Inteligența încetinește procesul de îmbătrânire. Oamenii de ştiinţă susţin că bătrânețea este indusă de mintea noastră, deci există o legătură considerabilă între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la îmbătrânire.
În opinia cunoscutului psiholog Angela Nuțu, există un clişeu care spune că vârsta noastră este direct proporţională cu modul în care credem că suntem şi cu modul în care ne simţim. “Toate atitudinile și așteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru. Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au. Dar oare acesta să fie secretul, atâta timp cât gândeşti ca o persoană mai tânără vei îmbatrâni mai greu şi te vei îmbolnăvi mai puţin? Şi cum faci să gândeşti şi să te simţi mai tânăr? Răspunsul ar fi că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Cu cât o pesoană are un coeficient de inteligenţă mai ridicat, cu atât are şanse să se menţină tânără un timp mai îndelungat. Cu cât ai fost mai inteligent în adolescenţă şi în tinereţe, cu atât mai bine te vei simţi la 70 de ani. Vârsta psihologică (Subjective age – sau cât de tânăr te simţi) este o expresie care confirmă faptul că inteligența pare să încetinească îmbătrânirea”, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Inteligența încetinește procesul de îmbătrânire.
Generația actuală va îmbătrâni mai… greu
Specialistul afirmă că acest lucru este o veste bună atât pentru generaţia actuală, care este într-o permanentă evoluţie şi este mereu conectată la tot ceea ce este nou, dar şi pentru generaţiile anterioare care nu au fost la fel de conectate la tehnologie, dar s-au aflat de asemena într-o continuă evoluţie. Aşadar, este de dorit să avem un nivel de inteligenţă mediu sau chiar ridicat. “Statistic vorbind, oamenii sunt mai inteligenți cum nu au fost vreodată în istoria omenirii. În timpul vieții noastre am beneficiat de cele mai multe și uimitoare explozii tehnologice, iar în genere, chiar dacă nu întotdeauna vin concomitent, inteligența conduce către o spiritualitate mai înaltă. Când fac cunoștință prima data cu o tehnologie, oamenii sunt atât de absorbiți de strălucirea ei încât uită de aspectul spiritual al vieții. În timp, cu cât se vor obișnui cu acea tehnologie, o vor asimila și o vor folosi în evoluția lor spirituală. Atunci când se întâmplă asta, oamenii sunt mai fericiți ca oricând și procesul de îmbătrânire fizică și psihică încetinește considerabil. Omenirea se află la un mic pas de a-și asimila tehnologia și de a o folosi în progresia sa spirituală”, explică psihologul Angela Nuțu.
Inteligența încetinește procesul de îmbătrânire.
Șase idei numai bune pentru a ne menţine mereu tineri
Mai mult decât atât, pentru a ne menține mereu tinere, psihologul Angela Nuțu propune 6 idei care vor încetini procesul nostru de îmbătrânire:
1. Ia decizii bune în legatură cu sănătatea ta! “Oamenii mai inteligenți iau pur și simplu decizii mai bune în legatură cu starea lor de sănătate. Informeză-te, fă-ţi controale medicale regulate, cultivă o atitudine conştientă şi relaxată în legatură cu starea ta de sănătate. Mens sana in corpore sano!”, ne sfătuiește specialistul.
2. Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experiență” – persoanele deschise către experineţe noi sunt asociate cu un IQ mai ridicat. “Acest lucru se poate datora faptului că un nivel ridicat de inteligenţă ne ajută să procesăm cu mai multă ușurință informații complexe, ne creşte curiozitatea despre lume, iar sentimente precum entuziasm, curiozitate şi poftă de viaţă ne fac să ne simțim mai tineri. De altfel, deschiderea spre experiențe noi este una dintre trăsăturile de personalitate „Big Five” fiind deci recunoscută ca o trăsătură importantă şi prezentă de-a lungul vieții”, spune Angela Nuțu.
3. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou! Cei care practică stabilitatea și rutina nu vor putea deveni niciodată aventurieri şi nu vor putea trăi viaţa la adevarata ei intensitate. Specialistul ne îndeamnă să încercăm cât mai mai multe lucruri noi și să ne păstrăm mintea deschisă ideilor noi pentru a ne păstra tinereţea cât mai mult timp. Deschiderea către nou este bine să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. Oricând poţi învăţa o limbă nouă sau călători undeva unde nu ai mai fost. Totul depinde de cât de liber gândeşti şi de cât îţi dai voie să acţionezi.
4. Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională! „O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o maniera atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm”, explică psihologul Angela Nuțu.
5. Nu-ţi mai impunem restricţii! “Am 50 de ani, deci nu mai pot să mă îmbrac ca la 20…” Acesta poate fi un exemplu de credinţă limitativă după care multe persoane trecute de 50 de ani îşi ghidează viaţa. Ele reprezintă doar limitări pe care noi înşine ni le impunem mental şi apoi fizic. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi. Iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!
6. Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor! “Majoritatea persoanelor în vârstă trăiesc din amintiri, iar tinerii cu planurile. Ei bine, din momentul în care ai început să te raportezi la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire. Fă în aşa fel încât să ai tot timpul noi proiecte de viitor, fă ceva pentru cei din jurul tău, implică-te şi dăruieşte din experienţa şi înţelepciunea pe care le-ai acumulat”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.
Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.
Inteligența încetinește procesul de îmbătrânire.