Tumoră hepatică gigant operată cu succes

O tumoră hepatică gigant de dimensiune 23/ 20 cm, cântărind 4,7 kg a fost extirpată, în data de 4 iulie 2019, în Blocul operator al Secţiei Chirurgie generală I din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, se arată într-un comunicat de presă al instituției medicale.

Pacientul, în vârstă de 63 de ani, cunoscut cu Diabet zaharat tip II şi Hipertensiune arteriala, fără a acuza, în antecedente, probleme hepatice, s-a adresat, în urma cu trei săptămâni, unui serviciu de gastro-enterologie datorită unei anemii severe şi scădere ponderală importantă, determinată de imposibilitatea unei alimentării corecte. În urma examenelor clinice şi paraclinice, s-a identificat şi diagnosticat o formaţiune hepatică, simptomatologia descrisă anterior fiind determinată de consecinţa efectului de masa generat de formaţiunea tumorală.

Tumoră hepatică gigant – intervenția chirurgicală a durat 7 ore

Intervenţia chirurgicală, care a durat aproximativ şapte ore, a fost realizată de o echipă medicală condusă de Colonel medic dr. Liviu Mosoia – Plăviciosu, medic primar Chirurgie generală şi specializare în Chirurgia hepatică şi Transplant.

Protocolul operator a constat în adoptarea unei tehnici chirurgicale complexe, deoarece volumul impresionant al tumorii nu a permis mobilizarea ficatului ca în operaţiile standard. Secţionarea ţesutului hepatic s-a realizat după ridicarea ficatului de pe faţa anterioară a venei cave inferioare cu ajutorul unei benzi, manevră ce a permis controlul vascular profund şi secţionarea anatomică a ficatului, ulterior putându-se elibera tumora de organele abdominale din jur şi îndepărtarea acesteia din cavitatea abdominală.
Evoluţia post operatorie a fost progresiv favorabila, pacientul fiind externat în cursul zilei de 12 iulie 2019.

- Articolul continua mai jos-

Aceasta a fost cea mai mare tumora dintre cele trei de acest gen, operate, anul acesta, de aceeaşi echipă medicală, toate formaţiunile tumorale hepatice având diametru de peste 18 – 20 cm. Alte două cazuri au fost declarate ca inoperabile, ca urmare a complicaţiilor hepatice generate de extensia tumorală.

Pe aceasta cale, dr. Liviu Mosoia – Plăviciosu, medicul curant atrage atenţia asupra posibilităţii dezvoltării, aproape fără simptome, până la dimensiuni foarte mari, ale tumorilor hepatice atât în cazul pacienţilor cu probleme hepatice cronice cunoscute (ex. hepatite, ciroză), cât şi la cei fără acuze subiective, accentuând asupra necesităţii aplicării, în rândul populaţiei, a măsurilor de prevenţie, în sensul că o simplă ecografie abdominală, efectuată anual, poate fi salvatorie în această patologie.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari