190.000 de decese premature cauzate de consumul de droguri

Ziua Internaţională de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri este marcată în fiecare an în 26 iunie. Campania are sloganul „În primul rând, ASCULTĂ” şi mesajul-cheie „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.

Campania „În primul rând, ASCULTĂ” este o iniţiativă de creştere a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia.

Drogurile ilegale ameninţă sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

La nivel global, există un număr estimat de 190.000 de decese premature (în cele mai multe cazuri evitabile) din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

- Articolul continua mai jos-

Drogurile nu afectează doar consumatorii, acestea provoacă familiilor şi celor dragi, dificultăţi enorme şi suferinţă.

  În România, consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalențe de două ori mai mari în rândul adulților tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), față de cele înregistrate în populația generală (15-64 ani. Tulburările cauzate de consumul de droguri subminează relaţiile cu persoanele apropiate, deteriorează viaţa familială şi pot afecta oportunităţile (copiilor și tinerilor) de educaţie şi angajare.

  Cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri, este important să ne amintim că, tulburările cauzate de consumul de droguri pot fi prevenite și tratate. Se subliniază importanţa unei atitudini vigilente şi responsabile din partea adulţilor: părinţi, profesori, personal din serviciile preventive, decidenţi.

PĂRINȚII au cea mai mare influență în a-și ajuta copiii să crească sănătoşi și în siguranţă.

PROFESORII pot avea o influență pozitivă asupra copiilor și tinerilor, ascultându-i cu atenţie şi empatie.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari