fbpx
Acasă Ştiri Medicale Dr. Mirela Zivari, psiholog: ”Medicii au început să ne ceară foarte mult...

Dr. Mirela Zivari, psiholog: ”Medicii au început să ne ceară foarte mult ajutorul”

Dr. Mirela Zivari a precizat că mulți psihologi fac parte din echipe medicale în funcţie de diagnosticul pacienţilor.

“În momentul de faţă, împreună cu Facultatea de Psihologie, desfăşurăm mai multe cercetări, avem studii pe care le-am iniţiat.  Suntem tot timpul într-o echipă în funcţie de ce diagnostic are pacientul. Au început medicii să ne ceară foarte mult sprijinul. Este un lucru extraordinar, şi când este vorba despre pacienţi, şi când este vorba despre aparţinători, pentru că, cel puţin la Terapie Intensivă, avem foarte multă muncă cu aparţinătorii”, a explicat psihologul.

Rolul psihologului clinician, al psihoterapeutului în echipa multidisciplinară medicală reprezintă tema unei conferinţe care se desfăşoară, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) şi la care participă numeroşi specialişti în domeniu.

Articolul continua mai jos

“Cum de multe ori internarea în spital declanşează manifestări anxioase şi stări negative, de nelinişte, psihologul intervine pentru a-i asigura pacientului suportul emoţional necesar şi pentru a-l ajuta să depăşească stările depresive. (…) Avem o abordare holistică, iar cei 15 psihologi din cadrul spitalului au permanent grijă de starea psihică a pacienţilor”, se arată într-un comunicat de presă al SUUB.

Potrivit organizatorilor, conferinţa naţională “Abordare integrată în cercetarea şi practica psihologiei medicale şi psihiatriei. Rolul psihologului clinician/psihoterapeutului în echipa multidisciplinară medicală” vizează importanţa echipei multidisciplinare în care medicul lucrează împreună cu psihologul pentru creşterea calităţii vieţii pacientului, pentru momentele sensibile pe parcursul diagnosticării şi cum trebuie să fie transmis un diagnostic.

Pe 27 mai se marchează în România Ziua Psihologului. La această dată, Parlamentul a emis Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

Citeste si

Urmăreşte ultimele ştiri medicale pe Youtube şi Facebook

15,920FaniÎmi place
1,180AbonațiAbonați-vă

SFATUL MEDICULUI Infecția cu virus hepatitic. Riscuri, prevenție, diagnosticare și tratament

Cele mai citite

ULTIMELE ARTICOLE

Recomandări ZM

Pneumonia – Totul despre penumonie, cazue, simptome, tratament

Ce este pneumonia? Pneumonia este o infecție a plămânilor cauzată de microbi și însoțită...

Hipotiroidismul – generalități, cauze, simptome, diagnostic, tratament

Cel puțin o dată , fiecare dintre noi a întâlnit măcar o persoană care...

Meningita – de la cauză la tratament

Probabil cu toții am auzit câte ceva despre meningită, întrucât știrile pot ajunge oriunde...

Prof. Dr. Andrada Seicean, IRGH Cluj, despre tratamentul pancreatitei acute și cancerul pancreatic

Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor, din Cluj Napoca, se...

Dependența de internet – diagnostic și terapie

Internetul este o prezență din ce în ce mai constantă în viața tuturor, fapt...

Ce este foliculita? Tipuri, simptome, tratament

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune dermatologică care apare atât în cazul femeilor,...