Tratamentele cu ape geotermale, reluate după un deceniu, la Spitalul Municipal Timișoara. După 10 ani, apele termale vor fi folosite din nou la tratamentul pacienţilor din Timişoara. Beneficiarii vor fi cei care vin la Clinica de recuperare fizică şi balneologie, cea mai mare unitate de acest fel din vestul ţării.
Spitalul Municipal Timişoara face în aceste zile ultimele demersuri pentru obţinerea licenţei de exploatare pentru două izvoare de apă geotermală cu o temperatură de circa 85°C, din zona centrală a oraşului. Acestea vor alimenta cele două bazine de la Clinica de balneologie, care au fost închise în urmă cu 10 ani din cauza degradării şi colmatării instalaţiilor de apă termală. Bazilele vor fi reabilitate în cadrul unui amplu proiect de modernizare a unităţii medicale, pentru care s-au obţinut 4 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Acesta prevede extinderea clinicii, renovarea ambulatoriului, precum şi dotări moderne pentru toate compartimentele de hidroterapie şi kinetoterapie, astfel încât numărul pacienţilor va creşte cu 35%. Instituţia nu a mai beneficiat de investiţii importante de zeci de ani, întrucât clădirile au fost revendicate în instanţă.
În prezent, în judeţul Timiş, apa geotermală mai este folosită în localităţile Lovrin, Deta, Jimbolia şi Sânnicolau German, dar specialiştii spun că resursele din Câmpia de Vest sunt insuficient valorificate.
Sursa
Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.
Tratamentele cu ape geotermale, reluate după un deceniu, la Spitalul Municipal Timișoara