Un grup de profesori și studenți din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş au lansat un proiect-pilot de prevenire şi stopare a fumatului, prin implicarea farmaciştilor.
„Considerăm că prevenirea iniţierii fumatului şi ulterior stopare a fumatului, împreună cu respectarea legislaţiei, sunt priorităţi pentru sănătate publică şi se justifică extinderea şi urgentarea activităţilor de cercetare, de prevenire, de combatere, de cooperare privind tabagismul. În perioada 2014-2016 s-au evaluat obiceiurile de fumat la studenţii Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, şi s-a constatat prevalenţa cea mai mică în rândul studenţilor farmacişti. Pornind de la legislaţia şi practica privind activitatea de consiliere la farmacii, de la faptul că farmacistul este în contact direct cu pacientul, considerăm necesară şi utilă aplicarea sfatului minimal antifumat în farmacii, completată de informarea despre metodele de prevenire şi cunoaşterea produselor farmaceutice folosite pentru renunţarea la fumat”, a declarat, joi, profesor doctor Abram Zoltan, într-o conferinţă de presă.
În urma acestor studii s-a ajuns la concluzia că farmaciştii sunt interesaţi şi pot recomanda produse antifumat, totodată pot îndruma fumătorii spre specialişti care să-i ajute să renunţe la ţigări, iar pentru acest lucru farmaciştii ar avea nevoie de doar 30 de secunde pentru o consiliere minimală.
Ca urmare a acestor rezultate, în farmaciile din Târgu Mureş va începe aplicarea sfatului minimal antifumat chiar de Ziua Mondială Fără Tutun, programată în data de 31 mai.