Adenomul de prostată este termenul cel mai des utilizat atât de pacienţi cât şi de medici pentru o afecţiune care, ştiinţific, este numită hiperplazie benignă a prostatei (HBP). Hiperplazia semnifică mărirea necanceroasă a prostatei datorită multiplicării numărului de celule.
Adenomul de prostată este deci o tumoră benignă a prostatei!
Începând de la vârsta de 40 de ani, prostata îşi schimbă aspectul şi câteodată şi volumul, cu apariţia unor simptome care se datorează dificultăţilor care apar la golirea vezicii urinare în timpul urinării.
Adenomul de prostată – Diagnostic
Discuţia cu medicul urolog trebuie să evalueze atent simptomele şi evoluţia acestora în timp, pentru a identifica alte cauze şi alte boli ce pot complica tratamentul medicamentos sau chirurgical.
Examenul clinic va fi efectuat de preferinţă de specialistul urolog şi trebuie să includă tactul rectal precum şi o examinare neurologică. Tactul rectal va aprecia dacă nu este vorba, cumva, de un cancer de prostată şi este util în aprecierea dimensiunilor şi caracteristicilor prostatei precum şi în excluderea altor afecţiuni localizate la nivelul micului bazin. Examinarea neurologică aduce informaţii despre mers, funcţia neuromusculară a extremităţilor inferioare şi tonusul sfincterului anal.
Determinarea valorii sanguine a PSA (antigenul specific prostatic) este recomandată pentru diagnosticarea unui cancer prostatic care schimbă fundamental opţiunea terapeutică.
Adenomul de prostată – Simptome
Simptomele care ar trebui sa atragă atenţia asupra posibilei existenţe a unui adenom de prostată au fost clasificate astfel:
a) Simptome obstructive (datorate faptului că tumora prostatică „blochează” scurgerea firească a urinii):
- un început dificil a urinării (bărbatul aşteaptă un timp până începe să urineze);
- jet urinar slab (picăturile de urină pot ajunge „pe bombeu”);
- jet urinar intermitent;
- disurie, adică urinare dificilă (pacientul se forţează să urineze şi să-şi evacueze vezica urinară);
- micţiune prelungită (datorită faptului că presiunea jetului este scăzută);
- senzaţia de golire incompletă a vezicii;
- retenţia de urină (sau „blocajul” de urină);
- pseudoincontinenţa prin prea plin (urina care rămâne în vezică depăşeşte capacitatea de stocare a vezicii şi pacientul urinează, practic, „prin prea plin”!).
b) Simptome iritative:
- urinările frecvente din timpul zilei şi al nopţii;
- senzaţia neplăcută că dacă nu va urina va „scăpa” urina în pantaloni.
Dacă aveţi peste 50 de ani şi aţi observat apariţia acestor simptome este indicat sa discutaţi despre aceasta cu medicul de familie care vă poate îndruma către medicul urolog.
Tratament
În funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte se poate încerca:
1. Supraveghere medicală atentă (temporizarea unei intervenţii medicamentoase sau chirurgicale):
Atunci când simptomatologia nu este accentuată şi îndeajuns de supărătoare şi nu au apărut complicaţii, pacienţii au indicaţie de urmărire activă periodică şi vor primi de la medic recomandări referitoare la stilul de viaţă.
Dintre recomandările generale nu vor fi uitate:
- reducerea aportului de lichide mai cu seamă seara sau înainte de ieşi din casă, fără a afecta cantitatea totală minimă de 1,5 litri de lichide/zi;
- evitarea sau consumul moderat de cafea şi alcool;
- urinatul mai frecvent pentru a nu suprasolicita vezica urinară;
- în acelaşi timp, va fi reevaluată medicaţia utilizată pentru alte boli care poate afecta funcţia urinară.
2. Tratamentul medicamentos: pentru tratamentul adenomului de prostată sunt disponibile mai multe tipuri de medicamente.
Tratamentul chirurgical
În unele situaţii, pentru tratamentul adenomului de prostată se va recurge la intervenţii chirurgicale. Exista mai multe tipuri de intervenţii care pot fi propuse în funcţie de simptomatologie şi de investigaţiile efectuate.
În toate stadiile este tratabilă – mai întâi medicamentos, mai apoi chirurgical (dacă au apărut complicaţiile!). De aceea trebuie să fie înţeleasă de pacient şi cunoscută de medicul de familie.
Citește mai multe pe GhidulPacientului.ro