Poliomielita este o infecție cauzată de un virus – poliovirus. Termenul ,,mielită’’ este asociat cu inflamația măduvei spinării. Poliovirusul este alcătuit dintr-un singur lanț de material genetic (ARN). Populația la risc în cazul acestei boli este reprezentată de copiii sub 5 ani. Virusul ajunge inițial în faringe și în intestin, și în puține cazuri și în măduva spinării. La nivelul măduvei au loc distrucții celulare. În urma acestor degradări, organismul pierde funcționalitatea unor organe.
Poliomielita este extrem de contagioasă pe cale oral-orală (sursă faringiană) și fecal-orală (sursă intestinală). Virusul pătrunde în organism prin ingestia apei și a alimentelor contaminate, dar și dacă o persoană purtătoare strănută sau tușește în apropierea unei persoane sănătoase.
Virusul pătrunde în celulele faringelui și în celulele din intestinul subțire, iar apoi acesta se multiplică. În 1% din infecții, poliovirusul distruge inervația înmăduva spinării sau/șiîn trunchiul cerebral (encefal). În funcție de structura afectată, poliomielita se clasifică în: spinală, bulbară sau spinobulbară.
După multiplicare, noile virusuri distrug celula gazdă, migrând în ganglionii limfatici și în vasele de sânge. Prin sânge, virusul ajunge la mușchi. Poliovirusul afectează cu precădere axonii neuronilor care pleacă din encefal spre măduva spinării și mai apoi spre mușchi. Zonele în care axonii au fost degradați devin zone lipsite de inervație. Acele organe își pierd funcționalitatea. De exemplu, odată pierdută inervația membrului inferior stâng, acesta își pierde tonusul muscular și se atrofiază. Această distrucție atrage o parte din leucocite (celule care au rol în imunitate). Prezența celulelor imunității provoacă la rândul lor inflamația și distrugerea măduvei spinării.
Sistemul nervos uman este compartimentat în sistem nervos central și periferic. Sistemul nervos central este alcătuit din encefal și din măduva spinării. Sistemul nervos periferic (SNP) este alcătuit din nervi și din ganglioni periferici. SNP-ul vine în contact cu pielea, mușchii și organele interne. Atunci când calci pe o piesă de lego uitată pe podea, senzația neplăcută este condusă de la nivelul pielii prin intermediul nervilor periferici până la măduva spinării. Senzația este transmisă mai departe, de la măduvă spre encefal, prin axoni ai neuronilor. Acești axoni transmit informația ascendent. Encefalul va transmite un răspuns, prin alți axoni. De data aceasta informația este transmisă descendent, de la encefal, prin intermediul măduvei spinării, până la mușchi. Mușchii sunt cei care ridică piciorul pe de piesa de lego, permițând factorului declanșator al durerii, să dispară.
În unele situații, poliovirusul cauzează poliomielita bulbară. Această afectează o zonă a encefalului numită bulb rahidian -de aici și denumirea de poliomielită bulbară. La nivelul acestei zone din encefal, se găsesc centrii cerebrali responsabili de respirație, vorbire și de înghițire. Bulbul are legături axonale și cu diafragma. Diafragma este unul dintre mușchii principali implicați în respirație. Dacă acești axoni sunt distruși, actul respirator este compromis.
În alte cazuri, virusul poate provoca apariția sindromului postpoliomielită. Acesta se manifestă după decade de la infecția inițială. Este important de știut că după distrugerea axonilor, ei sunt înlocuiți parțial de alți axoni care încearcă să mențină activitatea funcțională a mușchiului. Acești axoni secundari, mor și ei, odată cu îmbătrânirea organismului uman.
Simptome
Cei mai mulți indivizi infectați nu prezintă simptome. Virusul produce paralizie doar în 1% dintre cazuri, atunci când afectează și măduva spinării. Simptomele care însoțesc sindromul paralitic sunt : febră înaltă, dureri musculare intense, pierderea reflexelor musculare și paralizie. Paralizia apare după câteva zile de la infectare și nu se manifestă în mod simetric (dacă e afectat membrul inferior stâng, nu e necesar să fie afectat și cel drept). Adesea, cei mai afectați mușchi sunt cei ai coapsei. Persoanele infectate cu acest virus sunt contagioase cu 7-10 zile înaintea debutului simptomelor, iar durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni (până la 4-6 luni, uneori chiar și mai mult) prin materiile fecale.
Copiii care suferă de sindromul paralitic dezvoltă paralizia acută flască. Uneori acesta boală este cunoscută și sub numele de sindromul copilului moale. Dacă axonii care leagă bulbul de diafragmă sunt afectați, copilului prezintă dificultăți respiratorii. Dacă problemele sunt grave, survine decesul.
Diagnostic
Diagnosticul are loc în baza unor analize ale fecalelor sau exudatului faringian. Poliomielita poate fi diagnosticată și cu ajutorul unei puncții lombare. Se recoltează lichid cefalorahidian și se verifică dacă acesta conține ARN viral sau dacă leucocitele sunt crescute.
Tratament
Nu există tratament specific pentru acest virus. Fiecare pacient este tratat în funcție de gravitatea simptomelor și se încearcă reducerea acestora. Se pot administra analgezice (reduc durerea) care să reducă spasmul muscular (contracția necontrolată și bruscă). De asemenea, există posibilitatea ca acești pacienți să aibă nevoie de ventilație mecanică din cauza problemelor respiratorii. Soluția pentru aceștia este ventilatorul cu presiune negativă. Acest tip de ventilator mai este folosit și în cazul botulismului și a intoxicației cu barbiturice.
Prevenție
Deși epidemiile majore de poliomielită erau necunoscute până la sfârșitul secolului al XIX-lea, poliomielita a devenit una din cele mai temute dintre bolile copilărie în secolului al XX-lea. Din fericire, în jurul anului 1950, a fost dezvoltat un vaccin cu rol protector. Acesta este creditat cu reducerea numărului de cazuri de poliomielită la nivel mondial, de la mai multe sute de mii la aproximativ o mie de cazuri pe an. Vaccinul anti-polio este unvaccin folosit pentru a prevenipoliomielita. Există două tipuri de vaccin. Un tip utilizeazăvirus polio inactiv și se administrează prin injectare (VPI), în timp ce un alt tip utilizează unvirus polio atenuat și se administrează pe cale orală (VPO).
Foarte rar, o dată la 1.000.000 de doze, virusul din vaccinul VPO suferă mutații în celulele intestinale ale persoanei căreia i s-a administrat vaccinul. Aceste mutații îi permit virusului să distrugă axonii și să cauzeze poliomielită paralitică. Acest proces se numește poliomielită paralitică asociată vaccinării. Mai există și posibilitatea ca aceste mutații să cauzeze o epidemie, afectând comunitatea unde vaccinarea nu a avut loc. Acest fenomen se numește poliomielita paralitică cauzată de vaccin. Aceste fenomene au loc foarte rar și de obicei sunt afectate persoanele nevaccinate.
Beneficiile vaccinării depășesc riscurile și vaccinarea împotriva acestui virus este recomandată. Datorită acestor două variante ale vaccinului, poliomielita este o boală a cărei incidența a scăzut dramatic la nivel mondial. În prezent, această boală mai este întâlnită doar în țări precum: Afganistan, Pakistan și Nigeria. În aceste zone condițiile sanitare sunt precare și puțini oameni sunt vaccinați.
În concluzie, poliomielita este o boală virală cauzată de poliovirus. Este transmisă prin mecanism fecal-oral sau prin picături de aerosoli. Virusul se multiplică în intestinul subțire și în faringe. Mai apoi migrează în sistemul nervos central unde distruge axoni. Diagnosticul se face cu ajutorul analizei fecalelor, exudatului faringian sau a lichidului cefalorahidian. Nu există tratament pentru poliomielita, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare.
Autor: Ioana Muresan, Medici Pentru Tine.
“Medici Pentru Tine” este un proiect dedicat comunității, un proiect în cadrul căruia studenți și cadre medicale lucrează împreună pentru a oferi publicului larg informații medicale corecte și complete.