fbpx
Acasă Ştiri Medicale Sorina Pintea: ”Suntem destul de înaintaţi, astfel încât să putem colecta plasmă”

Sorina Pintea: ”Suntem destul de înaintaţi, astfel încât să putem colecta plasmă”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că în acest moment lucrurile sunt destul de avansate în ceea ce privește colectarea de plasmă.

“Avem în acest moment un inventar al nevoilor, am început să le acoperim. Am făcut o propunere de modificare legislativă a Legii 282 privind transfuzia sanguină şi componentele de sânge şi plasmă, astfel încât să corespundă nevoilor actuale. Este un drum lung, anevoios, dar nu atât de lung pe cât v-aţi imagina, deoarece suntem destul de înaintaţi, astfel încât să putem colecta plasmă. Eu zic că lucrurile merg spre bine, poate nu cu paşii pe care ni i-am fi dorit”, a spus Sorina Pintea.

Ea a arătat că în acest moment există 19.826 de fiole de imunoglobulină în stoc, fiind asigurată continuitatea la nivelul depozitelor.

Articolul continua mai jos

“Au existat sincope, deoarece unii dintre managerii spitalelor care tratează aceşti pacienţi n-au înţeles că nu trebuie să ţinem cont de programele naţionale care sunt complementare veniturilor spitalului, ci trebuie să avem în stoc medicamente pentru pacienţi”, a mai spus Pintea.

Ea a arătat că, în afară de reorganizarea sistemului de transfuzii, este nevoie de dotarea şi pregătirea personalului, pentru că “în centrele de transfuzii nu s-a investit nimic, în ultimii 10 ani cel puţin”.

“Până la urmă, asigurarea logisticii este primul pas, astfel încât să putem să începem să colectăm plasma. Noi ne propunem la Ministerul Sănătăţii să putem face asta înainte de finalul anului şi după aceea să discutăm despre export, despre fracţionare şi despre paşii fireşti care urmează”, a mai declarat Pintea.

Ea a precizat că sistemul de stocare este primordial şi că există un parteneriat public-privat promovat, precum şi un memorandum aprobat în Guvern, prin care este asigurat suportul logistic.

“Noi sperăm să avem băncile acestea de plasmă şi sânge în cele opt centre regionale pe care le-am definit odată cu modificarea legislativă – centre regionale, centre judeţene, apoi implementarea acelui sistem informatic care să ne asigure trasabilitatea produselor din sânge şi plasmă. Este nevoie de circa 15 milioane de lei în prima etapă”, a mai spus ministrul.

Sorina Pintea a explicat că, după începerea colectării de plasmă se pune problema exportului acesteia în schimbul imunoglobulinelor. În ceea ce priveşte numărul pacienţilor care au nevoie de tratament cu imunoglobuline, ministrul a spus că nu deţine o cifră exactă, însă, în aceste cazuri, este vorba despre o subdiagnosticare, probabil fiind mult mai mulţi pacienţi decât se află în evidenţe.

Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) avertizează că medicamentele derivate din plasmă umană sunt esenţiale pentru cei peste 8.000 de pacienţi români diagnosticaţi cu boli rare (imunodeficienţă primară, polineuropatie cronică demielinizată, hemofilie, angiodem ereditar sau diverse alte boli autoimune).

Asociaţia precizează că România rămâne una dintre puţinele ţări europene care nu a implementat recomandările Comisiei Europene (CE) şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind asigurarea terapiilor cu medicamente derivate din plasmă umană.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,917FaniÎmi place
1,210AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Cantastim, indicat și în stările canceroase, revine în farmacii

La opt ani de la închiderea sa, Institutul Cantacuzino este pregătit să reia producția...

Radioterapia în cancerul de prostată

Cancerul de prostată reprezintă a doua cea mai frecventă neoplazie întâlnită în România, incidența...

Durerea pelvină – semne pe care nu trebuie să le neglijezi

Durerea pelvină este frecventă și nu trebuie neglijată. Ea poate ascunde o patologie gravă....

Prezervarea fertilității înainte de tratamentele oncologice

Teama că nu vor mai putea avea copii în urma tratamentelor oncologice îi macină...

Comunicarea între medic şi pacient. Ce este expectorația?

În momentul când mergi la medic, mai ales pentru o problemă respiratorie, apar urmatoarele...

Boala Addison – Cauze, simptome, tratament

Ce este boala Addison? Boala (lui) Addison, cunoscută și sub denumirea de insuficiență suprarenală...