Ce este insuficiența renală acută?
Rinichii sunt organe foarte complexe care îndeplinesc funcții extrem de importante în organismul uman, reprezentând o parte esențială a aparatului excretor. Rinichii sunt responsabili de filtrarea și eliminarea din organism a produșilor catabolismului (rezultați în urma proceselor metabolice naturale din corp), substanțelor toxice și apei în exces din sânge. De asemenea, rinichii contribuie la menținerea unui echilibru sănătos a nivelurilor de minerale din sânge.
Insuficiența renală acută apare atunci când rinichii își pierd dintr-o dată abilitatea de a filtra substanțele dăunătoare și deșeurile din sânge. Atunci când se întâmplă acest lucru, se acumulează cantități periculoase de substanțe nocive în organism și apar dezechilibre în compoziția chimică a sângelui.
Insuficiența renală acută se dezvoltă rapid, de obicei în decurs de câteva zile și apare de cele mai multe ori la pacienții care sunt deja spitalizați, cel mai adesea în cazul celor cu boli grave, care sunt în stare critică și sunt internați în secțiile de terapie intensivă. Această afecțiune poate fi fatală și necesită tratament intensiv. Totuși, insuficiența renală acută poate fi reversibilă, în special persoanele care altminteri au o stare de sănătate bună, își pot recăpăta funcția normală sau aproape normală a rinichilor.
Simptome
Semnele și simptomele insuficienței renale acute pot include:
- Scăderea producției de urină, deși în unele cazuri nu se înregistrează schimbări în cantitatea de urină eliminată
- Retenție de apă, ce poate duce la umflarea gleznelor sau a picioarelor
- Dificultăți de respirație, senzație de lipsă de aer
- Oboseală mai accentuată decât în mod normal
- Stări de confuzie și amețeli
- Stări de greață
- Stare generală alterată, slăbiciune
- Bătăi neregulate ale inimii
- Dureri sau senzație de presiune în piept
- Convulsii sau comă în cazuri severe
Uneori, insuficiența renală acută se poate instala fără semne sau simptome specifice și este detectată în urma analizelor de laborator efectuate cu alte scopuri.
Când să mergi la medic
Adresează-te imediat unui medic sau apelează serviciile de urgență dacă prezinți simptome de insuficiență renală acută.
Cauze
Insuficiența renală acută poate apărea atunci când:
- Au loc traumatisme directe ale rinichilor (contuzii și hematoame renale, rupturi renale, traumatisme abdominale severe cu afectarea rinichilor) – acestea apar cel mai adesea în urma loviturilor puternice, accidentelor rutiere, plăgilor prin înțepare, tăiere sau împușcare, căzăturilor de la înălțime.
- Apare obstrucția uretrală – tuburile de drenaj a urinei (ureterele) se blochează sau se îngustează semnificativ (de exemplu, din cauza calculilor renali), iar deșeurile nu pot părăsi corpul prin urină.
- Există o afecțiune care încetinește fluxul de sânge către rinichi
Printre afecțiunile și situațiile care pot îngreuna alimentarea cu sânge a rinichilor se numără:
- Pierderea unui volum mare de sânge sau fluide
- Tratamentele medicamentoase pentru hipertensiunea arterială
- Atac de cord
- Boli ale inimii
- Infecții
- Insuficiență hepatică
- Folosirea anumitor medicamente ce conțin aspirină, ibuprofen, naproxen sodium
- Reacții alergice severe (anafilaxie, reacție sau șoc anafilactic)
- Arsuri severe
- Deshidratare severă
- Traumatisme ale rinichilor
Următoarele boli, tulburări sau situații pot duce la afectarea gravă a rinichilor ce poate rezulta în insuficiență renală acută:
- Cheaguri de sânge la nivelul venelor și arterelor din interiorul și din proximitatea rinichilor
- Depozite de colesterol ce blochează fluxul de sânge în rinichi
- Glomerulonefrită (o boală cauzată de inflamația glomerulilor renali, ce asigură rolul de filtrare al rinichilor)
- Sindrom hemolitic uremic (sau SHU – o afecțiune ce apare în urma distrugerii premature a celulelor roșii din sânge)
- Infecții (inclusiv infecția cu coronavirusul COVID-19)
- Lupus – o tulburare a sistemului imunitar care cauzează glomerulonefrită
- Tratamentele medicamentoase precum chimioterapia, antibioticele și substanțele de contrast folosite în timpul testelor imagistice
- Scleroderma – o serie de boli rare ce afectează pielea, țesuturile conjunctive, vasele de sânge și țesuturile musculare
- Purpura trombotică trombocitopenică – o tulburare rară ce afectează coagularea sângelui
- Toxinele precum alcoolul, metalele grele sau drogurile precum cocaina
- Rabdomioliza – un sindrom ce constă în distrugerea țesutului muscular și eliberarea acestuia în sânge
- Sindromul de liză tumorală – apare în cazul tramamentelor oncologice țintite pe distrugerea rapidă a celulelor tumorale care determină eliberarea unor toxine ce pot duce la afectarea rinichilor
- Retenția de urină în rinichi
Bolile și afecțiunile care obstrucționează eliminarea urinei din corp ducând la insuficiență renală acută includ:
- Cancerul vezicii urinare
- Cheaguri de sânge la nivelul tractului urinar
- Cancerul cervical
- Cancerul de colon
- Prostată mărită
- Pietre la rinichi
- Leziuni ale nervilor care controlează vezica urinară
- Cancerul de prostată
Factori de risc
Insuficiența renală acută apare aproape întotdeauna în legătură cu o altă afecțiune sau situație medicală. Situațiile în care crește riscul de insuficiență renală acută includ:
- Internarea într-o instituție medicală, spitalizarea, mai ales pentru afecțiuni grave care necesită îngrijire în secțiile de terapie intensivă
- Vârsta înaintată
- Blocaje localizate în vasele de sânge de la nivelul membrelor superioare și inferioare (boală arterială periferică)
- Diabet
- Hipertensiune arterială
- Insuficiență cardiacă
- Boli ale rinichilor
- Boli ale ficatului
- Anumite tipuri de cancer și tratamentul specific acestora
Complicații
Printre potențialele complicații ale insuficienței renale acute se numără:
- Acumulare de lichid – insuficiența renală acută poate duce la acumularea de lichid în plămâni, ceea ce poate provoca dificultăți de respirație.
- Dureri în piept – dacă pericardul (sacul care acoperă inima) devine inflamat, este posibil să apară simptome cardiace precum durerile în piept.
- Slăbiciune musculară – apare ca urmare a dezechilibrelor ce se produc în compoziția chimică a sângelui.
- Leziuni permanente ale rinichilor – uneori, insuficiența renală acută determină pierderea permanentă a funcției renale sau boala renală în stadiu terminal. Persoanele cu boală renală în stadiu terminal necesită fie dializă permanentă – un proces de filtrare mecanică folosit pentru a elimina toxinele și deșeurile din organism – fie un transplant de rinichi pentru a supraviețui.
- Moarte – insuficiența renală acută poate duce la pierderea definitivă a funcției renale și, în cele din urmă, la moarte.
Cum se poate preveni insuficiența renală acută?
Insuficiența renală acută este adesea dificil de prognosticat sau prevenit. Dar riscul poate fi redus având grijă de sănătatea rinichilor. Câteva metode de prevenție pot fi:
- Evitarea administrării medicamentelor fără a consulta un medic în prealabil. Chiar și medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală pot fi foarte periculoase atunci când nu sunt administrate și dozate corect. Citirea cu atenție a prospectelor medicamentelor este extrem de importantă, mai ales a preparatelor care se administrează pentru calmarea durerilor, cum ar fi aspirina, acetaminofenul, ibuprofenul și naproxenul. Dozele prea mari, prea dese, sau administrarea pentru perioade lungi a acestor medicamente poate crește riscul de leziuni renale. Acest lucru este valabil mai ales la persoanele care suferă de o boală renală preexistentă, diabet sau hipertensiune arterială.
- Consultarea medicului specialist pentru a gestiona bolile de rinichi și alte afecțiuni cronice care cresc riscul de insuficiență renală acută, cum sunt cele enumerate mai sus.
- Stilul de viață sănătos trebuie să devină o prioritate. Activitatea fizică, o dietă echilibrată și bogată în alimente sănătoase, consumul moderat de alcool – toate contribuie la reducerea riscului de insuficiență renală acută.