunci când cantități chiar și foarte mici de plumb se acumulează în organism, pe parcursul mai multor luni sau chiar ani. Copiii cu vârste sub 6 ani sunt deosebit de vulnerabili la intoxicația cu plumb, care le poate afecta grav dezvoltarea mentală și fizică. La niveluri foarte ridicate, intoxicația cu plumb poate fi fatală.

Vopseaua pe bază de plumb sau praful contaminat cu plumb din clădirile mai vechi sunt surse comune de intoxicație cu plumb la copii. Alte surse includ aerul, apa și solul care au fost contaminate. Adulții care lucrează cu baterii, activează în domeniul renovărilor sau lucrează în ateliere de reparații auto ar putea fi, de asemenea, expuși la plumb.

Există metode de tratament pentru saturnism, însă în primul rând este importantă prevenția – luarea unor măsuri de precauție simple vă poate ajuta să vă protejați de expunerea la plumb înainte ca aceasta să genereze efecte nocive.

Saturnismul sau intoxicația cu plumb – simptome

La început, intoxicația cu plumb poate fi dificil de detectat – persoanele cu niveluri ridicate de plumb în sânge pot părea perfect sănătoase. Primele semne și simptome ale saturnismului apar de obicei abia după ce s-au acumulat cantități periculoase de plumb în organism.

Simptomele intoxicației cu plumb la copii

- Articolul continua mai jos-masca medicala

Semnele și simptomele saturnismului la copii includ:

  • Iritabilitate crescută
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Scădere în greutate
  • Vărsături
  • Constipație
  • Pierderea auzului
  • Oboseală și moleșeală
  • Convulsii
  • Pica – nevoia de a mânca lucruri necomestibile
  • Întârzieri în dezvoltare
  • Dificultăți de învățare

saturnismul sau intoxicatia cu plumb

Simptomele intoxicației cu plumb la nou-născuți

Bebelușii care au fost expuși la plumb înainte de a se naște, ar putea:

  • Să se nască prematur
  • Să aibă greutate scăzută la naștere
  • Să prezinte restricții de creștere și dezvoltare

Simptomele intoxicației cu plumb la adulți

  • Cefalee
  • Dureri abdominale
  • Hipertensiune arterială
  • Dureri musculare și articulare
  • Tulburări de dispoziție
  • Dificultăți de memorie și de concentrare
  • Număr redus de spermatozoizi și spermatozoizi anormali
  • Avort spontan, nașterea unui făt mort sau nașterea prematură la femeile însărcinate

Saturnismul sau intoxicația cu plumb – cauze

Plumbul este un metal greu care se găsește în mod natural în scoarța terestră, dar activitatea umană – mineritul, arderea combustibililor fosili și industriile producătoare – au dus la răspândirea pe scară largă a acestuia. De asemenea, plumbul a fost folosit în trecut în componența vopselurilor și a benzinei și este încă folosit în baterii, sudură, țevi, ceramică, materiale pentru acoperișuri și unele produse cosmetice.

Plumbul în vopsea

Vopselele pe bază de plumb pentru locuințe, jucării pentru copii și mobilier de uz casnic au fost interzise în Statele Unite în anul 1978 și mai apoi în multe alte țări ale lumii, inclusiv în România. Dar vopseaua pe bază de plumb este încă pe pereți sau pe mobilier și obiecte din lemn în multe case și apartamente mai vechi. Majoritatea intoxicațiilor cu plumb la copii sunt rezultatul consumului de așchii de vopsea pe bază de plumb care se cojește de pe pereți sau de pe obiecte.

Țevile de apă și conservele alimentare din import

Țevile de plumb, corpurile sanitare din alamă și țevile de cupru lipite cu plumb pot elibera particule de plumb în apa de la robinet. Și sudarea cu plumb a conservelor alimentare este încă folosită în unele țări.

Alte surse de expunere la plumb
- Articolul continua mai jos-

De asemenea, plumbul poate fi regăsit uneori în:

Sol. Particulele de plumb din benzina sau vopseaua cu plumb se depun pe sol și pot rămâne acolo ani de zile. Solul contaminat cu plumb este încă o problemă majoră în jurul drumurilor intens circulate și în unele medii urbane. În unele cazuri, solul din apropierea pereților caselor mai vechi conține urme de plumb.

Praf menajer. Praful din interiorul locuințelor poate conține plumb provenit din așchii de vopsea cu plumb sau din solul contaminat adus din exterior.

Ceramică. Glazura cu care sunt acoperite unele obiecte ceramice sau din porțelan poate conține plumb care este posibil să contamineze alimentele servite sau depozitate în acele vase.

Jucării. Plumbul se găsește uneori în jucării și alte produse importate din țările unde nu sunt reglementări și controale stricte în ceea ce privește contaminarea cu plumb.

Produse cosmetice. Anumite produse cosmetice, cum sunt de exemplu creioanele Kohl, pot conține plumb.

-Articolul continua mai jos-

Remedii populare sau pe bază de plante. În unele cazuri, intoxicația cu plumb a fost legată de anumite medicamentele tradiționale hispanice, precum și unele din India, China și alte țări.

Dulciuri mexicane. Tamarindul, un ingredient folosit în unele dulciuri fabricate în Mexic, ar putea conține plumb.

Gloanțe de plumb. Timpul petrecut la poligonul de tragere poate duce la expunere.

Medii profesionale și ocupații. Oamenii sunt expuși la plumb și îl pot aduce acasă pe haine atunci când lucrează în reparații auto, minerit, montaj de țevi, producție de baterii, vopsire, construcții și în anumite alte domenii.

Saturnismul sau intoxicația cu plumb – factori de risc

Factorii ce pot crește riscul de intoxicație cu plumb includ:

  • Vârsta. Nou-născuții și copiii mici sunt mai susceptibili de a fi expuși la plumb decât copiii mai mari. Ei ar putea introduce în gură vopsea care se desprinde de pe pereți sau de pe obiectele din lemn, iar mâinile lor pot fi contaminate cu praf de plumb. De asemenea, copiii mici absorb plumbul mai ușor și este mai dăunător pentru ei decât pentru adulți și copiii mai mari.
  • Locuirea în imobile vechi. Deși utilizarea vopselelor pe bază de plumb a fost interzisă cu mulți ani în urmă, casele și clădirile mai vechi păstrează adesea resturi din acest tip de vopsea. Oamenii care renovează o astfel de casă prezintă un risc și mai mare.
  • Anumite hobby-uri. Realizarea vitraliilor și a unor bijuterii necesită utilizarea lipirii cu plumb. Restaurarea mobilierului vechi vă poate pune de asemenea în contact cu straturi de vopsea cu plumb.
  • Locuirea în țări aflate în curs de dezvoltare. În unele țări aflate în curs de dezvoltare sunt reguli mai puțin stricte în ceea ce privește expunerea la plumb decât în țările dezvoltate. Este bine să fie testați și copiii adoptați, imigranți sau refugiați care provin din astfel de țări.

Expunerea la plumb a femeilor însărcinate poate dăuna copilului nenăscut. Dacă sunteți însărcinată sau plănuiți o sarcină, evitați cu deosebită atenție expunerea la plumb.

Saturnismul sau intoxicația cu plumb – complicații

Expunerea chiar și la niveluri scăzute de plumb poate provoca daune în timp, în special la copii. Cel mai mare risc este asupra dezvoltării creierului, unde pot apărea leziuni ireversibile. Nivelurile mai ridicate de plumb pot afecta rinichii și sistemul nervos atât la copii, cât și la adulți. Nivelurile foarte mari de plumb pot provoca convulsii, pot duce la inconștiență și chiar la moarte.

Saturnismul sau intoxicația cu plumb – prevenție

Luând câteva măsuri simple ne putem proteja de intoxicația cu plumb:

Spălați mâinile și jucăriile copiilor. Pentru a reduce transferul de la mână la gură al prafului sau al solului contaminat, spălați mâinile copiilor după ce se joacă în aer liber, înainte de mâncare și la culcare. Spălați în mod regulat și jucăriile sau alte obiecte pe care le ating frecvent și le duc la gură.

Curățați suprafețele de praf. Curățați podelele cu un mop umed și ștergeți mobila, pervazurile și alte suprafețe prăfuite cu o cârpă umedă.

Nu intrați încălțați în casă. Acest lucru va ajuta la menținerea solului contaminat cu plumb în exterior.

Lăsați să curgă apă rece. Dacă aveți instalații sanitare mai vechi care conțin țevi sau racorduri de plumb, lăsați apa rece să curgă timp de cel puțin un minut înainte de a o utiliza. Nu folosiți apă fierbinte de la robinet pentru prepararea laptelui praf sau pentru gătit.

Adoptați o dietă sănătoasă. Mesele regulate și cu o valoare nutrițională bună ar putea ajuta la scăderea absorbției plumbului. Copiii au nevoie în special de suficient calciu, vitamina C și fier în dieta lor pentru a împiedica absorbția plumbului.

Păstrați-vă casa bine întreținută. Dacă aveți în locuință vopsea pe bază de plumb, verificați regulat dacă vopseaua se decojește și remediați prompt problemele. Încercați să nu șlefuiți vopseaua, acest lucru generează particule fine de praf care conțin plumb.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână