Un aparat de scanare performant pentru depistarea hepatitelor a fost inaugurat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Este al doilea din ţară şi a costat 12 mii de euro, bani care au venit de la Consiliul Judeţean şi de la bugetul unităţii sanitare, informează Radio România Antena Satelor.
Managerul spitalului, profesor doctor Carmen Dorobăţ afirmă, în context, că, până la finalul anului, aproximativ 300 de pacienţi din zona Moldovei vor putea face analize cu ajutorul noului aparat de scanare.
Aparatul se numește FibroScan și se referă la evaluarea schimbării de structură a ficatului în amănunţime, adică dă gradul de fibroză în circa 10 minute şi aceasta înlocuieşte o altă analiză care este sângerândă, adică este o analiză de sânge, şi a cărui rezultat venea în câteva zile. Noua tehnologie ajută foarte mult în ceea ce priveşte realizarea cu rapiditate a dosarelor ce vizează tratamentul nou pentru pacienţii cu hepatită cronică C şi hepatită cronică B.
Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.