Meningita – de la cauză la tratament

Probabil cu toții am auzit câte ceva despre meningită, întrucât știrile pot ajunge oriunde în ziua de astăzi, iar veștile proaste par să circule cu o viteză net mai mare față de cele bune. Vestea proastă care ne sensibilizează cel mai mult începe cu “a murit din cauza…” și în multe cazuri produce panică în rândul populației.

Când vine vorba de meningită, este esențial să ne amintim două cuvinte: periculoasă și rară. Da, complicațiile meningitei pot duce la deces, însă afecțiunea nu este atât de răspândită precum gripa, având în România o incidență de 15 cazuri la 100.000 de locuitori pe an. Aceste cifre ne spun că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să fim atenți la simptomele meningitei și să acționăm prompt în cazul în care suspicionăm că ne aflăm în pericol.

Ce produce meningită?

Meningita poate fi produsă de o multitudine de microorganisme, precum diferite tipuri de bacterii si virusuri. Cele mai frecvente bacterii incriminate în apariția infecției sunt Neisseria meningitides, Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae , tipul b (Hib). Ce ne spun aceste nume? Poate nu mai mult decât faptul că aceste bacterii fac parte din flora normală a tractului respirator, iar in condiții speciale( precum infecții, traumatisme sau operații) pot deveni patogene, producând afecțiunea. Categoriile populaționale cele mai expuse sunt nou-născuții, copiii, adolescenții, vârstnicii și imunodeprimații. Pe de altă parte, când vine vorba despre meningita de cauză virală, cei mai expuși sunt adulții.

Meningită – Simptome

⦁ stare generală alterată
⦁ febră mare cu debut brusc
⦁ dureri de cap persistente
⦁ greață și vărsături
⦁ sensibilitate accentuată la lumină
⦁ dureri articulare
⦁ confuzie sau modificări mintale
⦁ gât înțepenit

- Articolul continua mai jos-

Un semn important de diagnostic este reprezentat de apariția unor pete roșiatice pe piele, care nu se fac albe în momentul în care se apasă pe ele cu un pahar de sticlă. Acest indiciu ne conduce la ideea de septicemie, moment în care ne dăm seama că avem de-a face cu o urgență medicală.

Răspândire

Cele mai comune căi de răspandire sunt strănutul, tusea și sărutul, purtătorii sănătoși fiind adesea responsabili pentru transmiterea afecțiunii. Cazurile în care contactarea infecției se face prin intermediul unui bolnav sunt mult mai rare. Totuși, persoanele aflate în contact de lungă durată cu un bolnav ( prin împărțirea aceluiași dormitor, folosirea în comun a obiectelor de igienă personală) pot lua antibiotice ca și metodă preventivă, înaintea unui diagnostic cert. Important de reținut este faptul că meningita nu apare în urma unui singur contact cu bacteria sau virusul, ci este nevoie de expunere repetată la agentul etiologic.

Diagnostic

Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic, a testelor de sânge și prin puncție lombară. În condiții normale lichidul cefalorahidian extras prin puncție trebuie să fie steril, însă în caz de inflamare a foiței ce învelește creierul și măduva spinării, acesta este contaminat cu bacterii care permit stabilirea unui diagnostic cert.

Tratament

Tratamentul meningitei constă în administrare de antibiotice sau antivirale, în funcție de cauza care a produs infecția, iar costicosteroizii sunt adesea folosiți pentru a susține o evoluție neurologică favorabilă. Meningita de cauză bacteriană este forma mai rară, fiind tratată în spital pe o perioadă de cel puțin 6 săptămâni din cauza riscurilor pe care le implică; cea de cauză virală poate fi tratată și acasă și rareori produce complicații pe termen lung.
Meningita poate fi prevenită parțial prin vaccinare, unul dintre vaccinurile disponibile fiind cel împotriva Haemophilus influenzae de tip b. Acest vaccin face parte din schema națională de vaccinare și este obligatoriu, administrându-se în 4 doze în decursul primelor 12 luni de viață. Vaccinul antipneumococic este de asemenea disponibil, având însă caracter opțional.

Complicații

⦁ pierderea auzului
⦁ probleme de concentrare/memorare
⦁ epilepsie
⦁ pierderea vederii
⦁ amputații
⦁ probleme renale

image1 1 1Articol realizat de către Ioana Babliuc, studentă la medicină generală, UMF Cluj.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari