Mai mulți pacienți internați la Secţia Medicină Internă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au sesizat că în utimele săptămâni au fost refolosite materiale medicale de unică folosință, precum perfuzoarele.
O comisie de anchetă de la Consiliul Județean Arad analizează plângerile venite din partea pacienților.
Sesizările arată că, începând cu 2 iulie, în această secţie au fost refolosite perfuzoarele, care sunt de unică folosinţă. Aceste dispozitive ar fi fost schimbate o dată la câteva zile, chiar şi după şase zile, în cazul unui bolnav. Pacienţii, care au atras atenţia personalului medical că există riscul contaminării cu stafilococi sau alte infecţii intraspitaliceşti prin această practică, au sunat la CJ după ce asistenţii medicali le-ar fi răspuns că şefa secţiei a dat dispoziţie să fie refolosite perfuzoarele, pentru că nu ar mai exista pe stoc.
Şefa secţiei Medicină Internă, Simona Borta, a negat că a dat dispoziţie de refolosire a perfuzoarelor, arătând că a împrumutat astfel de dispozitive, care lipseau de pe stoc, de la alte secţii.
„A existat o problemă legată de numărul insuficient de perfuzoare, în cazul secţiei Medicină Internă, însă acest lucru nu înseamnă că le-am refolosit. Am împrumutat de pe alte secţii, pentru a nu afecta calitatea şi siguranţa actului medical. Nu a existat nicio dispoziţie dată de mine prin care să le cer colegilor mei refolosirea perfuzoarelor. E adevărat, se derulează o anchetă la nivelul secţiei, iar la finalul cercetării vom comunica rezultatele”, a declarat, pentru AGERPRES, Borta.