Personalul medico-sanitar din România ar putea ieși la pensie la cerere, fără penalități!

O veste bună pentru personalul medico-sanitar din România, care, potrivit unui proiect de lege, ar putea ieşi la pensie la cerere, fără penalităţi, corespunzător încadrării în locurile de muncă în condiţii speciale, identificate şi mai apoi nominalizate de către Ministerul Sănătăţii prin hotărâre de guvern. Propunerea legislativă privind sistemul unitar de pensii publice a trecut tacit de Senat miercuri, 2 octombrie, Camera Deputaților fiind for decizional pentru acest proiect.

Potrivit proiectului pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiat de deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, personalul medico-sanitar pensionat în aceste condiţii nu va putea fi încadrat în unităţile sanitare publice, ci numai în unităţile sanitare private.

Este unanim acceptat faptul că pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii „personalul medico-sanitar este supus la un înalt grad de uzură fizică şi psihică raportat la diversele locuri de muncă, respectiv specialităţi medicale şi chirurgicale. La acestea se adaugă desfăşurarea activităţii suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate, pentru asigurarea continuităţii actului medical, prin gărzi, în cadrul spitalelor publice”.

În prezent, comparativ cu alte categorii profesionale, medicii desfăşoară, conform prevederilor legale, 41 de ani de activitate şi 47 de ani vechime în muncă (contributivitate). Este o perioadă de timp foarte lungă, în care, cum subliniază deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, prin datele proiectului de act normativ, „o serie de abilităţi absolut necesare în desfăşurarea actului medical se erodează”, de altfel, firesc, odată cu înaintarea în vârstă

- Articolul continua mai jos-

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Locuri de muncă vacante, în instituții medicale, în București (238 de posturi)

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari