Pacienții cu diabet, risc mai mare pentru a dezvolta boli hepatice

Pacienţii cu diabet de tip 2 au un risc mai mare de a dezvolta boli hepatice, potrivit unui studiu preluat de Press Association.

Mulţi pacienţi cu ciroză hepatică şi cancer de ficat, afecţiuni potenţial mortale, sunt diagnosticaţi târziu, în faze avansate ale bolii, potrivit unui studiu desfăşurat de Universitatea Queen Mary din Londra şi Universitatea din Glasgow.

„Persoanele bolnave de diabet prezintă un risc mai mare de a dezvolta stadii avansate ale bolii, ceea ce sugerează că ar trebui să ne concentrăm eforturile asupra educării şi prevenţiei bolilor hepatice la pacienţii cu diabet”, a apus conducătorul cercetării, William Alazawi.

Analiza datelor provenite de la 18 milioane de persoane din Europa sugerează că bolnavii de diabet tip 2 au un risc specific în ceea ce priveşte această ”afecţiune tăcută” şi ar trebui monitorizaţi cu atenţie pentru a preveni progresia bolii care le poate pune viaţa în pericol.

- Articolul continua mai jos-

„Publicul, medicii şi decidenţii politici trebuie să fie conştienţi de această boală tăcută şi trebuie puse în aplicare strategii pentru a aborda cauzele profunde şi a evita evoluţia către stadii potenţial mortale.”

Steatoza hepatica non-alcoolică (NAFLD) afectează până la un sfert dintre locuitorii ţărilor occidentale şi este cea mai frecventă cauză de boală hepatică din lume

Aceste boli hepatice, aflate în strânsă legătură cu obezitatea şi cu diabetul de tip 2, rămâne deseori nediagnosticată de medicii generalişti, susţin specialiştii de la Universitatea Queen Mary din Londra.

Pentru cei mai mulţi dintre pacienţi, NAFLD este o afecţiune benignă, doar una din şase persoane dezvoltând o formă agresivă a bolii, cunoscută sub denumirea de Steatohepatita non-alcoolică (NASH), care poate duce la leziuni hepatice, cicatrizarea ţesutului hepatic iar, în unele cazuri, la ciroză, insuficienţă hepatică sau chiar cancer hepatic.

Prin identificarea pacienţilor care au un risc mai mare de a dezvolta forma mai agresivă, intervenţiile şi tratamentele ar putea fi direcţionate către cei care au cea mai mare nevoie de acestea.

Aceste constatări sugerează că diabetul ar putea fi un bun indicator al evoluţiei bolilor de ficat.

„Am constatat cu surprindere că numărul pacienţilor care aveau în istoric steatoză hepatica non-alcoolică era mult mai mic decât ne aşteptam, ceea ce înseamnă că mulţi pacienţi rămân nediagnosticaţi în medicina primară. Chiar şi în intervalul scurt luat în calcul de studiu, unii dintre pacienţi au progresat către stadii mai avansate, potenţial mortale ale bolii, ceea ce sugerează că diagnosticul a venit foarte târziu”, a apus conducătorul cercetării, William Alazawi, de la Universitatea Queen Mary din Londra.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari