Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor. Întrucât partea afectată din creier joacă un rol important în controlul mișcărilor, cei ce suferă de această boală prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremură și au instabilitate posturală.
Primele simptome ale bolii Parkinson apar, cel mai frecvent, după vârsta de 60 de ani, dar 1 din 10 pacienți sunt diagnosticați cu boala Parkinson înainte de 50 de ani, iar 1 din 20 pacienți în jurul vârstei de 40 de ani însă poate fi luată genetic și să se nască cu ea.
La început, simptomele se pot asemăna cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe măsura agravării acestor simptome, diagnosticul devine evident.
Din nefericire, atunci când boala este diagnosticată prin sesizarea unui tremor la nivelul unui membru sau a lentorii mișcării, există deja o distrucție de aproximativ 60% a acestor neuroni. Simptomele asociate bolii ca depresia, tulburările de somn, constipația sau tulburarile de percepție a mirosurilor – ce pot precede boala cu mai mulți ani înainte – pot să treacă neobservate, deoarece pot fi considerate simptome de sine stătătoare sau parte din constelația altor boli.
Cum se manifestă boala Parkinson
Boala Parkinson se caracterizează printr-o serie de manifestări neurologice:
● lentoarea mișcării voluntare(bradikinezie),
● tremor al membrelor,
● rigiditate, adoptarea în timp a unei posturi în flexie, o postură aplecata, asemenea unui semn de întrebare cu spatele încovoiat
● tulburări de mers cu lipsa balansului fiziologic al brațelor, opriri în fața obstacolelor, căderi frecvente, fenomene de blocaj motor “freezing”
● scris de mână modificat, mic, ilizibil
● expresii faciale șterse, ca o mască
● voce stinsă, șoptită
Factori de risc pentru boala Parkinson
Vârsta. Adulții tineri au rareori boala Parkinson. În mod normal, începe în viața mijlocie sau târzie, iar riscul crește odată cu vârsta. Oamenii dezvoltă de obicei boala în jurul vârstei de 60 de ani sau mai mult;
Ereditatea. Având o rudă apropiată cu boala Parkinson cresc șansele de a dezvolta boala. Cu toate acestea, riscurile sunt încă mici, dacă nu aveți mulți membrii din familia dumneavoastră cu boala Parkinson;
Sexul. Bărbații au mai multe șanse de a dezvolta boala Parkinson decât femeile;
Expunerea la toxine. Expunerea continuă la erbicide și pesticide poate crește ușor riscul de apariție a bolii Parkinson.
Complicațiile bolii Parkinson
Boala Parkinson este adesea însoțită de aceste probleme suplimentare, care pot fi tratabile:
Probleme cognitive (demența) și dificultăți de gândire. Acestea apar, de obicei, în stadiile ulterioare ale bolii Parkinson. Astfel de probleme cognitive nu sunt foarte receptive la medicamente;
Depresie și schimbări emoționale. Este posibil să aveți depresie, uneori chiar în fazele foarte timpurii. Primirea tratamentului pentru depresie poate face mai ușoară trecerea prin celelalte provocări ale bolii Parkinson;
Schimbări emoționale, cum ar fi teama, anxietatea sau pierderea motivației. Medicii vă pot oferi medicamente pentru a trata aceste simptome;
Probleme de înghițire. Puteți dezvolta dificultăți în înghițire pe măsură ce starea dumneavoastră progresează. Saliva se poate acumula în gură datorită încetinirii înghițitului, ducând la slăbire;
Problemele de mestecat și de mâncare. Boala Parkinson afectează mușchii din gură, ceea ce face ca mestecarea să devină dificilă. Acest lucru poate duce la sufocare și nutriție necorespunzătoare;
Probleme de somn și tulburări de somn. Persoanele cu afecțiuni Parkinson au adesea probleme de somn, inclusiv trezirea frecventă în timpul nopții, trezirea devreme sau adormirea în timpul zilei;
Probleme ale vezicii urinare. Boala Parkinson poate provoca probleme ale vezicii urinare, incluzând imposibilitatea de a controla urina sau dificultăți de urinare;
Constipație. Multe persoane cu boala Parkinson dezvoltă constipație, în principal datorită unui tract digestiv mai lent.
Diagnosticul bolii Parkinson
O serie de tulburări pot provoca simptome similare cu cele ale bolii Parkinson. Persoanele cu simptome asemănătoare cu cele ale Parkinson, care rezultă din alte cauze, sunt diagnosticate uneori cu această boală. Așadar, deși aceste tulburări inițial pot fi diagnosticate greșit ca Parkinson, anumite teste medicale, precum și răspunsul la tratamentul medicamentos, pot ajuta la distingerea lor de Parkinson. Având în vedere că multe alte boli au caracteristici similar, este important să se facă un diagnostic exact cât mai curând posibil deoarece tratamentele sunt diferite.
În prezent nu există teste de sânge sau de laborator pentru a diagnostica cazurile de boală Parkinson nongenetică. Diagnosticul se bazează pe istoricul medical al unei persoane și pe un examen neurologic. Îmbunătățirea după inițierea medicației este un alt semn important al bolii Parkinson.
Tratamentul bolii Parkinson
În prezent nu există tratament pentru a vindeca boala Parkinson. Însă sunt disponibile mai multe terapii pentru întârzierea apariției simptomelor motorii și ameliorării acestora. Toate aceste terapii sunt concepute pentru a crește cantitatea de dopamină din creier, fie prin înlocuirea dopaminei, imitarea dopaminei sau prin prelungirea efectului dopaminei.
Medicamentele prescrise pentru Parkinson includ
● Medicamente care măresc nivelul de dopamina din creier;
● Medicamente care afectează alte produse chimice din creier în organism;
● Medicamente care ajută la controlul simptomelor nonmotorii.
Persoanele cu Parkinson nu trebuie să renunțe la administrarea medicamentelor fără a anunța medicul. Oprirea bruscă a tratamentului poate avea efecte secundare grave, cum ar fi imposibilitatea de a se mișca sau dificultăți de respirație.
Tratamentul medicamentos poate să amelioreze calitatea vieții pacienților cu boala Parkinson, dar un tratament medicamentos care să vindece definitiv sau care să oprească progresia bolii încă nu a fost descoperit. Din aceste motive, eforturile de găsire a unui tratament s-au canalizat și în alte direcții.
Fiind o boala caracterizată de afectarea motricității s-a încercat abordarea terapeutică din punctul de vedere al exercițiului fizic. Astfel, s-au constatat diferențe evidente între pacienții care au urmat un program riguros de exerciții fizice și cei care nu au urmat un astfel de tratament.
Exercițiile fizice în boala Parkinson urmăresc
● îmbunătățirea mersului și echilibrului;
● îmbunătățirea motricității fine;
● menținerea mobilității articulare;
● corectarea posturii;
● exerciții pentru mimică;
Factori care facilitează activitatea fizică în boala Parkinson
● evaluarea de către medic a capacității de efort a pacientului, respectiv a comorbidităților (hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, insuficiență respiratorie etc.);
● începerea terapiei cu exerciții blânde care să nu obosească pacientul, cu creșterea acestora în intensitate pe măsura creșterii anduranței la efort;
● efectuarea mișcărilor în ritmul unei muzici (se pare că ascultarea ritmului muzical facilitează mișcările acestor pacienți);
● aplicarea pe sol a unor marcaje de ghidare (în acest scop au fost construiți niște ochelari speciali care pot furniza astfel de marcaje în câmpul vizual și emit sunete în ritm de metronom ce ajută pacienții în a iniția și continua mișcarea);
● menținerea unei hidratări corespunzătoare (pacienții cu boala Parkinson sunt de obicei deshidratați deoarece sunt afectați și neuronii implicați în mecanismul declanșării senzației de sete);
● efectuarea exercițiilor la mijlocul zilei (dimineața pacienții au rigiditate crescută, iar seara sunt prea obosiți).
Autor: Grozea Daniela Maria