Investiţii de două milioane euro pentru ambulatoriul spitalului Municipal Gheorgheni

Ambulatoriul Spitalului Municipal Gheorgheni va fi reabilitat și modernizat în urma unui proiect din fonduri europene în valoare de 9,33 milioane lei.

„Contractăm şi acest proiect şi completăm gama de investiţii pe care le-am preconizat pentru dezvoltarea municipiului nostru. Avem proiecte prin care dorim să îmbunătăţim condiţiile de locuit şi creşterea confortului termic în locuinţe, precum şi reducerea consumurilor de energie. Investim resurse europene şi în modernizarea spaţiilor verzi, dar şi pentru reabilitarea Muzeului municipal. Proiectul nostru de reabilitare şi modernizare a ambulatoriului cuprinde două componente majore, respectiv mansardarea corpurilor G şi H în vederea relocării Laboratorului în acest spaţiu nou. Pe de altă parte, spaţiul care este în prezent ocupat de Laborator va fi utilizat pentru relocarea secţiei de Boli Cronice Ditrău. În urma lucrărilor de modernizare vom asigura şi dotarea Ambulatorului cu echipamente noi şi performante”, a declarat domnul primar Nagy Zoltan.

Noile echipamente achiziţionate pentru îmbunătăţirea capacităţii de diagnosticare şi tratament a pacienţilor în Ambulatoriul Spitalului Municipal Gheorgheni constau în câte trei sisteme radiologice şi electrocardiografe, precum şi câte un ecograf pentru examinări cardiologice, pentru examinări urologice, pentru examinări chirurgie, pentru examinări obstetrică/ginecologie, pentru examinări endocrinologie şi pentru examinări de medicină internă. Vor mai fi achiziţionate un electroencefalograf cu 64 canale, un mamograf, un osteodensitometru şi un Tomograf Computerizat – CT, dar şi o linie de videoendoscopie digestivă intervenţională de înaltă definiţie.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari