Registru pentru raportarea cazurilor în care a fost afectată neintenționat sănătatea pacientului

Autoritatea Națională de Management ar putea administra un registru național al al evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale (afectarea neintenţionată şi nedorită a sănătăţii, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului).

Aceste situații ar urma să fie raportate anonim de către spitale.

Scopul înfiinţării acestui registru național (REA) constă în dezvoltarea culturii organizaţionale privind identificarea şi analiza cauzelor care au dus la apariţia unui EAAM (eveniment advers asociat asistenţei medicale ), pentru reducerea riscului apariţiei acestora, creşterea calităţii serviciilor de sănătate şi siguranţa pacientului. Furnizori de date sunt unităţile sanitare acreditate sau aflate în proces de acreditare, indiferent de forma de organizare, din sistemul public şi privat, precum şi profesionişti din sănătate, care pun date la dispoziţia ANMCS exclusiv în scopul învăţării din erori.

Prin proiect se propune ca Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) să asigure funcţionarea şi să administreze registru național şi, de asemenea, să asigure resursele financiare necesare pentru primirea informaţiilor, organizarea şi funcţionarea acestuia.

- Articolul continua mai jos-

„Constatarea neidentificării sau neraportării EAAM ori a netransmiterii raportului de analiză a EAAM, la termenul solicitat, poate conduce la iniţierea unei vizite de monitorizare a unităţii sanitare, în condiţiile prevăzute prin ordin al preşedintelui ANMCS”, afirmă aceeaşi sursă.

Un „eveniment advers” este un eveniment asociat asistenţei medicale considerat prevenibil, care reprezintă afectarea neintenţionată şi nedorită a sănătăţii, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari