Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că vor fi introduse pe lista de medicamente compensate şi gratuite două molecule inovative care tratează scleroza multiplă şi neoplasmul tiroidian.
„Este vorba despre două medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum. Unul este pentru scleroză multiplă şi unul pentru oncologie tiroidiană. Sunt primele molecule inovative de anul acesta. Trebuie să rezolvăm echilibrul acesta între inovative şi generice, astfel încât majorarea clawbackului să nu afecteze existenţa pe piaţă a medicamentelor ieftine. Vom introduce prima dată medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum”, a declarat Pintea.
Ea a menţionat că cele două medicamente vor fi folosite pentru tratamentul a aproximativ 1.800 de pacienţi.