Purtarea lentilelor de contact. Avantaje și riscuri

Purtarea lentilelor de contact. Avantaje și riscuri. Pentru foarte multe persoane cu afecțiuni de vedere, în special pentru cei tineri, lentilele de contact devin pe termen lung o alternativă viabilă și confortabilă la tradiționala pereche de ochelari de vedere.

Dacă o persoană s-a hotărât  să renunțe la grija ochelarilor de vedere și vrea să încerce lentilele de contact atunci trebuie să știe că lentilele sunt simplu de folosit și pot reprezenta o  alternativă perfectă pentru ochelari.

Totodată, pentru ca acestea să aducă doar satisfacții și să nu pună în pericol sănătatea vederii trebuie luate în calcul anumite reguli elementare pe care orice persoană, fie purtător nou sau vechi, va trebui să le respecte.

În cele ce urmează vă vom prezenta informații esențiale despre achiziționarea lentilelor și purtarea acestora cât și avantajele și riscurile posibile ce apar dacă sunt manevrate și purtate necorespunzător.

- Articolul continua mai jos-

Ce sunt lentilele de contact?

În Uniunea Europeană, lentilele de contact sunt considerate dispozitive medicale, ce prezintă un risc mediu spre mare. Acestea sunt utilizate pentru corecția vederii (miopie, hipermetropie, astigmatism, prezbiopie sau combinații ale acestora), cu scop terapeutic (folosite pentru protejarea irisului în urma unor intervenții chirurgicale) sau doar cu scop estetic, pentru schimbarea culorii irisului.

Cine poate purta lentile de contact?

Aproape orice persoană care are probleme de vedere poate purta lentile de contact. Cu toate că nu sunt văzute neapărat ca o soluție la îndemâna oricui, lentilele pot corecta multe probleme de vedere și nu sunt neapărat mai costisitoare decât ochelarii. Acestea sunt recomandate mai ales atunci când diferența dintre dioptriile celor doi ochi este foarte mare, ori afecțiunea de care pacientul suferă este atât de severă încât ochiul nu ar mai putea suporta dioptriile aplicate ochelarilor de vedere.

Există și anumite motive pentru care lentilele nu pot să fie purtate: de la existența unei afecțiuni de sănătate la nivelul ochilor, la deformări sau afecțiuni oftalmologice care nu permit ochiului să suporte lentilele de contact.

Cazuri în care acestea nu pot să fie purtate:

- Articolul continua mai jos-
  • persoane care suferă de conjunctivită (inflamarea membranei transparente care acoperă ochiul)
  • sindromul ochiului uscat (o afecțiune care apare ca urmare a lubrifierii insuficiente la nivelul ochilor)
  • persoane care lucrează în mediu cu praf sau substanțe toxice
  • persoane alergice la substanțe dezinfectante pentru că lentilele trebuie curățate și dezinfectate în mod constant cu soluții speciale.
  • copii care au sub 8 ani nu au voie să poarte lentile de contact, vârsta minimă recomandată de specialiști pentru purtarea lentilelor de contact fiind de 14 ani

Înainte de toate, e bine de știut că lentilele de contact nu se aleg în funcție de ambalaj, producător sau pentru că le poartă o cunoștință. Fie că sunt lentile medicale, fie estetice, trebuie să urmezi sfatul și aprobarea medicului. În cazul celor medicale, opticianul va stabili dioptria și tipul de lentilă optime necesităților tale, te va învăța cum  sa le pui și să le dai jos, cum să le păstrezi în condiții esențiale de igienă și numărul de ore pe zi în care lentilele pot fi purtate la început. Nu este indicată depășirea numărului maxim de ore, chiar dacă vă simțiți confortabil cu lentilele.

Reamintim că este indicat să efectuați controale periodice la specialistul oftalmolog și să îi comunicați acestuia toate posibilele problemele care apar în timpul purtării lentilelor.

Pentru a alege corect lentilele sunt foarte importante cunoașterea și urmărirea atentă a următorilor parametri:

  • dioptria indicată de către medic pentru fiecare ochi în parte – reprezintă de fapt puterea dioptrică a lentilelor care poate varia între -35 și +35 de dioptrii
  • tipul de lentile indicate (sferice sau cilindrice)
  • diametrul – este măsurabil în milimetri- poate varia în funcție de tipologia lentilei de contact între 12 și 17 mm;

În funcție de durata de valabilitate specificată de către producător, lentilele de contact pot fi clasificate în mai multe categorii:

  1. lentile de contact de unică folosință – denumite generic și lentile cu înlocuire zilnică, acestea se aruncă după ce au fost purtate pe durata unei zile, utilizarea lor a doua zi nu este recomandată.
  2. lentile cu înlocuire săptămânală – se vor purta pe toată durata întregii zile, urmând ca seara să se curețe cu soluții de îngrijire multifuncționale sau pe bază de peroxid. După curățare, lentilele se păstrează în soluție specială în recipiente dedicate, pentru o perioadă de minim 6-8 ore, de regulă pe durata nopții. Perioada de întrebuințare a lentilelor nu va depăși 7 zile, după care se vor înlocui cu o nouă pereche.
  3. lentile de contact lunare – se pot folosi pentru o perioada care să nu depășească 30 de zile.
  4. lentile de contact trimestriale

Nerespectarea instrucțiunilor referitoare la perioada de purtare crește pericolul de a contracta diferite infecții virale ori bacteriene sau diverși agenți patogeni care pot produce îmbolnăviri.

Pași ce trebuie urmați pentru o aplicare corectă a lentilelor:

-Articolul continua mai jos-
  1. se vor spăla foarte bine pe mâini înainte de manevrarea lentilelor și se vor usca bine pe mâini cu prosopul, având însă grijă să nu rămână scame care pot pătrunde în ochi și provoca infecții;
  2. vor clăti înainte fiecare lentilă în soluție specială;
  3. lentila se va pune pe vârful degetului arătător, cu marginile în sus, asigurându-te în permanență că poziționarea acesteia este corectă;
  4. înainte de aplicare, privirea va fi îndreptată fix înainte, iar în paralel se va trage ușor marginea pleoapei inferioare cu degetul mare de la aceeași mână;
  5. pleoapa superioară se trage ușor în sus cu degetul arătător de la mâna opusă, având grijă ca privirea să fie mereu orientată în sus;
  6. lentila se va aplica în jos, pe zona albă a ochiului;
  7. se retrage degetul și se dă drumul pe rând pleoapelor;
  8. se privește în jos și se închid ochii pentru câteva secunde, pentru ca lentila să se centreze și să se așeze singură.

Ceva mai grea poate fi uneori, procedura de îndepărtare a lentilelor de contact, din cauza în principal a uscăciunii ochilor. Pentru o îndepărtare mai ușoară sunt recomandați următorii pași:

  1. asigurarea lubrifierii corespunzătoare a ochilor, dacă este nevoie se pot întrebuința picături de ochi pe post de lacrimi artificiale;
  2. privirea va fi îndreptată în sus, se trage ușor marginea pleoapei inferioare cu degetul mare de la mâna dreapta;
  3. degetul arătător de la aceeași mână se va poziționa pe marginea inferioară a lentilei și se trage lentila pe zona albă a ochiului;
  4. lentila se apucă ușor între degetul mare și cel arătător și se îndepărtează astfel de la ochi;

Avantaje

Oferă un câmp vizual complet.

Spre deosebire de ochelarii clasici de vedere, lentilele nu impun o barieră fizică în a vedea ce este în jurul nostru, acestea oferind un câmp vizual complet. Purtătorul vede din nou normal, ca și cum n-ar avea nici o afecțiune a vederii.

Câmpul vizual complet oferă și un plus de siguranță, deoarece purtătorul poate vedea acum în orice unghi. Acesta nu mai este nevoit să întoarcă gâtul de fiecare dată, lucru important pentru conducătorii auto sau cei care operează mașinării industriale.

Permit purtarea ochelarilor de soare sau a celor de protecție.

În cazul persoanelor care vor să poarte ochelari de soare vara, dar care au nevoie și de dioptrii, lentilele de contact sunt soluția ideală.

Oferă confort estetic.

Lentilele de contact nu modifică fizionomia feței și nici nu creează o stare de disconfort prin purtarea acestora.

Dacă purtătorul are dioptrii mari, atunci ochelarii vor avea lentile groase, iar ochelarii vor fi grei. În acest caz, aspectul fizic poate avea de suferit. Lentilele de contact sunt singura soluție estetică deoarece sunt discrete și ușor de purtat.

Nu se aburesc și nu îți limitează câmpul vizual, chiar dacă afară plouă sau ninge.

Machiaj vizibil, mai ușor de aplicat și purtat.

Dezavantaje

Aplicarea lentilelor de contact poate crea probleme la început .

Aplicarea lentilelor nu este un proces foarte complicat, însă la început există riscul să strici câteva perechi de lentile, până te acomodezi cu manevrarea acestora, necesitând multă răbdare până când purtătorul se acomodează cu punerea îndepărtarea acestora.

Lentilele de contact nu protejează ochii împotriva luminii albastre.

Necesită o atenție sporită și o igienă corespunzătoare. Lentilele sunt dispozitive care se aplică direct pe ochi, așadar manevrarea acestora trebuie făcută cu atenție și într-un mediu curat.

Purtate necorespunzător, pot provoaca roșeață, iritații și senzație de uscăciune.

Infecție oculară. Dacă experimentați durere puternică în jurul ochiului, asemănătoare cu durerea de măsea, este posibil să suferiți de o infecție mai serioasă decât conjunctivita. Dacă simptomele sunt însoțite de roșeață, umflare, sensibilitate la lumină și lăcrimare abundentă, ar putea fi vorba chiar de o infecție corneană.

Senzația de corp străin în ochi

Aceasta se întâmplă foarte des, în special în cazul persoanelor care poartă lentile de contact de foarte mult timp. Cauza principală este poziționarea unui fir de praf între ochi și lentilă.

Înțepăturile și arsurile ce au loc la nivelul ochiului sunt de obicei reacții alergice la soluții și sunt simptomele principale ale ochilor roșii și inflamați.

În cazul în care consideri că suferi de o infecție oculară aparută în urma purtării de lentile, consultă cât mai repede medicului.

Grozea Daniela Maria, Medici Pentru Tine

“Medici Pentru Tine” este un proiect dedicat comunității, un proiect în cadrul căruia studenți și cadre medicale lucrează împreună pentru a oferi publicului larg informații medicale corecte și complete.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari