Mituri și realități despre cancer

Ce este cancerul?

Cancerul,  cunoscut sub denumirea științifică de tumoare malignă sau neoplasm malign, reunește un grup de boli ce implică dezvoltarea anormală a celulelor, cu posibilitatea de a invada sau de a se răspândi în alte părți ale corpului. Există numeroase idei care circulă cu privire la cancer. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că unele sunt adevărate în timp ce altele sunt total nefondate. Într-o lume a mass-mediei ce abundă de informații, este important să discernem mitul de realitate. Societatea în care trăim are un obicei de a perpetua miturile, idei rareori bazate pe dovezi solide , realitatea fiind adesea destul de diferită.

Cum apare cancerul?

Cancerul apare prin transformarea celulelor normale în celule tumorale într-un proces cu mai multe etape care, în general, progresează de la o leziune precanceroasă la o tumoră malignă. Aceste modificări sunt rezultatul interacțiunii dintre factorii genetici ai unei persoane și anumiți factori externi (fizici, chimici, biologici)

Ce este adevărat cu privire la cancer?

Nu toate tipurile de cancer pot fi tratate Există trei situații posibile în cazul cancerului: • Cancerul poate fi operat sau tratat fără să apară recidive; • Cancerul este stabilizat și poate să rămână astfel fără să evolueze de-a lungul anilor; • Boala nu poate fi tratatăEste imposibil să evităm cancerulEste imposibil să promitem unei persoane că nu va dezvolta niciodata cancer. În schimb, este posibil să evităm expunerea la anumiți factori de risc ( fumat, alcool, etc. )Alăptarea protejează împotriva cancerului de sânSupraponderea și obezitatea augmentează riscul de apariție a cancerului

Care sunt cele mai frecvente mituri despre cancer ?

Cancerul este de origine geneticăExistă numeroși factori implicați în dezvoltatea cancerului. Cancerul reprezintă o boală multifactorială în cadrul căreia mai mulți factori combinați determină apariția celulelor canceroase. Factorul genetic reprezintă unul din acești factori, însă este departe de a fi singurul. Alți factori includ: expunerea la substanțe cancerigene, o alimentație necorespunzătoare sau o infecție-virusul papilloma uman pentru cancerul de col uterin sau virusul hepatitei B pentru cancerul hepatic . Astfel, majoritatea cancerelor sunt produse de mutații genetice ce apar de-a lungul vieții unei persoane, aceste mutații manifestându-se ca un rezultat al îmbătrânirii sau, mai adesea, în urma unui stil de viață inadecvat. Totuși, unele tipuri de cancer au origine ereditară ( cancer de sân, colorectal, etc.) , ereditatea antrenând o creștere a incidenței cancerului în anumite familii, însă prezența unui anumit tip de cancer într-o familie nu implică în mod direct dezvoltarea acestuia și la ceilalți membri ai familiei. Cancerul produce durere Este posibil ca în cancer să apară durere, însă aceasta apare printr-un mecanism indirect, intensitatea durerii depinzând de diverși factori precum : tipul de cancer, stadiul bolii, alte probleme de sănătate asociate, toleranța pacientului la durere, etc. De asemenea, persoanele aflate într-un stadiu avansat de boală, vor resimți o durere mai puternică. Intervențiile chirurgicale, tratamentele sau testele pot produce, de asemenea, durere. Durerea poate să apară și prin presiune asupra nervilor, oaselor sau organelor. Așadar, cancerul în sine nu este întotdeauna sursa durerii. Stresul poate provoca apariția cancerului În relația dintre stres și cancer, se știe că stresul afectează sistemul imunitar, însă, în ciuda multor studii, nu a fost găsită o legătură între stresul psihologic și apariția cancerului. Un spirit combativ este un atuu pentru vindecare Există numeroase idei cu privire la efectul personalității asupra cancerului. Totuși,nu există dovezi științifice care să arate o legătură de cauzalitate între spiritul combativ al unei persoane și șansele mai crescute ale acestuia de a se vindeca. Noțiunea de” fighting spirit ” este adesea evocată în rândul pacienților ce se află aproape de sfârșitul vieții , cărora adesea li se reproșează faptul că au renunțat la luptă . Aceste cuvinte sunt dure și nejustificabile, întrucât ar trebui să înțelegem faptul că boala este responsabilă de apariția acestei etape, și nu invers. Cancerul este contagios În general, nu. Cancerul nu este o boală contagioasă care se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta. Singura situație în care cancerul se poate răspândi de la o persoană la alta este în cazul transplantului de organ sau țesut. O persoană care primește un organ sau țesut de la un donator care a avut cancer în trecut poate avea risc de a dezvolta un cancer legat de transplant în viitor. Cu toate acestea, riscul este extrem de scăzut. La unele persoane, cancerul poate fi cauzat de anumite virusuri (unele tipuri de papilomavirus uman, sau HPV, de exemplu) și de bacterii (cum ar fi Helicobacter pylori). În timp ce un virus sau o bacterie se poate răspândi de la o persoană la alta, cancerele pe care le provoacă uneori nu se pot răspândi de la persoană la persoană. Așadar, nu vă veți “molipsi” de cancer stând în preajma unei persoane ce suferă de cancer.Consumul de zahăr favorizează dezvoltarea tumorii Cu toate că cercetările au arătat faptul că celulele canceroase consumă mai multă glucoză decât cele normale, consumul de alimente bogate în glucide nu favorizează dezvoltarea tumorii ,așa cum nici lipsa consumului nu va determina dispariția cancerului. Căderea părului este ireversibilă după chimioterapie Deși are loc căderea părului la începutul tratamentului cu chimioterapice, la majoritatea pacienților, procesul este reversibil la încheierea tratamentului. Cancerul nu poate fi vindecatMulte forme de cancer pot fi vindecate, dar nu toate și nu întotdeauna.Vindecarea înseamnă că tratamentul a făcut cancerul să dispară și nu există nicio șansă ca acesta să revină. Este foarte rar ca un medic să fie sigur că recidivele nu se vor produce niciodată. Tratamentul prompt poate vindeca însă multe tipuri de cancer, existând metode eficiente de prevenire și detectare a cancerului în stadii incipiente.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari