fbpx
Acasă Ştiri Medicale Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân

Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân

În perioada 1-7 August 2019 este marcată Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân şi organizată campania cu sloganul: Informați părinții. Promovați alimentația la sân! Acum și pentru viitor!

Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân (SMAS) este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, dintr-un motiv foarte simplu, alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi copiilor de pretutindeni cel mai bun început în viață.
Alăptarea este o soluție universală care oferă tuturor un start corect și șanse egale în viață.
Alăptare exclusivă – hrănirea sugarilor numai cu lapte matern în primele șase luni de viață – ajută copiii să crească, prevenind subnutriția, promovând dezvoltarea creierului și reducând riscul ca copiii să devină supraponderali.

Alăptarea este, de asemenea, primul vaccin al nou-născutului, oferind anticorpi vitali și o stimulare a imunității. De la primele momente ale vieții copilului, alăptarea poate însemna diferența dintre viață și moarte. De aceea, Adunarea Mondială a Sănătății a salutat sărbătorirea anuală a Săptămânii Mondiale a Alăptării de către statele membre, ca o modalitate valoroasă de a susține, proteja și promova alimentația la sân în întreaga lume.
În ciuda acestor beneficii clare, mulți copii nu sunt alăptați. La nivel global, numai aproximativ doi din cinci dintre toți nou-născuții sunt puși la sân în decurs de o oră de la naștere și numai 40% dintre copii sub șase luni sunt alăptați exclusiv.

Conform unui studiu desfășurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele analizate în dinamică, indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. În Studiul sănătăţii reproducerii (2004,) prevalenţa alăptării exclusive era de 14,4 %, iar în studiul privind Statusul nutriţional al copiilor sub 5ani (2005) prevalenţa alăptării exclusive era de 20,8%. Analiza detaliată a prevalenței alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni pe grupe de vârstă lunare relevă că, chiar şi în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%. Indiferent de studiul pe care l-am considera de referinţă, prevalenţa alăptării exclusive a scăzut în ultimii 7-8 ani. Iniţierea alăptării în prima jumătate de oră s-a realizat la 8,3 % dintre nou născuți.

Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiectiv specific, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.

Este necesară creșterea nivelului de informare, conștientizare și responsabilizare a populației privind alimentația și sănătatea nou născutului și copilului mic prin creșterea accesibilității la informații de specialitate de bază precum și diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă. Trebuie subliniat rolul pozitiv pe care alimentația la sân exclusivă il are asupra sănătății nou născutului și prevenirii îmbolnăvirilor și a mortalității premature a acestora. Există dovezi temeinice că o alăptare eficientă are numeroase efecte asupra:
– copilului: combate bolile infecțioase, reduce incidența și severitatea diareei, reduce infecțiile respiratorii și otita medie acută, previne malocluzia și cariile dentare și sporește inteligența, etc.
– mamei: creşte distanţa dintre sarcini, reduce riscul de cancer mamar și ovarian și reduce riscul de hipertensiune arterială, etc.

Grupurile ţintă ale campaniei sunt: profesioniștii din asistența medicală primară (medici de familie, moașe, asistente medicale generaliste, asistente comunitare, consilieri pentru alăptare, voluntari), cei care se ocupă de sănătatea copiilor până la împlinirea vârstei de 24 de luni, gravide sau femei care alăptează precum și părinții acestora.
Asociaţia Română pentru Educaţia Pediatrică în Medicina de Familie în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Cluj, organizează în data de 06.08.2019, orele 11-13 ( la sediul Direcţiei de Sănătate Publică, Cluj-Napoca, str. Constanţa nr.5, sala de şedinte), un eveniment la care sunt invitaţi toţi cei interesaţi de tema alimenaţiei la sân. Întâlnirea se va derula sub forma unor sesiuni interactive între specialişti şi participanţi.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

14,253FaniÎmi place
520AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Prof.Univ. Dr. Benedek Imre - Cum păstrăm inima sănătoasă?

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din domeniul medical direct pe email!

Un serviciu oferit de către Feedburner.
Politica de confidenţialitate - https://policies.google.com/privacy

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

4 cauze ale grăsimii abdominale

Cele 4 cauze ale grăsimii abdominale. Pe lângă faptul că arată inestetic, grăsimea abdominală poate...

PSORIAZIS diagnostic și terapie – tot ce trebuie să știi

PSORIAZIS diagnostic și terapie. Considerată o boală fizică dar cu urmări „mutilante” psihic, psoriazisul...

Efectul placebo – beneficiile studiilor clinice pentru pacienți

„Placebo” este  un cuvânt și o noțiune despre care mai toată lumea crede că...

Varicele, la confluența dintre estetic și suferință

Varicele reprezintă o mare problemă a zilelor noastre, atât din punct de vedere fizic,...

Iritațiile zonei anale. Ce trebuie știut despre ele. 4 sfaturi de urmat

Iritațiile zonei anale. Subiectul rămâne încă relativ tabu astăzi, cu toate că e o...

Cancer pulmonar – care sunt primele simptome

Statisticile, în România, în ceea ce privește decesul cauzat de o formă de cancer...