Vine o perioadă în viața fiecărei femei când apar o serie de schimbări hormonale în corpul acesteia. Înainte de a vorbi despre premenopauză, trebuie să lămurim ce înseamnă menopauza. Aceasta este prin definiție încetarea funcției ovarelor, atât de secreție a hormonilor sexuali feminini (estrogen și progesteron), cât și a funcției ovulatorii. Menopauza înseamnă absența timp de un an a menstruației, adică a sângerării.
Menopauza apare prin ‘’consumarea’’ numărului de foliculi din ovare, adică niște ouă care prin fertilizare dau naștere viitorului copil. Ne naștem cu un număr fix de foliculi primordiali, pierdem mulți până la pubertate, apoi, lunar, numărul acestora scade prin ovulație. Premenopauza debutează, de regulă, cu 3 sau 4 ani înainte ca organismul femeii să intre la menopauză, însă în unele cazuri, acest lucru se poate întâmpla și cu 10 ani înainte.
Ovarele funcționează și în această perioadă și eliberează câte un ovul, așa că o femeie care se află în perioada de tranziție spre menopauză (perimenopauza) încă poate să rămână însărcinată. În cazul în care nu îți dorești să se întâmple acest lucru, discută cu medicul ginecolog despre opțiunile pe care ți le recomandă în privința metodelor contraceptive.
Premenopauza apare înaintea menopauzei și, tehnic vorbind, o femeie se află în anii de premenopauză înainte de debutul menopauzei. Unii medici se referă la premenopauză atunci când descriu perioada dintre prima și ultima menstruație a unei femei. Din acest motiv, termenul „perimenopauză” poate să descrie cu mai multă acuratețe perioada în care o femeie este mai aproape de menopauză, pentru ca el implică o scădere a nivelurilor hormonilor.
Cum se manifestă această perioadă?
Atunci o să apară primele bufeuri, transpirații nocturne și menstruații neregulate, precum și schimbări de dispoziție.
Bufeurile apar când o femeie simte dintr-odată că îi este îngrozitor de cald, de la piept în sus. Acestea sunt de obicei însoțite de roșeață și transpirație. Transpirațiile nocturne sunt varianta pe timp de noapte a bufeurilor și femeia se poate trezi leoarcă. Somnul în general poate fi problematic pentru femeile aflate la menopauză, așa că trebuie să depui eforturi pentru a obține o rutină de somn perfectă.
Alte simptome de menopauză includ creșterea în greutate și indispozițiile. Nu există o legătură directă între menopauză și fluctuațiile de greutate. Scăderea nivelului producției de estrogen are, însă, efecte indirecte asupra fluctuațiilor de greutate. Lipsa somnului, scăderea nivelului de serotonină (hormonul fericirii) și stările specifice instalării menopauzei modifică stilul de viață al femeilor și le poate determina să-și găsească „alinarea” în mâncare.
Alte modificări care pot apărea sunt subțierea firului de păr și pielea uscată. Multe femei vor observa în perimenopauză că pielea lor începe să prezinte semne accentuate de îmbătrânire, cum ar fi ridurile, petele întunecate, uscăciunea, scăderea elasticității și, uneori, senzațiile de mâncărime, ca urmare a scăderii nivelului de estrogen (care are, printre altele, un rol important în menținerea sănătății pielii).
Apar și palpitații ale inimii. Acest lucru este cauzat de modificări ale vaselor de sânge, ale inimii și a sistemului nervos vegetativ. Palpitațiile pot sa apară în timpul bufeurilor sau pot fi asociate cu stări de anxietate, spasme musculare și dureri de cap.
Migrenele și durerile de cap sunt frecvente, fiind amplificate și de reducerea cantității de sânge care ajunge la creier, de lipsa de somn, de anxietate.
Acestea pot fi ameliorate printr-o alimentație sănătoasă, reducerea stimulentelor precum cafeaua sau alcoolul și mult sport, toate contribuind la îmbunătățirea dispoziției.
De asemenea, este normal să înceapă să apară menstruații neregulate în timpul perimenopauzei, ceea ce te poate lua prin surprindere dacă ani de zile ai avut menstruație regulată. Menopauza poate fi, de asemenea, cauza slăbiciunii vezicii urinare, pentru că reducerea nivelului de estrogen din mușchii abdominali îi poate face mai puțin eficienți în ceea ce privește menținerea vezicii închise.
Schimbări și tulburări ale ciclului menstrual
Ca prim simptom al începerii tranziției către menopauza, ciclurile menstruale își schimbă frecvența și devin neregulate. De asemenea, abundența menstrelor variază, în unele luni vor fi mai abundente, iar în cele finale, vor deveni din ce în ce mai moderate.
Un secret care poate ajuta este ca persoana să fie educată în acest sens și anume să recunoască modificările pe măsură ce apar, să discute cu persoanele din jurul ei și să facă schimbările necesare în stilul ei de viață. În acest mod, nu se va simți dintr-odată copleșită și nefericită.
Menopauza este o etapă normală a vieții, însă ea poate să apară mai devreme la unele femei. Deși nu este întotdeauna foarte clar de ce menopauza debutează mai devreme, unele dovezi științifice sugerează că anumiți factori pot crește riscul ca femeia să intre la premenopauză la o vârstă mai fragedă. Acești factori de risc pot fi: fumatul, aceasta debutând cu 1 sau 2 ani mai devreme la femeile care fumează, în comparație cu femeile nefumătoare.
Femeile cu antecedente în familie (cu rude care au avut menopauză precoce) pot să observe că și în cazul lor, menopauza se instalează mai devreme. Tratamentul pentru unele forme de cancer – chimioterapia sau radioterapia în zona pelvisului – a fost asociat cu menopauza precoce. Dacă este vorba de histerectomia prin care se extirpează uterul, însă nu și ovarele, de regulă această operație nu declanșează menopauza.
Există tratamente pentru ameliorarea simptomelor. Terapia hormonală poate fi utilă în cazul anumitor femei, cum este cea bazată pe estrogeni. Acesta este cea mai eficientă opțiune de tratament pentru a calma bufeurile și transpirațiile nocturne, simptome frecvente în premenopauză și la menopauză.
În funcție de istoricul medical al femeii, medicul poate recomanda doze foarte mici de estrogen, pentru a ameliora simptomele. Dacă este necesar, medicul va prescrie și progesteron, alt hormon secretat de ovar pe lângă terapia cu estrogeni și poate ameliora uscăciunea vaginală, dată de lipsa secrețiilor. Crema are multe beneficii chiar și pentru femeile mai tinere, cum ar fi cele aflate la premenopauza, oferind protecție și împotriva sindromului premenstrual.
Un alt tratament hormonal care ar putea ajuta în premenopauză sunt contraceptivele orale. Acestea pot fi luate – în cazul în care nu există contraindicații – până la menopauză. Dacă apar și sângerări menstruale neregulate și femeia nu dorește să rămână însărcinată, o opțiune bună sunt pilulele contraceptive cu o doza mică de hormoni.
Prin faptul că suprimă ovulația, contraceptivele orale reglează fluxul menstrual, reglează menstruațiile, pot ține la distanță bufeurile, reduc uscăciunea vaginală. Nu trebuie uitat de faptul că un control de specialitate va oferi toate informațiile necesare și ajutorul pentru a depăși mai lin această perioadă!
Autor: Octavia Morari