Ce este poliomielita? Poliomielita, este o boală infecțioasă produsă de virusul poliomielitic (virus ARN din clasa enterovirusurilor) care se răspândește de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală. Boala este de o gravitate deosebită prin mortalitatea indusă, dar şi prin handicapurile motorii pe care le provoacă.
Ultimul caz de poliomielită a fost înregistrat in România în anul 1992. Această boală poate determina paralizie, dificultăți respiratorii și poate fi chiar fatală. Copiii cu vârste mai mici de 5 ani sunt cei predispuși la a contacta această boala, față de orice altă categorie de vârstă.
Termenul „poliomielită” este utilizat pentru a identifica boala cauzată de oricare din cele trei serotipuri de poliovirus. Sunt descrise două modele de bază de poliomelită: o boală minoră care nu implică sistemul nervos central (SNC), uneori numită poliomielită abortivă și o boală majoră care implică SNC, care pot fi paralitică sau nonparalitică.
La cele mai multe persoane, cu o sistem imunitar normal, o infecție cu virusul polio este asimptomatică. Rareori infecția produce simptome minore, acestea pot include infecția tractului respirator superior (dureri de gât și febră), tulburări gastro-intestinale (greață, vărsături, dureri abdominale, constipație sau mai rar, diaree), și boli asemănătoare gripei. Virusul pătrunde în sistemul nervos central în circa 3% din infecții.
Cei mai mulți pacienți cu implicarea SNC dezvoltă meningită aseptică nonparalitică, cu simptome de dureri de cap, gât, spate, dureri abdominale și extremităților, febră, vărsături, letargie și iritabilitate. În jur de unu din 1000 de cazuri de boală progresează spre paralizie, în care mușchii devin slabi cu slăbirea controlului și, în cele din urmă pacienții devin complet paralizați, această condiție este cunoscută sub numele de paralizie acută flască.
Cum se transmite poliomielita?
Modul de transmitere este interuman prin contactul cu materii fecale contaminate. Persoanele care locuiesc în condiții cu igienă precară, fără acces la apă potabilă, se pot infecta prin consumul apei contaminate cu reziduuri umane care pot conține acest virus. Contagiozitatea virusului este atât de crescută încât persoanele care locuiesc împreună cu cineva infectat cu poliovirus au riscul de a dezvolta boala.
Este foarte important ca persoanele care au sistemul imunitar slăbit (de ex. persoanele infectate cu HIV), copiii, femeile însărcinate să se vaccineze împotriva acestui virus. În caz contrar, sunt contraindicate vizitele în zonele cu risc de infectare ridicat.
Care sunt simptomele determinate de poliomielită?
Simptomele inițiale pot include:
- Febră
- Fatigabilitate
- Cefalee (durere de cap)
- Grețuri
- Dureri gastrice
În anumite cazuri poliomielita poate determina paralizie, care poate fi permanentă. Nu există tratament pentru poliomielită, poate fi prevenită doar prin imunizare (vaccinare).
Există 3 tipuri de poliomielită:
- Tipul subclinic – durează în jur de 72 de ore sau mai puțin și poate cuprinde următoarele manifestări: dureri de cap, dureri de gât, febră, greață, stare de disconfort general.
- Tipul non-paralitic – acesta durează un interval mai mare de timp (de la câteva zile până la câteva săptămâni) și poate cuprinde următoarele manifestări: febră, durere de gât în absența unei afecțiuni a sistemului respirator superior care să justifice durerea, dureri de cap, greață, oboseală, reflexe anormale, probleme cu deglutiția și/sau respirația, dureri de spate și de gât, rigiditate la acest nivel, dureri de brațe și de picioare, însoțite de rigiditate, spasme musculare.
- Tipul paralitic: la început, acești pacienți prezintă simptomele poliomielitei non-paralitice. Apoi apar următoarele simptome: pierderea reflexelor, spasme musculare însoțite de dureri musculare severe, paralizie bruscă (temporară sau permanentă). Poate să apară și paralizia totală, dar este rară. Doar în 1% dintre toate cazurile de poliomielită este întâlnită acest tip de paralizie. Dintre pacienții care vor suferi de paralizie, aproximativ 10% decedează, deoarece paralizia atacă și mușchii respiratori. Deformarea membrelor este încă o posibilă consecință a acestui tip de poliomielită.
Cum este realizat diagnosticul poliomielitei?
Diagnosticul se pune pe baza a mai multor criterii. Din punctul de vedere al criteriilor epidemiologice, se realizează investigații cu privire la vizitele în zonele cu risc ridicat de contactare a virusului, precum și contactul cu persoanele bolnave.
În ceea ce privește criteriile clinice, se evaluează pacientul în cazul în care acesta este suspect de afectare neurologică (debut acut de paralizie flască la una sau mai multe membre cu reflexe tendinoase abolite sau diminuate la nivelul membrelor afectate).
Cât despre criteriile paraclinice, virusul poate fi izolat din faringe si scaun, examen LCR, teste serologice (RFC,RN), test de diferentiere a tulpinilor salbatice de cele vaccinale.
Care sunt opțiunile de tratament în cazul poliomielitei?
Din păcate, în momentul de față nu exista niciun tratament pentru a combate eficient poliomielita. Tot ceea ce se poate efectua este ameliorarea simptomelor bolii si incercarea de a trece cu cat mai putine sechele.
Se recomanda izolarea bolnavului. Se recomanda repaus total, la pat. Se pot administra calmante pentru durere, antibiotice pentru infectiile urinare asociate, ventilatoare portabile pentru a compensa necesitatile respiratorii.
Persoanele care sufera de paralizie temporara, pot urma apoi programe de terapie fizica pentru refacerea musculaturii si redobandirea mobilitatii. In formele avansate, pentru a ajuta deplasarea pacientului se impune necesitatea unui scaun cu rotile, tratarea co-morbiditatilor.
Ce este vaccinul antipoliomielitic?
Articol recomandat: Vaccinul ROR și istoria unui scandal în lumea medicală. De unde a plecat în lume legătura între vaccinare și autism
Vaccinul anti-polio este un vaccin folosit pentru a preveni poliomielita (polio). Un tip utilizează virus polio inactiv și se administrează prin injectare (VPI), în timp ce un alt tip utilizează un virus polio atenuat și se administrează pe cale orală (VPO).
Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca toți copiii să fie vaccinați împotriva poliomielitei. Cele două vaccinuri au eliminat poliomielita în majoritatea țărilor și au redus numărul de cazuri în fiecare an, ajungând astfel de la 350.000 în anul 1988 la 359 în anul 2014.
Vaccinurile anti-polio ce conțin virus inactiv pot fi folosite în siguranță. Poate apărea o roșeață sau durere slabă în zona de injectare. Vaccinurile polio orale duc la poliomielită paralitică asociată cu vaccinul la trei din trei milioane de doze. Ambele tipuri pot fi administrate în siguranță în timpul sarcinii și persoanelor ce prezintă HIV/SIDA, dar care nu prezintă complicații.
Primul vaccin anti-polio a fost cel cu virus inactiv. Acesta a fost creat de către Jonas Salk și utilizat pentru prima dată în anul 1955. Vaccinul polio oral a fost creat de către Albert Sabin și a intrat pe piață în anul 1961.
Acestea se află pe lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății (en), ce prezintă cea mai importantă medicație necesară într-un sistem de sănătate de bază.
Ce este si cum se transmite poliomielita. Autor: Ciobanu Andrei Răzvan
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Medicină Generală, anul 1