fbpx
Acasă Ştiri Medicale Șase laparoscoape performante, în dotarea Spitalului Județean Târgu Mureș

Șase laparoscoape performante, în dotarea Spitalului Județean Târgu Mureș

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureș a achiziţionat şase laparoscoape performante în valoare totală de aproximativ 4,9 milioane de lei, în urma alocării de fonduri de către Ministerul Sănătăţii.

“Principalii beneficiari ai echipamentelor achiziţionate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş sunt pacienţii. Ca urmare a acestei achiziţii de aparatură medicală performantă, estimăm creşterea capacităţii de deservire a pacienţilor faţă de anul 2018, când am înregistrat un număr de 512 operaţii laparoscopice în Blocul Operator Chirurgie II, respectiv 372 de operaţii laparoscopice ginecologice. Prin acest demers, alături de alte măsuri active, contribuim la creşterea calităţii serviciilor medicale, a satisfacţiei pacienţilor şi siguranţei actului medical”, a arătat dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Noile laparoscoape au fost repartizate Blocului Operator Chirurgie Generală II, trei bucăţi, şi Blocului Operator Obstetrică Ginecologie, alte trei bucăţi.

Articolul continua mai jos

“Secţia Clinică Chirurgie II a primit la sfârşitul lunii trecute 3 sisteme de laparoscopie modern, care permit efectuarea intervenţiilor minim invazive în 3 săli de operaţii concomitent, astfel putând satisface cerinţele mai multor pacienţi. Cele 3 sisteme de laparoscopie moderne permit, pe lângă operaţiile de bază minim invazive (colecistectomie, apendicectomie, hernie inghinală prin abord laparoscopic), şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale minim invazive avansate, cum ar fi hernie hiatală, splenectomie, tumori de colon, tumori rectale, tumori de glandă suprarenală, eventraţii postoperatorii, biopsii variate, chiste pancreatice. Având în vedere că în această clinică se desfăşoară activitatea de pregătire a medicilor rezidenţi, noile aparate achiziţionate vor oferi o pregătire mai vastă în chirurgia minim invazivă”, a declarat profesor doctor Bara Tivadar, şeful Secţiei Clinice Chirurgie Generală II.

Şeful Secţiei Clinice Obstetrică Ginecologie, prof. dr. Szabo Bela, a arătat că noile laparoscoape  reprezintă un salt calitativ în activitatea clinicii.

“Secţia Clinică Obstetrică Ginecologie este un centru naţional de formare în laparoscopie, cu cca 350 de intervenţii laparoscopice pe an. Din cauza gradului mare de uzură a celor două laparoscoape intrate în dotarea clinicii de peste 10 ani, operaţiile endoscopice s-au efectuat cu dificultate, iar formarea noilor colegi în laparoscopie a întâmpinat dificultăţi. Laparoscoapele noi de ultimă generaţie  reprezintă un salt calitativ în activitatea clinicii, care permit lărgirea gamei de intervenţii laparoscopice efectuate în clinică”, a declarat prof. dr. Szabo Bela.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,919FaniÎmi place
1,170AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Dependența de internet – diagnostic și terapie

Internetul este o prezență din ce în ce mai constantă în viața tuturor, fapt...

Hemodializa şi fistula arteriovenoasă

Insuficienţa renală cronică presupune schimbări majore în viaţa pacienţilor şi întreaga lor existenţă se...

AVC trebuie abordat complex, de la prevenţie până la neurorecuperare

Accidentul Vascular Cerebral ( AVC ) trebuie abordat într-o manieră complexă, încă de la...

Cancerul de prostată – diagnostic și tratament

Cancerul de prostată (CP) este cea de-a treia cauză de deces în rândul bărbaţilor,...

Rezistența la antibiotice

În ultimii ani, rezistența bacteriană a devenit un fenomen mondial, ce presupune o adevărată...