fbpx
Acasă Info Pacient Angina pectorală - cauze, simptome, tratament

Angina pectorală – cauze, simptome, tratament

Angina pectorală este modul în care se exprimă afecţiunea cunoscută sub numele de cardiopatie ischemică şi reprezintă durerea toracică ce apare când o parte din muşchiul inimii nu primeşte suficient oxigen.

De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă când există îngustări ale vaselor care hrănesc inima şi care se numesc artere coronare.

Cauza cea mai frecventă a acestor îngustări este ateroscleroza – formarea în interiorul vaselor a unor depuneri de lipide (grăsimi) care se organizează în „plăci de aterom”. În timp, acestea cresc în dimensiuni şi ajung să realizeze îngustări (stenoze) ale vaselor prin care sângele ajunge la muşchiul inimii.

Angina pectorală – simptome

Angina pectorală este resimţită de obicei ca o senzaţie de presiune, greutate, apăsare, strângere, constricţie la nivelul sternului, în profunzime.

De multe ori angina pectorală nu este descrisă ca durere   ci ca o senzaţie neplăcută de jenă, de disconfort toracic sau ca o arsură la nivelul sternului.

Unii pacienţi prezintă durere doar în partea stângă a toracelui şi mult mai puţini pot avea durere doar în partea dreaptă a toracelui.

Durerea poate merge şi în alte zone (numite zone de iradiere): spre zona gâtului, în umeri, în braţe (în ambele braţe sau doar în braţul stâng, uneori până la nivelul ultimelor două degete de la mâna stângă), în încheietura pumnului stâng sau de ambele părţi, în spate sau chiar la nivelul dinţilor şi al maxilarului inferior.

Tipic, durerea din angina pectorală apare în timpul efortului fizic şi obligă la întreruperea efortului.

Uneori, durerea din angina pectorală se asociază cu transpiraţii abundente, senzaţie de lipsă de aer, palpitaţii. Durerea din infarctul miocardic acut se poate însoţi şi de greaţă, vărsături, ameţeli, sincopă.

Diagnostic

în cazul unei suspiciuni de angină pectorală, electrocardiograma (ECG) este, de obicei, prima investigaţie. Aceasta reprezintă înregistrarea semnalelor electrice provenite din interiorul inimii. În unele cazuri ea este normală şi acest lucru nu înseamnă că durerea pe care o simţiţi nu este de la inimă. În multe cazuri, chiar dacă în afara durerii nu există modificări pe ECG, o electrocardiogramă în timpul unei crize de durere poate arăta modificări şi acest lucru este foarte important pentru diagnostic.

Cel mai frecvent, la pacienţii care prezintă angină pectorală la efort şi la care electrocardiograma nu arată modificări importante, se recomandă de către medic efectuarea unui test de efort. Pacientul este pus să meargă pe un covor rulant sau să pedaleze pe o bicicletă medicinală.

Tratament

Pentru pacienţii cu angină pectorală există mai multe opţiuni de tratament:
•tratamentul medical (care include, în afară de administrarea unor medicamente, şi modificarea stilului de viaţă);
•tratamentul intervenţional (angioplastia coronariană);
•tratamentul chirurgical (by pass-ul aortocoronarian).

Alegerea terapiei optime depinde de mai mulţi factori: severitatea afectării arterelor coronare, vârsta pacientului şi alte afecţiuni asociate, riscul şi beneficiul fiecărui tip de tratament fiind evaluate de către medicul curant pentru fiecare pacient în parte.

Citește mai multe pe ghidulpacientului.ro

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

14,253FaniÎmi place
520AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Prof.Univ. Dr. Benedek Imre - Cum păstrăm inima sănătoasă?

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din domeniul medical direct pe email!

Un serviciu oferit de către Feedburner.
Politica de confidenţialitate - https://policies.google.com/privacy

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Ce este acarophobia şi cum se manifestă această fobie?

Acarophobia se manifestă ca o teamă patologică de infestare a pielii din cauza acarienilor...

Sfatul medicului DURERILE ARTICULARE – cum le tratezi

Sfatul medicului DURERILE ARTICULARE - Înaintarea în vârstă vine cu mai multă înțelepciune, dar...

Căderea părului – o consecință a chimioterapiei. Ce trebuie să știi

Căderea părului este una dintre consecințele mai multor cancere. Totuși, acest fapt nu se...

Boala celiacă (Intoleranţa la gluten) – riscuri, diagnostic, tratament

Boala celiacă este una dintre cele mai frecvente afecţiuni digestive cronice, afectând aproximativ 1%...

Pori dilatați. Ce soluții ai să elimini aceste „imperfecțiuni” ale pielii?

Pori dilatați. Se întâmplă frecvent să te confrunți cu problema porilor dilatați. Cum apar...

Radioterapia în cancerul de prostată

Cancerul de prostată reprezintă a doua cea mai frecventă neoplazie întâlnită în România, incidența...