Sorina Pintea: „Pachetul de servicii medicale de bază nu va scădea”

Pachetul de servicii medicale de bază se va modifica, dar modificarea poate însemna şi diversificare, poate însemna şi creştere, a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Am spus că se va modifica pachetul de servicii medicale de bază, dar nu am spus că va scădea, modificarea poate însemna şi diversificare, poate însemna şi creştere. (…) Pachetul de bază rămâne la fel sau poate fi modificat în sensul în care vom introduce servicii diversificate sau creşte numărul de servicii decontate. Aceste propuneri de modificări la pachetul de bază le fac comisiile de specialitate ale ministerului, nu ministrul Sănătăţii. Comisia de specialitate Anestezie Terapie Intensivă propune introducerea serviciilor de kinetoterapie în terapie intensivă; asta înseamnă să modificăm statul de funcţii al spitalelor, să angajăm kinetoterapeuţi în ATI, astfel încât să încercăm să tratăm şi pacienţii care stau imobilizaţi în terapie intensivă, deci, este un serviciu nou. La partea de recuperare, tot propunerile comisiilor de specialitate; un pacient ars are nevoie de o recuperare mai lungă, statul român decontează în acest moment o perioadă limitată; vom extinde această perioadă, diferenţiind recuperarea – recuperare neurologică, ortopedică -, definind foarte clar. Poate cel care are nevoie de recuperare neurologică are nevoie de 20 de zile, cei de recuperare ortopedică, de şapte zile. Deci, în sensul acesta am spus – vom modifica structura pachetului de bază”, a explicat ministrul Sorina Pintea, la Antena 3.

Ea a vorbit şi despre pachetul minim de servicii medicale. „Cuprinde în acest moment trei elemente esenţiale – urgenţele medico-chirurgicale, sarcina şi lăuzia, bolile cu potenţial endemic -, trei elemente care nu se vor schimba, pentru că nu ai ce să mai scazi”, a spus Pintea.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari