Aveți grijă de sănătate în zilele caniculare!

În această perioadă cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor se recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea la soare între orele 10-18.

Persoanele cu risc crescut la efectele caniculei sunt: copiii, varstnicii, bolnavii cu afectiuni cronice ( in special cardiace si respiratorii), gravidele.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

Se recomandă evitarea alcoolului şi a băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

- Articolul continua mai jos-

Este recomandat consumul de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Alimentele proaspete sa fie cumparate din magazine care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile.

Dacă expunerea la soare între orele amiezii este absolut necesară trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Utilizati creme cu factor de protectie mare, care sa fie aplicate pe pielea uscata, cu 15-30 minute inainte de a pleca din casa.

Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit, etc) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
Respectarea acestor recomandari poate reduce semnificativ riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte mari.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari