Marele gânditor român Petre Țuțea spunea că „medicina este arta vindecării, care practic nu are nicio limită”. Nu are nicio limită, în sensul în care cercetările științifice pot să propună și să testeze tratamente noi, la care nimeni nu s-ar fi gândit ori nu ar fi sperat cu ceva vreme în urmă… există însă… limitări. Pentru că finanțarea, în domeniul sănătății, în România nu este niciodată suficientă, pentru că numărul de paturi pentru bolnavi și numărul de specialiști poate nu pot acoperi nevoile reale ale populației. Și aici intervin bine… oamenii de bine. Sau „instituțiile de bine”, cele care se implică, făcând proiecte și finanțându-le, pentru a face sistemul medical românesc să meargă înainte. Ei sunt acei Mecena de care societatea are nevoie. Și acum aș vrea să vă vorbesc despre un proiect care prinde tot mai mult formă: construirea primului Centru Național Pediatric, la Alba Iulia, primul primul spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor din România, realizat de Compania „Transavia” și Transavia Medical Center, în parteneriat ONG „Maria Beatrice” din Alba Iulia. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de acest fel din țară, iar oameni asemenea președintelui „Transavia”, dl dr. ing. Ioan Popa, sunt dintre cei rari, despre care spunem că sunt „buni de puși la rană”. La rănile sistemului. Acesta a fost cel mai puternic argument al Juriului Galei Elitelor Medicale, ediția a 4-a (Târgu Mureș, 2019), care a decis să îi acorde dlui dr. ing. Ioan Popa „Premiul „Mecena al sistemului de sănătate din România”.
„Vă aduc salutări cordiale din partea dlui președinte al Transavia, dl Ioan Popa. De la data la care a fost aprobat bugetul și a fost lansată investiția, în presa scrisă și în mediul online au apărut numeroase articole cu această temă. Abundența lor ar putea lăsa cumva impresia că se exagerează; totuși, vreau să vă spun două lucruri: astăzi, înainte să vin spre Târgu-Mureș, am vizitat din nou site-ul și, personal, sunt impresionat de modul în care această investiție se conturează. Mai mult decât atât, istoricul Asociației «Maria Beatrice» și scopul proiectului pe care noi îl dezvoltăm acum emoționează într-un mod cu totul aparte. Pentru cei care nu sunteți familiarizați cu Asociația «Maria Beatrice» vă recomand, vă sugerez să vizionați câteva filmulețe care sunt postate acolo și să vedeți că acele cazuri, așa cum sunt ele tratate, emoționează și generează compasiune, la fel cum o fac celelalte proiecte pe care le-am văzut în această seară. În acest sens, aș vrea să vă spun că premiul din această seară este o recunoaștere nu a investiției sau a inițiativei, ci este o recunoaștere a scopului acestora. Vă mulțumesc în numele Transavia și al Asociației «Maria Beatrice»!”, a spus Claudiu Barna, director de resurse umane în compania Transavia, reprezentant al Transavia și al managerului acesteia, dl ing. dr. Ioan Popa.
Gala Elitelor Medicale – ediția a 4-a – Premiul „Mecena al sistemului de sănătate din România”, acordat dlui Dr. ing. Ioan Popa, Transavia.Marele gânditor român Petre Țuțea spunea că „medicina este arta vindecării, care practic nu are nicio limită”. Nu are nicio limită, în sensul în care cercetările științifice pot să propună și să testeze tratamente noi, la care nimeni nu s-ar fi gândit ori nu ar fi sperat cu ceva vreme în urmă… există însă… limitări. Pentru că finanțarea, în domeniul sănătății, în România nu este niciodată suficientă, pentru că numărul de paturi pentru bolnavi și numărul de specialiști poate nu pot acoperi nevoile reale ale populației. Și aici intervin bine… oamenii de bine. Sau „instituțiile de bine”, cele care se implică, făcând proiecte și finanțându-le, pentru a face sistemul medical românesc să meargă înainte. Ei sunt acei Mecena de care societatea are nevoie. Și acum aș vrea să vă vorbesc despre un proiect care prinde tot mai mult formă: construirea primului Centru Național Pediatric, la Alba Iulia, primul primul spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor din România, realizat de Compania „Transavia” și Transavia Medical Center, în parteneriat ONG „Maria Beatrice” din Alba Iulia. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de acest fel din țară, iar oameni asemenea președintelui „Transavia”, dl dr. ing. Ioan Popa, sunt dintre cei rari, despre care spunem că sunt „buni de puși la rană”. La rănile sistemului. Acesta a fost cel mai puternic argument al Juriului Galei Elitelor Medicale, ediția a 4-a (Târgu Mureș, 2019), care a decis să îi acorde dlui dr. ing. Ioan Popa „Premiul „Mecena al sistemului de sănătate din România”.„Vă aduc salutări cordiale din partea dlui președinte al Transavia, dl Ioan Popa. De la data la care a fost aprobat bugetul și a fost lansată investiția, în presa scrisă și în mediul online au apărut numeroase articole cu această temă. Abundența lor ar putea lăsa cumva impresia că se exagerează; totuși, vreau să vă spun două lucruri: astăzi, înainte să vin spre Târgu-Mureș, am vizitat din nou site-ul și, personal, sunt impresionat de modul în care această investiție se conturează. Mai mult decât atât, istoricul Asociației «Maria Beatrice» și scopul proiectului pe care noi îl dezvoltăm acum emoționează într-un mod cu totul aparte. Pentru cei care nu sunteți familiarizați cu Asociația «Maria Beatrice» vă recomand, vă sugerez să vizionați câteva filmulețe care sunt postate acolo și să vedeți că acele cazuri, așa cum sunt ele tratate, emoționează și generează compasiune, la fel cum o fac celelalte proiecte pe care le-am văzut în această seară. În acest sens, aș vrea să vă spun că premiul din această seară este o recunoaștere nu a investiției sau a inițiativei, ci este o recunoaștere a scopului acestora. Vă mulțumesc în numele Transavia și al Asociației «Maria Beatrice»!”, a spus Claudiu Barna, director de resurse umane în compania Transavia, reprezentant al Transavia și al managerului acesteia, dl ing. dr. Ioan Popa.
Publicată de Ziar Medical pe Joi, 31 octombrie 2019