Sorina Pintea, vizită inopinată la Institutul Marius Nasta: ”Am avut senzația că m-am întors în timp”

În urma sesizărilor primite de la pacienți privind condițiile proaste de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, pavilionul Zerlendi, Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată la instituția medicală.

„Am trăit o dezamăgire foarte mare, am avut senzaţia că m-am întors în timp. Pacienţii nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condiţiile proaste pe care această unitate sanitară le oferă. Pe lângă lipsa dotărilor cu aparatură şi mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înţeleg blazarea personalului medical, de ce acceptă să-i expună pe pacienţi şi pe ei înşişi, acceptând aceste condiţii de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situaţie să fie remediată”, a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a susţinut că trebuie urgent suplimentat personalul care asigură curăţenia în pavilionul Zerlendi, care are în componenţă trei secţii cu 160 de paturi.

„De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitaţi cu siguranţă nu sunt suficienţi pentru ca toate corpurile de clădire ale Spitalului ‘Marius Nasta’ să fie reabilitate, la fel cum nici lămpile ultraviolete solicitate nu sunt singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza şi care vor fi sancţiunile pe care le vom aplica în acest caz”, a mai declarat Sorina Pintea, conform comunicatului citat.

Potrivit MS, în urmă cu două luni, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu consiliul medical şi conducerea Spitalului „Marius Nasta”, în care a solicitat întocmirea urgentă a necesarului de dotări şi reparaţii pentru această unitate sanitară.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

„Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat atunci intenţia de a finanţa lucrările de reparaţii necesare şi achiziţia de aparatură, astfel încât să fie îmbunătăţite condiţiile de cazare şi serviciile medicale oferite în acest spital. Necesarul transmis de conducerea Spitalului „Marius Nasta” la Ministerul Sănătăţii nu acoperă în totalitate nevoile de reparaţii şi dotare ale unităţii sanitare, de aceea, astăzi, ministrul Sănătăţii a decis să se implice personal în întocmirea necesarului de investiţii pentru reparaţii şi achiziţie de aparatură medicală necesară”, mai relevă sursa citată.

- Articolul continua mai jos-
- Articolul continua mai jos-
Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână